1097097_onion.jpg

Cerintele fata de factorii de mediu pentru ceapa

 Solul (substratul de cultura)

Plantele de ceapa se dezvolta normal pe solurile usoare sau mijlocii cu textura nisipo-lutoasa, cu o structura buna, permeabile, dar si cu o capacitate optima de retinere a apei, fertile, cu reactie neutra sau uneori alcalina (ph = 6,5-7,8). Culturile de ceapa nu dau rezultate bune pe solurile grele (argiloase), compacte, nelucrate adanc, excesiv de umede, reci, acide. Pentru cultura de ceapa semanata direct o conditie esentiala pe care trebuie sa o indeplineasca solurile este aceea de a nu forma crusta. Solurile aluviale aflate intr-o faza avansata de solificare sunt cele mai bune.

Umiditatea

Inradacinarea superficiala a plantelor de ceapa si explorarea unui volum scazut de pamant pretind o umiditate ridicata, mai ales in prima perioada de vegetatie.

De aceea, umiditatea in sol pana la adancimea de 30-40cm trebuie sa fie de 80-90% din capacitatea de camp, pana la formarea bulbului, adica in perioada de crestere intensiva a radacinilor si frunzelor.

In perioada formarii si cresterii bulbului, umiditatea trebuie sa fie de 70-80% si 60-70% in timpul maturizarii bulbului, adica dupa ce bulbul a ajuns la marimea tipica soiului.

Este recomandat ca apa in sol sa fie intr-o cantitate cat mai mica, cu circa 2-3 saptamani inainte de recoltare, deoarece are o maturizare mai rapida a bulbului, acesta intrand in perioada de repaus.

Umiditatea atmosferica nu trebuie sa fie mai mare de 60-70%.

Temperatura

Cerintele in privinta temperaturii variaza destul de mult in functie de faza de vegetatie a plantelor.

Samanta de ceapa incepe sa germineze la o temperatura de 2-4o C, dar temperatura optima de germinare este de 18-20o C.

Formarea si cresterea radacinilor sunt favorizate la o temperatura moderata in sol de 12-20 oC

Iar aceste procese sunt stagnate la temperatura de peste 250 C. Cand in sol temperatura este de 5-7o C, radacinile se formeaza si cresc intr-un ritm mai lent.

Temperatura optima pentru formarea si cresterea frunzelor este de 18-24o C, iar in prezenta temperaturilor mai mici, de 8-10o C frunzele nu se mai formeaza si nici nu mai cresc.

Formarea, cresterea si maturizarea bulbilor au loc la o temperatura optima de 25-30o C. In prezenta unor temperaturi mai mici de 10-15o C, bulbul nu se mai formeaza, iar la temperaturi de peste 30o C cresterea bulbilor incetineste foarte mult sau chiar se opreste.

Lumina

Lumina joaca un rol deosebit de important pentru cresterea si dezvoltarea plantelor de ceapa.

Se recomanda sa se asigure o durata a zilei de cca 8-10ore, pana la formarea bulbilor, cand plantele de ceapa trebuie sa-si formeze un aparat foliar si radicular bogat, si de 14-16ore pe zi in timpul formarii si cresterii bulbilor. Pentru aceasta se va semana cat mai de timpuriu posibil (sfarsitul lunii februarie-inceputul lunii martie), plantele avand astfel la dispozitie in mod natural, la inceputul perioadei de vegetatie zile scurte de lumina si temperatura moderata, iar mai tarziu zile lungi de lumina si temperatura mai ridicata, ceea ce favorizeaza obtinerea unei productii bune.

Aerul

Pentru culturile de ceapa terenurile nu trebuie sa fie situate in locuri inchise, lipsite de miscarea aerului, aceste culturi trebuie amplasate in locuri deschise, expuse permanent miscarii aerului sub forma de vanturi usoare. Cresterea concentratiei in bioxid de carbon in sol la nivelul radacinilor, din cauza unei cruste puternice la suprafata inhiba absorbtia apei si a sarurilor minerale, inhibitie care se mentine si dupa ce ulterior s-a asigurat patrunderea aerului prin spargerea crustei.

Nivelul concentratiei in bioxid de carbon este foarte important si pentru spatiile unde sunt pastrati bulbii de ceapa. Daca in mediul in care sunt pastrati bulbii de ceapa creste mult concentratia bioxidului de carbon, chiar datorita respiratiei lor si lipsei de aerisire, lipsa de oxigen in mediul exterior va determina un proces de respiratie intramoleculara, ceea ce provoaca alterarea bulbilor. Din aceasta cauza bulbii de ceapa nu se pot pastra in silozuri (santuri) sapate in pamant, sau in orice fel de spatii fara o aerisire corespunzatoare.

Hrana (elementele nutritive)

Ceapa este o specie pretentioasa la consumul de elemente nutritive, reactionand puternic atat in cazul deficitului, cat si a excesului de elemente nutritive. Pentru realizarea unei tone de bulbi, plantele de ceapa extrag din sol si consuma 3kg N, 1,2kg P2O5, 4,8kg K2O, 1,8kg CaO substanta activa.

Pe orice tip de sol pe care se cultiva ceapa, nu da rezultate bune fertilizarea cu cantitati mari de gunoi de grajd proaspat in anul cultivarii.

Azotul favorizeaza cresterea organelor vegetative ale plantelor de ceapa, dar in cantitati prea mari devine daunator in sensul cresterii excesive a frunzelor in detrimentul bulbului, duce la incoltirea bulbilor si cresterea proportiei de putrezire in timpul pastrarii. Fosforul favorizeaza cresterea radacinilor, iar potasiul migrarea substantelor nutritive din frunze si depunerea lor in bulbi, sub forma de rezerve, marind capacitatea de pastrare a bulbilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *