1367302_autumn_garden_2.jpg

Pătarea cafenie a frunzelor, fructelor şi rapănul merilor

Venturia inaequalis

Prima descriere a bolii a fost făcută de către botanistul suedez E.M. Fries. În prezent ciuperca este răspândită în toate ţările unde se cultivă mărul. La noi datorită pierderilor mari de recoltă, atât cantitative cât şi calitative, pătarea cafenie şi rapănul merilor este considerată ca una dintre cele mai periculoase boli ale mărului.

Simptome. Ciuperca atacă toate organele aeriene ale pomului ca, frunze, flori, ramuri şi fructe.

Pe frunzele tinere, în special pe partea inferioară a limbului, apar pete mici, cenuşii-măslinii, din dreptul cărora pornesc subepidermic, radiar, miceliile ciupercii de culoare violacee. Petele se măresc, atingând 5-10 mm, pot conflua şi sunt iniţial de culoare verde-măslinie şi apoi brunii, cu contur difuz. Pe măsură ce miceliul subcuticular fructifică, petele capătă un aspect catifelat, închizându-se la culoare; la unele soiuri de măr, petele se formează pe ambele feţe ale frunzelor. Când atacul este puternic, petele sunt dese şi acoperă o mare parte din suprafaţa frunzelor, care cad înaintea celor sănătoase în timpul verii.

Atacul pe flori şi în special pe sepale, este asemănător cu cel descris pe frunze. Pe sepale apar pete mici, cenuşii, care iau un aspect catifelat datorită conidioforilor şi conidiilor.

Pe fructe apar, de asemenea, pete cenuşii-măslinii în dreptul cărora ţesuturile se suberifică şi crapă. Fructele tinere se deformează puternic iar pulpa lor are gust fad. Deseori, crăpăturile de pe fructe reprezintă porţi de intrare pentru sporii de Monilinia fructigena, cât şi pentru alte ciuperci care distrug pulpa.

Pe lăstarii tineri, petele sunt mai greu de observat, din cauza culorii lor albăstrui. Ciuperca determină o uşoară exfoliere a scoarţei, iar sub ţesutul atacat se formează un strat de suber care separă partea sănătoasă de cea bolnavă.

Pagubele produse de atacul acestei ciuperci se concretizează în pierderi importante de recoltă, deprecierea calitativă a fructelor în livadă şi apoi în depozite, debilitarea pomilor atacaţi prin pierderea frunzelor sau prin reducerea suprafeţei asimilatorii a acestora, cât şi prin cheltuielile suplimentare reclamate de sporirea numărului de tratamente chimice (fig.38).

Agentul patogen Venturia inaequalis (Cke.) Wint. (sin. Endostigme inaequalis (Cke.) Syd.), subîncr. Ascomycotina, f..c. Spilocea pomi Fr., sin Fusicladium dendriticum (Wallr.) Fuck.

Miceliul se dezvoltă subcuticular şi formează în momentul fructificării strome pe care apar conidiofori şi conidii. Conidioforii sunt bruni, unicelulari, cilindrici, mai dilataţi la bază şi uşor cutaţi la partea superioară. Conidioforii joacă rol de fialide şi formează la partea superioară conidii bicelulare, piriforme, de culoare verde-măslinie, care la maturitate măsoară 16-30 x 6-9 mm.

Pe frunzele căzute toamna, ciuperca continuă să ducă o viaţă saprofită, iar primăvara, ca urmare a procesului de sexualitate, în mezofilul lor se formează peritecii cu asce şi ascospori. Periteciile măsoară 90-145 mm în diametru, sunt ovale, cu pereţii groşi şi negricioşi şi sunt prevăzute cu ţepi bruni în jurul osteolelor. În interiorul unei peritecii se găsesc până la 400 asce cu ascospori bicelulari, gălbui-brunii, de 11-16 x 4-8 mm. Forma telemorfă cu peritecii a fost semnalată în ţara noastră de E. Rădulescu în anul 1947.

Epidemiologie. Conidiile ajunse la maturitate pot germina dacă se găsesc în picături de apă, la temperaturi cuprinse între 15-25oC, optima fiind de 19-20oC. Infecţia pe organele mărului are loc dacă acestea sunt umectate o perioadă de 4-18 ore şi în funcţie de temperatură (Gh. Lefter şi N. Minoiu, 1990).

Ciuperca iernează sub formă de miceliu de rezistenţă în scoarţa ramurilor ca pseudostrome, acestea intră în vegetaţie, în primăvară formează conidii şi astfel se asigură infecţiile primare pe toate organele tinere ale pomilor. După Victoria Şuta şi col., (1974) conidiile ce pătrund printre bracteele mugurilor vegetativi şi de rod, pot ierna şi în primăvara următoare vor produce de asemenea infecţii primare.

Din cercetările efectuate, ascosporii ajung la maturitate în primăvară, însă eliminarea lor are loc, începând din luna martie până în mai-iunie, în funcţie de umiditate şi temperatură. Ploile de primăvară hidratează ascele şi ascosporii sunt proiectaţi începând de la temperatura de 5oC. Cele mai puternice infecţii primare sunt produse de către ascospori. După L. Mills şi N. Laplante (1951), contaminarea are loc după 37-73 ore dacă temperatura este de 5oC, iar perioada de incubaţie în acest caz durează 22 zile.

După Victoria Şuta şi col. (1974), în condiţiile Staţiunii Pomicole Voineşti, la temperatura de 18oC, infecţia prin ascospori durează 9-18 ore iar perioada de incubaţie 8 zile, după care pot fi observate primele pete de atac.

Filamentele de infecţie provenite din germinarea conidiilor, cât şi a ascosporilor, pătrund în interiorul plantei gazdă, prin străpungerea directă a cuticulei. Observaţiile făcute în diferite centre pomicole din ţară arată că soiurile de măr se comportă diferit faţă de această boală.

Dintre soiurile imune menţionăm: Prima, Priam, Priscilla, Florina, Liberty, Pionier, Voina.

Soiuri cu rezistenţă mare sunt: Belle de Boskoop, Reinette de Canada, Reinette ananas, Romus 1, Romus 2, Romus 3 şi Generos.

Soiuri cu rezistenţă mijlocie: Frumos de Voineşti, Ancuţa, Feleac, Rădăşeni, Wagener premiat, Aromat de vară, Granny Smith.

Soiuri sensibile: Jonathan, Jonagold, Delicios de Voineşti, Pătul, Idared, Reinette de Champagne, London Pepping.

Soiuri foarte sensibile: Golden delicious, Golden spur, Starkrimson, Mutsu, Red delicious, Creţesc de Vâlcea.

Dintre portaltoii mărului, puieţii de franc şi tipurile vegetative: M-2, M-4, M-5, M-9, M-11, M-16, M-25, sunt sensibili la rapăn în timp ce M-7 şi A-2- prezintă o rezistenţă mai ridicată.

Prevenire şi combatere. Se recomandă ca, pe baza observaţiilor, să se determine soiurile de măr rezistente la această boală în diferite bazine pomicole şi să se ţină cont de acest lucru la înfiinţarea noilor plantaţii.

O atenţie deosebită trebuie să se acorde micşorării surselor de infecţie atât primară prin ascospori, cât şi prin conidii. Sunt necesare arături adânci de toamnă prin care se vor îngropa la adâncime frunzele atacate pe care se formează un număr mare de peritecii cu asce şi ascospori. Pe suprafeţe mai mici, practica adunării frunzelor căzute şi arderea lor, duce la micşorarea sursei de infecţie cu ascospori. Acelaşi lucru este recomandabil să se facă şi cu ramurile uscate rezultate în urma operaţiei de tăiere de primăvară.

Combaterea chimică a rapănului, constituie măsura de bază ce se aplică în livezile de măr. Tratamentele se fac la recomandarea staţiilor de avertizare pe baza celor trei criterii, cel ecologic (condiţiile climatice), cel biologic (evoluţia agentului patogen) şi cel fenologic (mersul vegetaţiei pomilor), ţinându-se seama şi de rezerva biologică a agentului patogen, sensibilitatea soiurilor şi de eficacitatea şi remanenţa produselor folosite.

Numărul de tratamente diferă în funcţie de criteriile de mai sus, între 5-12 şi anume: la soiurile rezistente se aplică 3-5 tratamente, la cele mijlociu atacate 7-8, la cele puternic atacate 8-10 tratamente, iar la cele foarte sensibile 10-12 tratamente.

Cantitatea de apă necesară preparării soluţiei de stropit este de 1200-1500 l/ha în plantaţiile clasice pe rod şi de 1500-2000 l/ha în plantaţiile intensive. Această cantitate poate fi redusă până la jumătate când se foloseşte aparatura terestră, respectându-se doza de produs la hectar.

Dintre fungicidele de contact se recomandă utilizarea următoarelor produse: Dithane M 45 0,2 %, Captan 50 WP-0,25 %, Sillit 65 WP-0,1 %, Baycor 25 WP-0,1 %, Euparen 50 WP-0,15 %, Folpet 50-0,2 %, Vondozeb 75 DS-0,2 %, Kasumin 2 WP-0,15 %, Zineb 80-0,3 %, precum şi produse cuprice ca, Turdacupral 50 PU – 0,2 %, oxiclorură de cupru 0,15 % sau zeamă bordoleză 0,5-0,75 %

Dintre fungicidele sistemice se utilizează următoarele: Rubigan 12 EC- 0,04 %, Benlate 50 WP-0,05-0,07 %, Saprol 100 EC-0,125 %, Topas 100 EC- 0,2 %, Topsin 70 PU-0,1 %, Anvil 5 EC-0,4-0,6 %, Systhane MZ-0,2 %.

Pe lângă multiplele avantaje pe care le prezintă produsele sistemice, acestea, dacă sunt utilizate unilateral, pot produce rase rezistente ale agentului patogen faţă de fungicidele respective. De aceea se recomandă utilizarea lor alternativă cu produse de contact.

În Codexul produselor de uz fitosanitar, ediţia 1999 gama produselor omologate este mult mai largă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *