822518_vine_leaves_thumb.jpg

Bolile si daunatorii vitei de vie

Soiurile roditoare aflate in cultura sunt sensibile si unele chiar foarte sensibile la atacul unor boli si daunatori, ceea ce impune – pe langa cunoasterea aparitiei si manifestarii lor – si luarea unor masuri de protectie.

Bolile vitei de vie se clasifica dupa cazuele sau agentul patogen (microbul) care le provoaca in viroze (boli produse de virusi), bacterioze (boli produse de bacterii), micoze (boli produse de ciuperci) si boli fiziologice datorate unor perturbari in buna functionare a organismului plantei, provocate de multiple cauze.

Viroze. Printre bolile provocate la vita de vie de virusuri mentionam scurt – nodarea, care se manifesta prin aparitia de noduri prea apropiate pe lastari; ingalbenirea aurie; mozaicul galben, care provoaca deformarea lastarilor si frunzelor, ingalbenirea lor, decolorarea sau chircirea lor, etc.

In asemenea situatii nu se recomanda niciun tratament, singura solutie consta in scoaterea si inlocuirea butucilor afectati pentru a nu contamina si pe cei sanatosi. In plus, plantele afectate dau o productie inferioara.

Bacterioze. Bolile produse de bacterii la vita de vie aduc pagube destul de insemnate. Printre cele mai frecvente sunt gomoza baciliara si cancerul bacterian.

*Gomoza. Plantele atacate de gomoza raman nedezvoltate, cu frunze mici, galbene, care se usuca timpuriu. Lastarii ramifica la varf, formand un fel de tufa; pe lemn apar portiuni innegrite. Dupa cativa ani planta atacata moare.

*Cancerul bacterian. Este mai frecvent decat gomoza si se manifesta prin aparitia unor tumori, adesea la punctul de altoire sau unde coarda a fost ranita.

Combatere. Cea mai eficienta masura in cazul acestor boli, in gospodaria individuala, este indepartarea plantelor bolnave. Pentru a preveni aparitia unor asemenea boli se recomanda ca plantele sa fie tratate inainte de plantare cu produse avizate.

Micoze. Cele mai pagubitoare boli la vita de vie sunt micozele ca: mana, fainarea, putregaiul cenusiu si alb, antractnoza, etc.

Dintre acestea mana si fainarea vitei de vie sunt cele mai periculoase, deoarece ataca toate organele aeriene ale plantei, putand produce pagube nu numai in anul respectiv, dar si in anii urmatori.

* Mana vitei de vie. Pe frunze, atacul se manifesta diferit, in functie de stadiul de dezvoltare a bolii. Frunzele se pateaza in galben untdelemniu, ajungand la arsuri, care, in final, provoaca uscarea frunzei. Cea mai grava forma de atac are loc pe inflorescente si pe ciorchinii tineri care pot fi distrusi complet.

Combaterea. Pentru a preveni atacul bolii se iau o serie de masuri culturale si se fac tratamente chimice. Dintre masurile culturale mentionam:

– sa se evite plantarea prea deasa a vitei de vie;

– lastarii sa se lege de sarmele spalierului sau pe arac cat mai rasfirat, mai aerisit;

– efectuarea corecta a taierilor si aplicarea ingrasamintelor cu grija, evitand excesul de azot.

Tratamentele chimice, in general, au un rol preventiv, adica se fac inainte ca boala sa se manifeste. Tratamentele constau in stropiri cu substante cuprice si acuprice. Tratamentul cel mai uzitat si eficace se face cu zeama bordeleza, obtinuta din piatra vanata (sulfat de cupru), neutralizata cu var si un adeziv. Stropirea se face incepand de la baza butucului, indreptand lancea si jetul de solutie de jos in sus, pulverizand bine ciorchinii si partea inferioara a frunzelor, avand grija ca picaturile de solutie sa fie cat mai fin dispersate.

Nu este indicata imbaierea cu solutie. In general se aplica 4-5 stropiri pe vara, dar uneori, in verile ploioase, se pot efectua pana la 10 stropiri ( la acoperire, adica tratament dupa tratament). Tratamentele aplicate inainte de inflorire si dupa inflorire sunt cele mai indicate (evitandu-se pe cate posibil stropirea in timpul infloririi care impiedica legarea florilor).

Pentru prevenirea atacului de mana stropirile pot fi efectuate cu unul din produsele chimice avizate, recomandate de centrele de protectie a plantelor. Ultimele doua tratamente pot fi aplicate cu zeama bordeleza (0.5-0.75%).

* Fainarea (oidiumul). Apare ca o pulbere alba-cenusie pe lastarii verzi, pe ciorchinii tineri, pe flori si pe boabe, cu un miros specific. Boabele atacate crapa.

Printre masurile culturale preventive mentionam aplicarea corecta si la timp a taierilor, urmarind crearea unei cat mai bune aerisiri a butucilor.

Combaterea. Masurile chimice de combatere constau in prafuiri sau stropiri cu sulf, sulf muiabil (0.3-0.4%) etc.

Tratamentele trebuie aplicate inainte de aparitia bolii, cand lastarii au cativa cm lungime, continuandu-se pana la intrarea in parga a boabelor (deoarece boabele sunt atacate pana la parga). Tratamentul imediat dupa inflorire se recomanda obligatoriu in orice conditii. Stropirile, si mai ales prafuirile, trebuie sa se faca dimineata si dupa masa, pentru a nu se produce arsuri.

* Putregaiul cenusiu al strugurilor. Este o boala destul de pagubitoare, care ataca frunzele, lastarii tineri, ciorchinii tineri si cel mai frecvent boabele mature, aproape de cules. Boala apare mai ales in anii ploiosi. Boabele atacate se inmoaie, se zbarcesc, se brunifica si crapa. Pe suprafata lor se dezvolta mucegai cenusiu, care cuprinde intreg ciorchinele, de unde si denumirea de putregai sau mucegai cenusiu.

Combaterea. Combaterea acestei boli se face prin stropirea vitelor cu unul din fungicidele avizate. Aceste fungicide au si eficacitate impotriva manei. In general se aplica 2-3 stropiri. Principala conditie pentru obtinerea unor rezultate bune este ca primul tratament sa se aplice imediat dupa inflorire, al doilea in momentul formarii ciorchinelui, si al treilea inainte de intrarea in parga, astfel incat pana la recoltare sa treaca 20-30 de zile.

Boli fiziologice. Printre aceste boli mentionam: cloroza vitei de vie, arsura frunzelor, opareala ciorchinilor.

*Cloroza vitei de vie . Se manifesta prin disparitia treptata a clorofilei (substanta verde din frunza), frunza devenind verde-galbuie sau galbena-albicioasa. Mare parte din frunzele clorotice se usuca si cad. Florile, la asemenea butuci, avorteaza si cad, productia scade simtitor si butucii incep sa se usuce.

Principalele cauze: excesul de calcar, excesul de apa in sol, excesul de saruri, lipsa de fier etc. Factorul cel mai important in aparitia clorozei il constituie in special calcarul din sol aflat in exces. Celelalte forme de cloroza se intalnesc mai putin.

Combaterea. Ca metoda de tratament se recomanda stropirea repetata a butucilor bolnavi cu sulfat de fier (calaican) un concentratie de 0.5-1%, in tot cursul verii; badijonarea (ungerea) coardelor afectate, toamna, in concentratie de 15%. Cu bune rezultate se aplica si stropirea solului de la baza butucului cu o solutie de sulfat de fier in concentratie de 0.5% sau prin imprastierea la baza fiecarui butuc a circa 25-50g sulfat de fier pisat. Eficacitatea maxima se realizeaza prin aplicarea concomitenta a ambelor tratamente (stropirea frunzisului si a solului cu concentratiile indicate cu sulfat de fier).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *