1370104_apples_on_tree.jpg

Fainarea marului

Podosphaera leucotricha

Făinarea merilor produce pagube mari în pepiniere şi în livezi, în special la anumite soiuri de măr sensibile şi în anumiţi ani cu condiţii favorabile evoluţiei ciupercii. Prima dată boala a fost semnalată în anul 1877 în statul Yowa de către V. Bessey, iar astăzi este prezentă pe toate continentele, în ţările unde se cultivă mărul.

În ţara noastră, ca urmare a intensivizării tehnologiei mărului, a cultivării unor soiuri sensibile, a aplicării îngrăşămintelor cu azot în cantităţi prea mari s-au administrate unilateral şi a apariţiei unor tulpini a agentului patogen, pagubele sunt din ce în ce mai mari, atacul extinzându-se în toate zonele pomicole (Gh. Lefter şi N. Minoiu, 1990).

Simptome. Boala se manifestă în tot cursul perioadei de vegetaţie, începând de la dezmugurire şi până la căderea frunzelor, cu intensitate mai mare în cursul lunii mai şi la începutul lunii iunie. Sunt atacate frunzele, florile, lăstarii şi uneori fructele tinere. Atacul pe frunzele tinere apare sub forma unei pâsle albicioase, pulverulente, care acoperă ambele feţe ale limbului. În scurt timp frunzele se deformează, se înconvoaie uşor spre partea superioară, sunt mai puţin elastice şi se usucă de timpuriu.

Ciuperca atacă cu rapiditate lăstarii tineri pe care-i acoperă cu un manşon micelian albicios, pulverulent, datorită formării conidioforilor şi conidiilor, iar spre toamnă acestea devine bruniu în urma formării cleistoteciilor punctiforme de culoare neagră. Lăstarii puternic atacaţi se îndoaie în formă de cârlig şi se usucă (fig. 37).

Florile atacate prezintă petalele deformate, în sensul că limbul petalelor se îngustează, uneori chiar se despică în două, pierd culoarea alb-roză şi devin albe iar în unele cazuri se îngroaşă şi se veştejesc. Florile atacate denumite şi “flori de ceară” se usucă fără a forma fructe. La soiurile de măr sensibile la făinare, această formă de atac duce în unii ani la importante pierderi de recoltă. Atacul pe fructele tinere determină o stagnare în creştere şi în unele cazuri, chiar o cădere a acestora. La soiurile foarte sensibile (Jonathan) pe fructe apare o reţea fină de ţesut necrozat.

Agentul patogenPodosphaera leucotricha (Ell. et Ev.) Salm., subîncr. Ascomycotina, f.c. Oidium farinosum Cke.

Ciuperca prezintă aparatul vegetativ sub forma unui tal filamentos, hialin şi septat, care se fixează de ţesuturile parazitate cu ajutorul apresorilor (nişte formaţiuni ale miceliului asemănătoare ventuzelor). Din apresori pornesc haustorii ce au formă sferică şi pătrund în celulele epidermice.

Epidemiologie. Înmulţirea asexuată a ciupercii se face prin conidii de tip Oidium care apar pe miceliu sub formă de şiruri de celule butoiate. Multitudinea conidiilor dă un aspect pulverulent zonei atacate. Forma conidiană poartă numele de Oidium farinosum Cke. Conidiile au dimensiuni cuprinse între 16-17 x 10-17 mm şi asigură răspândirea agentului patogen în timpul perioadei de vegetaţie. Ele sunt apte de a germina pe ţesuturile vii ale plantei, folosind apa rezultată din transpiraţie, cu condiţia ca temperatura mediului să fie cuprinsă între 10-20oC. Deşi boala poate evolua şi pe timp de secetă, temperatura ridicată (18-20oC), însoţită de o umiditate relativă a aerului cuprinsă între 80-100 % face ca atacul să ia un caracter foarte grav, în special la soiurile sensibile.

În unii ani, miceliul şi organele sporifere sunt parazitate de ciuperca Ampelomyces quisqualis De Bary care limitează mult frecvenţa şi intensitatea bolii, aşa cum s-a constatat în bazinul pomicol Dîmboviţa, pe pomii netrataţi (Victoria Şuta şi col., 1974). Multitudinea picnidiilor acestui hiperparazit determină modificarea culorii miceliului, din alb cu aspect făinos, în alb-murdar.

Agentul patogen iernează în solzii mugurilor sub formă de miceliu de rezistenţă şi sub formă de cleistotecii, care au o formă sferică şi prezintă un număr variabil de apendici (fulcre) ramificate la vârf dicotomic. În interiorul unei cleistotecii se găseşte o singură ască cu 8 ascospori elipsoidali şi unicelulari, hialini, de 22-26 x 12-15 mm. Forma cu cleistotecii a fost semnalată în ţara noastră de E. Docea (1952).

Primăvara, boala reapare ca urmare a intrării în vegetaţie a miceliului de rezistenţă existent în mugurii infectaţi din anul precedent. Acesta formează conidii ce asigură infecţia primară urmată apoi de cele secundare.

Cercetări făcute în bazinul Bistriţa de către I.Vonica (1966) au demonstrat că aceste cleistotecii deşi se formează din luna mai până toamna – nu joacă rol în infecţiile primare din primăvară, ascosporii neputând fi captaţi pe lame capcană.

Prevenire şi combatere. În perioada repausului vegetativ, odată cu tăierile din livezi, se îndepărtează lăstarii infectaţi care se fac uşor remarcaţi prin culoarea lor albastră. În perioada de vegetaţie se recomandă îndepărtarea inflorescenţelor atacate şi arderea sau îngroparea lor.

Se preconizează aplicarea în doze moderate a îngrăşămintelor chimice şi în complex (NPK). Se ştie că potasiul măreşte rezistenţa pomilor la atacul de făinare, pe când azotul sensibilizează plantele.

La înfiinţarea noilor plantaţii se recomandă a se alege soiurile după rezistenţa lor şi la atacul de făinare. Astfel dintre soiurile rezistente se recomandă Frumos de Voineşti, Belle de Boskoop, Lord Lambourn, Auriu de Bistriţa, Starkrimson etc. De asemenea, unele soiuri sunt puţin sensibile ca: Golden delicious, Goldenspur, Florina, Granny Smith, Reinette de Canada, Vagener premiat etc.

Nu se recomandă soiurile foarte sensibile ca: Jonathan, Aromat de vară, Ionared, Roşu de Cluj, Bosken, Cox orange, Pippino, care necesită aplicarea unui număr mare de tratamente pentru a combate agentul patogen.

Combaterea chimică se va realiza la avertizare ţinându-se seama de sensibilitatea soiurilor, fenologia pomilor, condiţiile climatice şi de biologia agentului patogen, numărul de tratamente în cursul unui an variind de la 4-12.

În perioada de repaus vegetativ se recomandă un tratament cu zeamă sulfocalcică de 28-30 grade Bé, în concentraţie de 20 % sau polisulfură de bariu 6 %, zemuri care dau rezultate foarte bune.

În perioada de vegetaţie, de la dezmugurit şi până în luna august, se efectuează tratamente cu produse de contact şi sistemice care se aplică alternativ.

În cazul necesităţii aplicării unor tratamente în timpul înfloritului se folosesc produse antioidice sistemice care nu dăunează germinării polenului.

Rezultate foarte bune au dat produsele : Topas 100 SC-0,2 % (0,3 l/ha), Rubigan 12 E -0,04 %, Fademorf 20 EC-0,15 % (3 l/ha), Saprol 190 EC- 0,125 %, Derosal 50 WP-0,07 %, Benlate 50 W-0,05-0,07 %, Bavistin 50 WP 0,05-0,07 %, Topsin M-70 WP-0,07 %, Karathane FN 57-0,1 %. Lista produselor ce se pot utiliza în combaterea făinării este mult mai mare aşa cum reiese din Codexul produselor de uz fitosanitar 1996 şi 1999.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *