Tag Archives: pomicultura

Plantarea altoilor si cresterea unitara a tesuturilor

Gapitolul precedent a tratat cu insistenta notiunea de cambiu, adica singurul tesut capabil si dispus de concrestere in cadrul altoirii. In continuare vor fi expuse cateva conditii suplimentare pe care trebuie sa le indeplineasca acest tesut in vederea altoirii. De regula, in momentul altoirii portaltoii sunt bine fixati in sol, avand asigurata hranirea cu apa si saruri minerale. Asadar, ei constituie un organism perfect functional si sanatos in acelasi timp.

Trebuie sa vedem acum ce se intampla cu tesuturile altoiului care a fost prelevat de la planta-mama si, uneori, depozitat o perioada mai lunga de timp. Am fi tentati sa admitem ca viata lastarului desprins de planta-mama care ?i asigura hrana este in pericol. Acest lucru este chiar o realitate, daca lastarul prelevat este lasat la voia intamplarii. O depozitare corespunzatoare a lastarilor-altoi este de, natura sa inlature acest pericol. Conditiile de depozitare includ spatii racoroase, intunecate si umede. Dintre toate, aportul de apa este o conditie esentiala pentru mentinerea in viata a tesuturilor.

Cu toate acestea, perioada critica a mladitei-altoi incepe cu adevarat dupa ce altoirea propriu-zisa a avut loc. Acum exista pericolul ca factorii externi (caldura, vantul) sa produca uscarea altoiului inainte ca acesta sa inceapa sa faca o Iegatura cu tesuturile portaltoiului si deci sa aiba acces la posibilitatile de hranire oferite de acesta. Abia cand cei doi parteneri au stabilit reciproc o Iegatura prin formare de noi tesuturi, cu ajutorul asa-numitelor poduri de parenchim, poate incepe transportul apei de la portaltoi la altoi. Aceasta ..conducta de urgenta” rSmane intacta pana ce tesuturile de

cambiu se unesc si permit formarea unor punti lemnoase prin dezvoltarea de celule noi. Odata aceste punti lemnoase stabilite, ele preiau transportul apei. Pentru ca toate acestea sa se realizeze, este necesara respectarea unei conditii esentiale: altoii vor fi aplicati pe portaltoi inainte ca mugurii sa inceapa sa iasa din inactivitate. Explicatia acestui fapt este aceea ca mugurii porniti sa se deschida impiedica formarea corespunzatoare de calus la punctul de altoire. Astfel. o crestere unitara a tesuturilor celor doi parteneri nu mai poate avea loc.

Cruppe concluziona, in 1975 – in urma cercetarilor intreprinse asupra altoirilor la cires si prun cu muguri in diverse faze de dezvoltare – ca innobilarea trebuie facuta primavara, cat mai devreme posibil, deoarece conditiile pentru o formare timpurie de calus sunt oferite numai in cazul unei inactivitati simultane a mugurilor. Aceasta recomandare de care practicianul trebuie sa tina seama a fost confirmata si de un experiment norvegian (Maage, 1978) facut pe cires. Faza de cea mai adanca inactivitate a mugurilor este insa in septembrie si octombrie (la cires cu un caracater mai pronuntat decat la visin), adica cu mult mai devreme decat se considera pana atunci. Atingerea unui anumit grad de inactivitate a mugurilor este determinate de o substantia inhibitoare proprie plantei si care se numeste acid abscisin (ASA). Rezultate foarte bune obtine si Cerny (1969), prin altoiri facute intre septembrie si mijlocul lui noiembrie. Rezultate sau imbunatatit cu 60-70%.

In procesul de altoire trebuie urmarita cu atentie existenta apei necesare in lastarul altoi. In timp ce tesuturile, in timpul iernii. au necesitati adaptate sta-diului de inactivitate in care se afla, lastarul infrunzit se gaseste intr-un maxim de prestatie. Orice interventie va avea efectele unui soc brutal care nu poate fi depasit decat printr-un transplant foarte rapid de la planta-mama la portaltoi. In plus, partile altoiului care nu sunt necesare, dar care impulsioneaza pierderea de apa trebuie indepartate imediat dupa prelevare. Din aceasta categorie fac parte In primul rand frunzele. Cand Tntrun capitol viitor referitor la altoirile de vara veti intalni indicatia de a folosi doar un altoi suficient de matur, sa va amintiti si motivul: lastarii maturi elimina mult mai putina apa decat cei verzi. Lastarii ofiliti sau cu inceput de uscare nu ofera nici un r ezultat, precum si cei degenerati. O indicatie pentru aceste afectiuni o ofera culoarea maro a inelului de cambiu sau a unei parti din acesta. Lastarii samantoaselor sunt mai sensibili decat cei ai samburoaselor.

Mai exista o serie de alti factori care pot influenta dezavantajos capacitatea de diviziune celulara a cambiului. Acestia vor fi nominalizati in alt capitol. Acum s-a insistat asupra unor aspecte singulare pentru a arata neccsitatea transplantarii doar a tesuturilor sanatoase. Aceasta conditie trebuie sa o indeplineasca in primul rand altoiul, in sensul ca tesuturile sale trebuie obligatoriu mentinute in viata in timpul ce trece de la prelevare la aplicarea pe portaltoi. Cambiul portaltoiului poate si el suferi din cauza factorilor externi atunci cand este dezvelit in vederea altoirii. Din aceasta cauza este indicat ca taierile necesare la o altoire sa fie facute cursiv, fara pauze prelungite intre o taiere ¦ si urmatoarea.

Experiente recente au demonstrat ca tratamente speciale aplicate organelor destinate altoirii reusesc conservarea tesuturilor timp mai indelungat. In fine, se reaminteste necesitatea realizarii unui contact strans intre tesuturile de cambiu ale altoiului si portaltoiului. Pentru aceasta, zonele de altoire vor fi bine stranse cu rafie sau cu alte mijloace de legare. Dupa ce toate operatiile impuse de activitatea numita altoire au fost incheiate. in ,,incaperea climatizata” care s-a format prin asamblarea etansa a cuplajului altoi-portaltoi acesta incepe sa conlucreze.

Premise histologice

De indata ce tesuturile de cambiu ale portaltoiului vin in contact cu cambiul altoiului poate avea loc o crestere unitara printr-o intrepatrundere a calusurilor. Toate celelalte metode care exclud acest contact dau gres. Desigur. metodele de aducere in contact a celor doua zone de cambiu sunt mai multe, de unde rezulta ca si metodele de altoit sunt mai multe. Sa ne imaginam acum un ochi de altoi sau un lastar deja taiati in vederea aplicarii pe portaltoi.

In ambele situatii, celulele de cambiu sunt vizibile numai in sectiunea creata prin taiere sub forma unei coroane circulare de suprafata foarte mica. Asadar, nu avem la dispozitie o suprafata de cambiu foarte mare pentru a realiza cu usurinta contactul necesar. Zonele de cambiu pot fi scoase la iveala prin metode diferite. In cazul altoirii unor parteneri cu puteri egale ¦* asa-zisele copulatii – atat de-a lungul portaltoiului, cat si al altoiului se practica cate o taietura in unghi. In cazul i deal, cele doua straturi de cambiu se suprapun in intregime. La altoirea in triangulatie (picior de capra) lucrurile se petrec asemanator, numai ca sectorul de cambiu ce vine in contact se rezuma la un contur asemanator oarecum literei V.

Fie ca este vorba de aplicarea unei metode sau a tuturor, important este ca operatia sa se faca foarte atent, astfel incat sa se asigure suprapunere si contact perfecte. La altoirile prin oculatie sau sub scoarta, adica atunci cand se face dezlipirea scoartei de lemn pe un sector mai mare sau mai mic, tesutul de cambiu aflat in zona se rupe. O parte ramane pe partea lemnoasa, iar alta ramane atasata la scoarta. In majoritatea cazurilor va fi folosit numai tesutul cambial ramas pe partea lemnoasa. Suprafata mai mare acoperita de acest tesut ofera sanse mai mari aducerii in contact a cambiilor celor doi parteneri, deci procentul de reusita trebuie sa fie mai mare.

Pentru nuc – specie foarte sensibila – a fost dezvoltat un procedeu propriu de altoire, in cadrul caruia, cu ajutorul unui cutit special cu doua lame, este prelevat un sector de scoarta a altoiului, care contine un mugure, si care se transplanteaza intr-o fereastra de dimensiuni identice practicata in scoarta portaltoiului.

In urma celor expuse pana acum trebuie trasa urmatoarea concluzie: metodele de altoire care implica dezlipirea scoartei au un procent bun de reusita. dar trebuie facute in perioadele anuale cand scoarta se desprinde usor de lemn.

Altoirile facute in afara acestor perioade obliga spre folosirea copulatiei, triangulatiei sau altoirii in despicatura.

Incompatibilitatea altoirii

Reusita unei serii intregi de combinatii este perceputa astazi ca un lucru de la sine inteles. Daca sunt indeplinite anumite conditii, si anume o compatibilitate suficienta si putina dexteritate in timpul altoirii, atunci procentul de succes trebuie sa fie foarte mare.

Numai actiunile neprevazute ale unor factori externi sau actiunea unor virusi pot schimba rezultatul acesta favorabil.

Oricum, simbioza aceasta perfecta intre doua organisme diferite poate fi considerata o minune. Nu se poate afirma insa ca gradul de cunoastere in Iegatura cu compatibilitatea diferitelor combinatii a ajuns la limita superioara peste care nu se mai poate trece. Cercetari se fac inca in toata lumea si rezultatele acestora sunt insemnate. Destule intrebari nu au insa raspuns. Astfel, sunt frecvente cazurile de incompatibilitate in cazul samburoaselor. In plus, s-au constatat cateva cazuri cand doua soiuri, fiecare compatibil cu un anumit portaltoi. atunci cand sunt altoite simultan pe acest portaltoi se dovedesc incompatibile. Des intalnita de pomicultori este si incompatibilitatea intre anumite soiuri de par si portaltoiul gutui care, pana acum, facea necesara o altoire intermediara. Cercetarile au demonstrat ca. in acest caz. utilizarea de mladite de par lipsite de virusi preintampina incompatibilitatea.

Necesitatea altoirilor duble s-a ivit si in cazul samburoaselor, dar succesul inregistrat a fost minim {Jordan 1967). Oricum, diferentele notabile intre caracteristicile de baza ale altoilor si portaltoilor fac obiectul de baza al nereusitelor in altoire.

Intre incompatibilitatea totala si incompatibilitatea absolute exista practic toata gama de situatii: de la usoare dereglari pana la unele mai grele. inca din pepiniera apar situatii in care portaltoiul nu accepta deloc sau accepta cu mare dificultate un anumit altoi. O atare situatie poate fi generata si de alte cauze. dar ivirea incompatibilitatii nu poate fi exclusa.

Manifestarile incompatibilitatii sunt destul de evidente. Astfel. daca sudura din punctul de altoire se rupe sub actiunea unor factori mecanici (vant) si daca la examinare se constata ca tesuturile nu s-au intrepatruna corespunzStor. este vorba de incompatibilitate (Masa e 1962). Buchloh descoperea in 1958. in urma unor combinatii intre pSr si gutui, ca numai lemnificarea in totalitate a celulelor ambilor parteneri la punctul de altoire poate conduce la o impreunare solida si de durata. Nu intotdeauna altoirile nereusite se manifesta prin ruperi in punctele de sudurs. Mult mai des pomii se usuca si mor treptat. fara sa se rupa in punctele de altoire. La altoirea visinului pe primus mahaleb trebuie sa se tina seama de rezultatele experientei. care arata ca incompatibilitatea devine mai amenintatoare pe masura ce varsta subiectilor creste. Sunt cunoscute combinatii la care incompatibilitatea nu a aparut inainte de al 10-lea an de viata (la nuc exista un caz cu 40 de ani). Pe de alta parte, s-au constatat si incompatibilitati trecatoare manifestate prin inhibitii ale cresterii imediate dupa altoire si care s-au echilibrat in perioade relativ scurte de timp.

Cercetarile asupra cauzelor incompatibilitatii au aratat ca, in cazul marului. atunci cand s-a facut o combinatie incompatibila. deasupra locului de altoire se acumuleaza amidon ce nu poate trece de zona de altoire (incompatibilitate transmisa – Masa e 1962). Alte cercetari arata ca. chiar daca substantele produse in altoi pot fi transportate. dar intr-o forma simpla, in cazul combinatiilor incompatible lipseste enzima necesara pentru a coordona reacda reciproca.

Celulele ranite ale tesutului taiat (zona ranita) se coloreaza maro sub influenta oxigenului din aer. In timpul sudarii. calusul crescut din portaltoi preseaza zona de contact altoi-portaltoi inspre altoi. Astfel. se formeaza o zona de separare in sectorul in care s-a aplicat altoirea. Cresterea ulterioara a tesuturilor poate determina descompunerea acestei zone de separare. Acest lucru trebuie sa se intample dupa 3 pana la 6 luni, daca nu a intervenit ceva nedorit. Daca stratul maro de separatie continua sa se mentina in intregime sau chiar numai partial, este un semn clar ca nu se va putea realiza o legatura rezistenta. de durata.

In cazul perilor altoiti pe gutui, al piersicilor, prunilor sau ciresilor care s-au frant, se poate observa la zona de frangere existenta stratului de tesut de culoare maro. Speciile enumerate mai sus sunt eel mai usor afectate de acest neajuns.

Cercetarile efectuate demonstreaza ca, in regiuni propice si cu ingrijire adecvata. asemenea imperecheri pot forma un sistem de vase viabil, astfel incat un caz de incompatibilitate sa poata fi ..ascuns” ani de zile printr-o dezvoltare aparent sanatoasa. Stratul izolator singur nu poate fi cauza incompatibilitatii, deoarece, in mod normal, el va fi strapuns sau ocolit de catre substantele circulante. De aceea. se presupune ca reactiile celulelor vecine ale altoiului si portaltoiului sunt diferite doar in cazul partenerilor compatibili. S-a constatat ca nu toate dereglarile cauzate de incompatibilitate due neaparat la moartea ansamblului altoi-portaltoi (cu sau fara rupere). Mult mai des se poate constata o putere vegetativa diminuata, o rodire insuficienta sau o dezvoltare nesatisfacatoare a fructelor. Dar aceste manifestari pot fi cauzate si de alti factori, cum ar fi, de exemplu, virozele (Baumann si Lemming, 1965). In aceasta situatie, practicianul care observa neajunsurile citate mai sus poate fi tentat sa dea mai degraba vina pe boli, decat pe incompatibilitate si deci, se poate insela usor. In cazul ciresilor si visinilor altoiti, un semn important de incompatibilitate la altoire este aparitia pe scoarta a cleiului.

Rudenia in cadrul altoirii

Intr-o practica ale carei inceputuri se pierd undeva in negura timpului trecut, omul probabil ca a incercat cele mai  nastrusnice combinatii de altoiportaltoi. Observatiile facute au permis stabilirea unor reguli clare referitoare la aceasta compatibilitate. Astazi. in orice manual de specialitate competent pot fi citite recomandari cu privire la portaltoii pentru diferite soiuri de pomi “fructiferi. De multa vreme s-a descoperit ca daca partenerii au un anumit grad de inrudire se pot obtine parteneriate stabile (mar: mar paduret sau cloni M). Aceasta este o conditie necesara care nu asigura insa o reusita in mod obligatoriu si de asemenea nu exclude si alte posibilitati.

Se cunoaste faptul ca la altoirea diferitelor soiuri de mar pe portaltoi Malm baccata poate aparea o incompatibilitate absoluta. Pomicultorii au putut observa multe incompatibilitati, in special in cazul combinatiilor altoi-portaltoi facute la samburoase si in care combinatia apartine aceleiasi specii.

Combinatiile de par si portaltoi mar sau intre mar si gutui ca portaltoi sunt posibile, dar nu prezinta importanta economica. Aceasta stare de fapt nu a putut fi schimbata nici macar in cadrul celor mai recente experimente care au folosit material de innobilare lipsit de virusi (TUBBS 1975).

Combinatia par pe portaltoi-gutui se practica cu succes. In acest caz este vorba de o inrudire foarte indepartata.

In concluzie, lucrarile de altoire in vederea innobilarii trebuie sa tina in mod obligatoriu cont de compatibilitatile si incompatibilitatile combinatiilor. Combinatiile intamplatoare pot da uneori rezultate, dar de cele mai multe ori esueaza sau dau nastere unor exemplare neviabile.

Posibilitati si limitari in cadrul altoirii

O altoire presupune cel putin doi parteneri: portaltoiul cu radacini dezvoltate si ochiul, sau lastarul cu mai multi ochi, care se implanteaza pe portaltoi undeva deasupra pamantului. In afara posibilitatii de innobilare prin altoire, portaltoiul ar ramane fara vreo valoare anume.

Prin innobilare, ansamblul altoi-portaltoi devine valoros. Aceasta combinatie este considerata reusita abia atunci cand se dovedeste a fi de durata si perfect functionala din punct de vedere psihologic.

Despre altoire

Fructele delicioase ale marului Jonathan sau ale parului Williams nu s-au putut obtine doar prin voia naturii. Perfectiunea multora dintre soiurile cunoscute astazi se datoreaza unui proces lent si indelungat de transformare la care au concurat forte diferite. Lupta extrem de dura pentru supravietuire este unul dintre factorii de selectie naturali. Aceasta selectie naturala, in cele mai multe cazuri, nu a condus la pastrarea soiurilor valoroase pentru om, ci dimpotriva. Astfel, este cunoscut ca soiurile cu cresteri naturale puternice se impun, in lupta pentru existenta in fata soiurilor cu cresteri mai slabe. Dar soiurile cu cresteri mai slabe, in multe cazuri, rodesc mai devreme si mai abundent, asadar sunt mai interesante pentru om.

Abia o data cu interventia omului in domesticirea plantelor a inceput selectarea soiurilor valoroase care in lipsa interventiei, probabil ca ar fi fost invinse in lupta pentru existenta. Activitatea constienta de obtinere a soiurilor prin selectie simpla a fost mai mereu impulsionata chiar de catre natura, prin aparitia intamplatoare de plante cu caracteristici noi sau prin aparitia de anumiti mutanti.

De multe ori, caracteristicile principale ale soiurilor noi erau superioare celor ale soiurilor cunoscute pana atunci. Treptat, s-au definitivat caracteristicile plantelor salbatice precum si ale sortimentelor derivate dintr-un soi primar.

In epoca moderna, cultivarea metodica isi aduce aportul ei la imbunatatirea insusirilor plantelor de cultura. Prin mijloace specifice se urmareste obtinerea de particularitati dorite.

Cea mai mare parte a soiurilor (cu exceptia unor soiuri de prun) au putut fi mentinute in trecut numai cu ajutorul altoirii (inmultire xenovegetativa). Deoarece nici o alta forma de inmultire nu a avut succes. Astazi sunt create premisele de obtinere a soiurilor nobile si prin alte metode. Inmultirea autovegetativa, de exemplu, implica folosirea butasilor verzi pe propriile radacini. Metoda aceasta este folosita mai mult in cercetare, din cauza mai multor inconveniente.

Cei neinitiati in acest vast domeniu care este viata plantelor se pot intreba de ce sunt necesare atatea metode laborioase pentru inmultirea indivizilor apartinand diferitelor soiuri. Cata vreme fructele au seminte sau samburi care -semanate – pot sa se dezvolte in tinere plante. Daca ar fi asa. pomicultura s-ar simplifica mult. Dar experienta a aratat ca insusirile descendentilor obtinuti astfel difera foarte mult fata de cele ale pomului-mama si, de asemenea, difera neuniform.

Aproape toate soiurile de samantoase si de samburoase sunt autosterile. adica necesita polen de alte soiuri pentru fecundarea florilor. Dar atat donatorul de polen, cat si primitorul reprezinta cate un genotip unic. Fiecare noua incrucisare conduce la o aglomerare a diferitelor aptitudini mostenite. Descendentii obtinuti prin insamantare sunt catalogati drept bastarzi. Acesti bastarzi pot fi intalniti in aglomerari impresionante, in anumite localizari. Fructele lor pot fi insa utilizate doar pentru ceaiuri sau sucuri. In pomicultura moderna, astfel de elemente pomicole, de multe ori, nu pot fi folosite nici macar ca portaltoi. In livezile organizate este

indicata chiar eliminarea acestor exemplare ratacite. deoarece, in primul rand, nu le sunt cunoscute caracteristicile esentiale.

Multe experimente indica faptul ca, de pilda, doua soiuri cultivate pentru fructe de consum (Jubileu Graham si Bitternfelder) au capacitatea de a produce, prin insamantare, descendenti foarte omogeni, mai ales daca producerea acestora se petrece sub control specializat. Plantele provenite din seminte ..identice cu soiul mama” sunt, la ora actuala, cele mai indicate drept portaltoi. Indicarea lor pentru plantarea si mentinerea in livezi specializate nu este posibila si ar constitui o greseala cu urmari neprevazute.

S-a discutat despre faptul ca lipsa calitatii de autofecundare pentru.anumite soiuri expune la unele insusiri dobandite ale germenului (samanta, sambure). altele decat cele ale soiului mama. Trebuie spus ca soiurile de pomi fructiferi autofecundabile (soiuri de piersic) pot avea descendenti cu caracteristicile pomului-mama. Acest lucru este valabil mai ales pentru urmatoarele soiuri cultivate in Germania:

– Ellerstaedler rosu – Piersic magdalen (rosu si alb)

– Gimbsheimer – Marele Mignon

– Proskauer – Regina livezilor

– Wosa erberg – Wagener.

Dintr-o cantitate de samburi alesi de la pomi selectionati se pot obtine 70% puieti apti de folosire. Aceasta inseamna ca pentru marile plantatii rata de nereusita este prea mare si. deci. metoda nu se aplica, pe cand pentru pomicultorul amator ea poate fi luata in seama. Altfel spus, pentru pepiniere, innobilarea puietilor prin altoire ramane metoda de baza.

Astfel se pot combina optim insusirile portaltoilor cu cele ale altoilor, exploatand judicios potentialele genetice. Cu exceptia corcodusului si a prunului rosu, care se inmultesc ca specii pure din samburi, soiurile tuturor pomilor fructiferi vor fi innobilate pe portaltoi. Ce reguli trebuie respectate in aceasta activitate, vom prezenta in articolele urmatoare.

Taierea pomilor fructiferi

Dupa ce am cumparat pomul fructifer si dupa ce l-am plantat vom efectua taieri pentru formarea si dezvoltarea coroanei.
Un pom fructifer care nu este taiat(tuns), poate sa dea deja rod din anul urmator plantarii.
Ramurile se incovoaie si nu mai cresc sub povara fructelor. Pe masura ce pomul inainteaza in varsta, recolta este din ce in ce mai slaba. Cu cat atarna mai multe fructe de o ramura, acestea raman mici si de calitate slaba. Continue reading Taierea pomilor fructiferi