1327477_measuring_corn.jpg

Originea si puritatea semintelor

Cea mai buna samanta este aceea pe care cultivatorul si-o produce singur. Atunci este sigur de originea ei. Clima si pamantul in care se cultiva o samanta trebuie sa fie aceleasi sau aproape la fel cu clima si pamantul in care s-a produs.

Daca deosebirile sunt prea mari, nu ne putem astepta la rezultate bune, caci nepotrivirea la clima si pamant le fac sa nu produca bine. Astfel, semintele produse in tarile calde, nu dau bune rezultate la noi, unde iernile fiind aspre, plantele semanate sau rasadite de toamna nu rezista la ger. O mare greseala se face cu vinderea unor astfel de seminte fara a se arata cumparatorului originea lor care explica cauzele nereusitei.

Samanta de legume trebuie sa fie curatata bob cu bob. Adeseori, in comert semintele se gasesc amestecate cu pamant, nisip, pietricele, coji, seminte de alte plante si mai ales seminte de buruieni. Samanta de varza se gaseste amestecata cu cea de rapita, samanta de ceapa cu cea de praz, seminte de mai multe feluri de ardei, de rosii, de vinete etc.

Cultivatorul nu poate plati aceste amestecuri cu pretul semintelor curate, cu atat mai mult cu cat odata cu ele baga in pamant si seminte de buruieni sau plante parazite, de care cu greu mai poate scapa apoi. El trebuie sa stie de la inceput ce anume impurati si in ce masura se gasesc ele in semintele cerute.

Din semintele mai mari, impuritatile se pot inlatura prin cernere in site cu ochiuri de marimi diferite. La semintele marunte avem nevoie de instrumente speciale (lupa sau microscop) si de ajutorul unor persoane sau stabilimente speciale cum sunt statiunile de incercari pentru seminte.

In semintele de legume se gasesc adeseori unele chircite necomplet dezvoltate, seci, zdrobite sau roase de insecte, fara colti (embrioni), sau cu miezul neintreg. Aceste seminte nu incoltesc. Semintele de mazare gaurite de gargarita =, daca au coltul mancat nu mai incoltesc.

Pentru a alege semintele bune de cele rele un mijloc practic este scufundarea semintelor in apa. Semintele sanatoase cad la fund; cele rele plutesc deasupra le adunam si le inlaturam de la semanat. Aceasta se poate face numai prin semintele pline grele si cu coaja lucrie (neteda). Semintele care sunt mai usoare ca apa nu se pot alege decat prin darea la vant sau la lopata. Prin acest mijloc semintele se aleg dupa greutate. Metoda este veche dar destul de buna.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *