Category Archives: Pomicultura

Particularităţile maturării şi recoltării merelor

Spre deosebire de fructele altor specii, merele au însuşirea să-şi continue maturarea şi să-şi desăvârşească însuşirile gustative în timpul păstrării.

Soiurile de mere de vară şi de toamnă se recoltează în pârgă, cu 7-10 zile înainte de maturitatea de consum, când au ajuns la mărimea şi coloraţia specifică. Recoltarea se face în momentul optim, pentru a preveni căderea şi deprecierea fructelor. Fiind mai perisabile, acestea se expediază la beneficiar imediat după recoltare, când rezistenţa lor la manipulare şi transport este mai mare.

Pentru soiurile de iarnă recoltarea merelor are loc la un grad de maturitate care asigură o capacitate de păstrare cât mai bună şi care se stabileşte prin urmărirea unui grup de indicatori cum ar fi:

– mărimea specifică a soiului;

– culoarea de fond a pieliţei virează de la verde intens spre o culoare verde-gălbui;

– amidonul este prezent în secţiunea transversală a fructelor în zona cuprinsă între partea exterioară a casei seminale şi partea fasciculelor libero-lemnoase mediene;

– fermitatea fructelor;

– intensitatea respiratorie;

– uşurinţa desprinderii fructelor de pe ramură;

– conţinutul fructului în diferite componente chimice, cum ar fi: zahăr, aciditate, s.u. etc.

Recoltarea se face manual, productivitatea la cules fiind influenţată de talia pomilor, densitatea şi mărimea fructelor.

Soiuri de prun

Stanley
– Soi originar din S.U.A.
– Pomul de vigoare medie, cu coroana conic-rasturnata, ramuri de schelet semiviguroase, garnisite in special cu buchete de mai. Este precoce, productiv (25 t/ha), tolerant la Plum-pox, autofertil si foarte bun polenizator.
– Fructul mediu (30-40 g), elipsoidal, asimetric, vanat-inchis, acoperit cu pruina albastruie. Fructele se coloreaza cu mult inainte de maturitatea deplina. Fructul este de calitate medie, mai ales daca este recoltat in avans. Continue reading Soiuri de prun

Cultura caisului

Caisul cultivat este altoit şi în consecinţă sistemul radicular reprezintă de fapt specia de portaltoi folosită cu particularităţile ei distincte.

Rădăcinile de tip pivotant pot atinge adâncimea de 285 cm ( altoi pe prunul aiud ), şi chiar 380 cm ( altoit pe zarzăr ). De la adâncimea de 60 – 70 cm numărul rădăcinilor scade foarte mult, iar sub 100 cm aproape că dispar complet cu excepţia celor pivotante. Continue reading Cultura caisului

Specificul înfiinţării şi întreţinerii plantaţiilor de mar

Mărul va fi plantat numai în sistem intensiv (500-1250 pomi/ha) sau superintensiv (peste 1250 pomi/ha) şi rar, în cazuri speciale, în sistem extensiv (300-400 pomi/ha), pe aliniamente, pe terenuri accidentate din zonele înalte când se utilizează soiuri şi portaltoi foarte viguroşi.

Pentru plantaţiile superintensive se pretează soiurile de vigoare slabă-tip spur (Golden spur, Wagener premiat, Starkrimson) tipul columnar (Wijcik, Wolz, Bolero etc.) şi cele submijlocii şi mijlocii, altoite pe portaltoi de vigoare foarte slabă. Pomii se conduc sub formă de fus subţire, cordon vertical, tufă ameliorată, solen etc. Distanţe de plantare: 3-4 m între rânduri şi 1-1,5 m între plante pe rând. Se plantează pe terenuri fertile, plane.

Pentru plantaţiile intensive se pot folosi majoritatea soiurilor aflate în cultură în special cele din tipurile de fructificare II, III şi chiar IV altoite pe portaltoi de vigoare mijlocie. Pomii se conduc sub forme aplatizate, piramidale cu volum redus sau alte forme mai noi: tatura, tesa, etc. Plantaţiile se pot amplasa pe terenuri cu panta mică (<15%). Distanţele de plantare: 4 x 3m sau 4 x 2m.

Pentru plantaţiile extensive distanţele de plantare sunt de minim 5 x 4m.

Pe terenurile cu pantă mare, se pot înfiinţa plantaţii cu alei de trafic tehnologic (S.C.P.P. Fălticeni ş.a.) evitând astfel manipulările mari de sol foarte costisitoare şi neproductive.

În vederea plantării terenul se va pregăti prin: desfundat sau scarificat, fertilizarea de bază (40-60 t gunoi de grajd + îngrăşăminte chimice pe bază de fosofr şi potasiu), dezinfecţia terenului şi organizarea interioară. Urmează săpatul gropilor şi plantarea propriu-zisă. Pentru reuşita culturii este bine să se urmărească toţi parametrii incluşi.

Plantarea pomilor este bine să se facă toamna. Primăvara se va planta numai pe terenurile reci şi grele sau în zonele în care în urma îngheţului survine toamna, foarte repede.

Întrucât soiurile de măr sunt în marea lor majoritate autosterile în parcelă se plantează alternativ 2-4 soiuri autofertile alternând câte 6-8 rânduri din soiul de bază cu un rând din soiul polenizator.

Alegerea formei de coroană se face funcţie de particularităţile soiurilor folosite la plantare (vigoare, capacitate de ramificare), a portaltoiului (vigoare, înrădăcinare), a pretenţiilor faţă de lumină şi a fertilităţii soiului.

În toată perioada de formare a coroanelor, trebuie să predomine operaţiile de modificare şi dirijare a poziţiilor ramurilor de schelet şi semischelet, tăierile reducându-se la minimum. Indiferent de forma de coroană aleasă operaţiile în verde trebuie să predomine faţă de cele efectuate în perioada de repaus.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor marului

1265892_apple_blossom Mărul este una din speciile cele mai atacate de boli şi dăunători. După mai mulţi cercetători (Parker, 1979, Way, 1988) la măr s-au întâlnit 80 de boli, 64 specii de insecte şi acarieni şi 8 specii de nematozi.

Aceste cifre sunt într-o dinamică permanentă, din nefericire în creştere. În acelaşi timp trebuie să precizăm că nu toate aceste boli sau dăunători sunt prezente în majoritatea zonelor de cultură a mărului şi nici acolo unde există nu toate provoacă pierderi economice importante.

Dintre bolile cele mai importante, pagube sunt provocate de rapăn (Endostigme inaequalis) şi făinare (Podosphaera leucotricha), iar dintre dăunători: păduchele de San José, afide, păianjeni bruni sau roşii, viermele merelor şi alţii.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor la măr se face prin aplicarea a două tratamente în perioada de repaus cu unul din produsele: Oleoecalux 1,5%, zeamă sulfocalcică 20% sau polisulfură de bariu 6%. În perioada de vegetaţie se efectuează minim 6-9 tratamente, din care trei înainte de înflorit. Primul tratament se face la începutul dezmuguritului, contra gărgăriţei florilor (Anthonomus pomorum) cu Detox 25-0,6%, Carbetox 37-0,4% sau Fosfatox R 35-0,1%.

Al doilea tratament se face contra rapănului şi făinării, cu zeamă sulfocalcică 2% sau cu zeamă bordoleză 0,5%+sulf muiabil 0,7%, eventual cu Captan 50-0,25% + Karathane 0,1%.

Acest tratament se repetă în subfaza de răsfirare a inflorescenţelor până la deschiderea primelor flori. În locul captanului se poate folosi Dithane M 45-0,2% sau Topsin M 70-0,07%.

După înflorit, începând din momentul când la 10-15% din flori au căzut petalele, se mai efectuează încă 4-5 tratamente mixte la avertizare.

Precizăm că produsele menţionate mai sus sunt din ce în ce mai mult înlocuite cu altele noi, care se vor folosi conform recomandărilor producătorilor, însă momentul aplicării lor rămâne de regulă acelaşi.

În cazul soiurilor cu rezistenţă genetică la boli, de tip vertical sau Vf (Romus 1 şi 3, Prima, Pionier, Voinea, Ciprian, Florina, Aura, Romus 4 etc.), se efectuează numai 6-8 tratamente cu insecticide, eliminându-se complet stropirile cu fungicide.

Atunci când se cultivă soiuri cu rezistenţă genetică la boli, de tip orizontal sau poligenic (Generos, Auriu de Bistriţa etc.), în cadrul celor 6-8 tratamente cu insecticide, doar la 1-3 stropiri se introduc şi fungicide.

Cultura prunului in Romania

In Romania productiile obtinute in anii de inceput ai secolului nostru au fost insemnate si anume: 468 mii tone in anul 1925; 554 mii tone in 1927; 289 mii tone in 1930. Dupa suprafata ocupata cu prun si dupa productia realizata, tara noastra s-a situat mult timp pe locul II in Europa dupa ex Iugoslavia. Cum se stie, al doilea razboi mondial a lasat rani adanci si in cultura prunului, mai ales ca el reprezenta specia dominanta. Astfel, in anii 1940-1945 s-au pierdut circa 22 milioane de pruni.
Productiile au scazut astfel: in anul 1946 s-au produs 244 mii tone; in 1948 s-au produs 158 mii tone prune; in 1951 s-au produs 130 mii tone.
Productiile de fructe au crescut inregistrandu-se 9620 mii tone in anul 1969; 835 mii tone in anul 1984; 873 mii tone in 1985; 765 mii tone in 1989; dupa care productia a scazut in anul 1991 la 419 mii tone; in 1992 la 347 mii tone; 252 mii tone in anul 1996.
Desi unele dintre soiurile introduse si-au gasit la noi o a doua lor patrie, cum e cazul soiurilor Anna Spath, Agen, Vinete de Italia, iar mai recent Stanley, modernizarea sortimentului de prun a inregistrat cele mai spectaculoase rezultate in ultimii 40 de ani, ca urmare a activitatii desfasurate in cadrul unui program romanesc de ameliorare genetica avand ca suport biologic, diversitatea resurselor de germoplasma autohtona. Este meritul profesorului Nicolae Constantinescu de a fi elaborat primul programul de ameliorare a prunului, folosind ca genitori de baza soiurile autohtone. De asemenea, meritul cel mai important il are dr. doc. V.Cociu, care l-a continuat si valorificat.
Daca ne referim la productia de prune obtinuta pe judete, in Romania, judetul Arges ocupa primul loc, urmat apoi de judetele: Valcea, Buzau si Iasi (vezi tabelul 5.3.)
In prezent, sortimentul de baza din principalele centre pomicole este alcatuit din soiurile: Tuleu gras, Tuleu timpuriu, Vinete Romanesti, Centenar, Valor, Pescarus, Silvia, Blue Free.

Pentru dealurile inalte si mijlocii sunt recomandate soiurile: Gras romanesc, Gras ameliorat, Pitestean, Albatros, Stanley, Vinete de Italia, iar pe coline si la campie se recomanda soiurile Anna Spath, Renclod Althan, Silvia, Carpatin, Centenar si Stanley.
In partea de sud si de vest a tarii rezultate bune dau soiurile: Rivers timpuriu, Ialomita, Pescarus, Diana si D’Agen.
Soiurile Anna Spath, D’Agen, Tuleu gras si Rivers timpuriu, dau rezultate slabe in zonele mai inalte, iar soiul Vinete de Italia nu se adapteaza la conditiile de campie.
Cultivat de sute de ani pe teritoriul tarii noastre, prunul a fost si va ramane una dintre cele mai populare si mai indragite specii pomicole. Faptul ca se intalneste pretutindeni, la deal si la campie, in gradini familiale sau in masive naturale (inmultit prin samburi sau drajoni), este o dovada in plus ca prunul s-a adaptat relativ usor la cele mai variate conditii de clima si sol din tara noastra.

Cultura prunului in lume

Prunul este mult raspandit pe glob, in special in zonele temperate din emisfera nordica. Specia ocupa locul al XI-lea pe glob dupa mere, citrice, banane, piersici si ananas si locul al II-lea in zonele temperate dupa mar cu circa 1,7 milioane ha si o productie totala de circa 13,5 milioane tone. Productia cea mai mare de prune se obtine in Asia urmata de Europa, America de Nord, America de Sud, Africa si Oceania. Continue reading Cultura prunului in lume

Ambalarea si prezentarea merelor

 Ambalare

Merele trebuie ambalate astfel incat sa se asigure o protectie adecvata a produsului. In special, ambalajele pentru comercializare avand o greutate neta de peste 3 kg trebuie sa fie suficient de rigide pentru a proteja produsul in mod adecvat. Materialele folosite in interiorul coletului trebuie sa fie noi, curate si de o calitate care sa nu produca deteriorari exterioare sau interioare ale produsului. Continue reading Ambalarea si prezentarea merelor

Prunul – consideratii generale

Prunul, pentru romani reprezinta specia pomicola cu rezonante stravechi, fiind caracterizat ca pomul vietii sau al sperantei, raspandit de la campie pana in zona dealurilor subcarpatice si uneori pana la poalele muntilor.
De-a lungul anilor, prunul si produsele sale au constituit mijloace de existenta ale taranilor, contribuind totodata la faima tarii. Continue reading Prunul – consideratii generale

Tolerante de calibru la mere

Pentru toate categoriile este permisa o toleranta totala de 10 % din numarul sau din greutatea fructelor care nu indeplinesc cerintele privind calibrul. Aceasta toleranta nu poate fi extinsa astfel incat sa includa produsele cu un calibru de:

• cel putin 5 mm sub diametrul minim, in cazul in care calibrul este determinat pe baza diametrului;

• cel putin 10 g sub greutatea minima, in cazul in care calibrul este determinat pe baza greutatii. Continue reading Tolerante de calibru la mere

Dispozitii privind calibrarea merelor

Calibrul este determinat de diametrul maxim al sectiunii ecuatoriale sau de greutate. La toate soiurile si la toate categoriile, calibrul minim este de 60 mm, daca se determina dupa diametru, sau de 90 g, daca se determina dupa greutate. Se pot accepta fructe cu calibre mai mici, daca nivelul Brix al produselor este mai mare sau egal cu 10,5 o Brix, iar calibrul este de minim 50 mm sau 70 g. Pentru a garanta omogenitatea de calibru a fructelor dintr-un colet:(a) pentru fructele al caror calibru se stabileste in functie de diametru, diferenta de diametru dintre fructele din acelasi colet este limitata la: Continue reading Dispozitii privind calibrarea merelor

Tolerante de calitate pentru mere Categoria Extra

5 % din numarul sau din greutatea merelor care nu indeplinesc cerintele categoriei, dar le intrunesc pe cele ale categoriei I sau, in mod exceptional, se incadreaza in tolerantele pentru acea categorie.

Categoria I

Merele din aceasta categorie trebuie sa fie de buna calitate. Ele trebuie sa prezinte forma, calibrul si coloratia caracteristice soiului respectiv Pulpa trebuie sa fie lipsita de orice deteriorare. Cu toate acestea, sunt permise .urmatoarele defecte cu conditia ca acestea sa nu afecteze aspectul general al produsului, calitatea, calitatea de pastrare si prezentarea in ambalaj: un usor defect de forma; un usor defect de dezvoltare; un usor defect de coloratie; usoare defecte la nivelul epidermei care nu pot depasi: lungimea de 2 cm, in cazul defectelor de forma alungita; 1 cm2 din suprafata totala in cazul altor defecte, cu exceptia ruginii (Venturia inaequalis), a carei Criteriile privind coloratia si inrosirea precum si o lista neexhaustiva a soiurilor corespunza Criteriile privind coloratia si inrosirea precum si o lista neexhaustiva a soiurilor corespunzatoare fiecarui criteriu figureaza in anexa 2 la prezentul ghid.169 suprafata totala nu poate depasi 0,25 cm2; 1 cm2din suprafata totala in cazul loviturilor usoare, caz in care epiderma nu trebuie sa fie decolorata. Pedunculul poate lipsi cu conditia ca sectiunea sa fie curata si epiderma adiacenta sa nu fie deteriorata.

Tolerante de calitate pentru Categoria I 10 % din numarul sau din greutatea merelor care nu indeplinesc cerintele

categoriei, dar le intrunesc pe cele ale categoriei II sau, in mod exceptional, se incadreaza in tolerantele pentru acea categorie.

Categoria II

Aceasta categorie cuprinde merele care nu se incadreaza in categoriile superioare, dar corespund caracteristicilor minime definite mai jos. Pulpa nu trebuie sa prezinte defecte esentiale. Urmatoarele defecte sunt admise, cu conditia ca fructele sa pastreze caracteristicile esentiale in ceea ce priveste calitatea, pastrarea si prezentarea: defecte de forma; defecte de dezvoltare; defecte de coloratie; defecte la nivelul epidermei, care nu pot depasi: lungimea de 4 cm, in cazul defectelor de forma alungita; 2,5 cm2 din suprafata totala in cazul altor defecte, cu exceptia ruginii (Venturia inaequalis), a caror suprafata totala nu poate depasi 1 cm2; 1,5 cm2 din suprafata totala in cazul unor usoare lovituri, epiderma putând fi usor decolorata.

Tolerante de calitate pentru Categoria II

10 % din numarul sau din greutatea merelor care nu indeplinesc cerintele categoriei si nici cerintele minime, cu exceptia fructelor atinse de putregai sau cu alterari din cauza carora devin improprii pentru consum. In cadrul acestei tolerante, se poate admite un procent de maximum 2 % din numarul sau din greutatea fructelor care prezinta urmatoarele defecte: atacuri grave ale bolilor care dau anumitor regiuni din fructe un aspect sticlos sau de pluta; usoare leziuni sau fisuri necicatrizate; urme foarte usoare de putregai; prezenta unor paraziti vii in fruct si/sau alterarea pulpei din cauza parazitilor

Categoria de mere Extra

Merele din aceasta categorie trebuie sa fie de calitate superioara. Ele trebuie sa prezinte forma, calibrul si coloratia caracteristice soiului respectivsi sa aiba atasat un peduncul intact. Pulpa trebuie sa fie lipsita de orice deteriorare. Merele nu trebuie sa prezinte defecte, cu exceptia unor foarte mici alterari superficiale la nivelul epidermei, cu conditia ca acestea sa nu afecteze aspectul general al produsului, calitatea, pastrarea si prezentarea sa in ambalaj.

Pene-altoi ascutite la varf

Ascutirea se pune in aplicare atunci cand portaltoiul se dovedeste a fi prea puternic pentru o copulatie, dar prea slab pentru o altoire sub scoarta. Procedeul nu este mai dificil de aplicat.

Dupa cum se va vedea, portaltoii cu o asemenea vigoare sunt altoiti dupa metoda in triangulatie („picior de capra"). Procedeul acesta este insa destul de complicat si nu oricine poate reusi fara multe incercari, uneori ratate. Metoda pe care o prezentam acum poate fi socotita ca metoda inlocuitoare a altoirii „picior de capra".

Portaltoiul se reteaza orizontal in locul in care urmeaza sa fie plantat altoiul. Sub aceasta sectiune se taie plan, dar sub un anumit unghi fata de ax. Suprafata taieturi i trebuie sa fie cat mai apropiata de suprafata penei altoiului.

Dupa ce atat taietura in portaltoi, cat si cea in altoi au fost practicate, se va face o proba de potrivire. Cu aceasta ocazie se poate constata ca latimea taieturii portaltoiului, si anume in partea superioara a acesteia, este mai mare decat cea aplicata altoiului. In acest caz, altoiul trebuie plasat astfel incat taietura in scoarta acestuia sa vina in contact intim cu o parte (stanga sau dreapta) a scoartei portaltoiului aflata in jurul taieturii acestuia. Inaltimea taieturii practicate pe altoi trebuie sa fie cu cativa mm mai mare decat a celei aplicate portaltoiului. Astfel, dupa aplicarea definitiva a altoiului, taietura acestuia va depasi, in sus, cu putin, sectiunea orizontala a

portaltoiului. In aceasta zona se va forma un calua deosebit de necesar. Deoarece in mod natural legarea altoiului de portaltoi se face prin infasurarea rafiei de la dreapta catre stanga se recomanda lipirea scoartelor altoi-portaltoi pe partea stanga a operatorului. Aceasta impiedica departarea zonelor de contact in timpul legarii cu rafie. Desigur, stangacii pot reconsidera aceasta indicatie.

Altoirea sub scoarta laterala

Oculatia este si ea o altoire sub scoarta, dar ocupa un loc separat ca metoda de altoire pentru ca in fiecare despicatura este introdua un singur ochi. Daca, insa, intr-o despicatura in forma de T este introdua un altoi cu mai multi muguri, dar care are o pana fasonata in mod corespunzator, avem de-a face cu metoda de altoire sub scoarta laterala. Pentru procedeul simplu, pana va fi executata intocmai ca cea pentru copulatia simpla. Si in acest caz, mugurele de pana va fi nelipa it. In afara de acesta, pe altoi se vor mai afla alti trei sau patru muguri. Zona de altoire se va bandaja cu rafie sau bandaje elastice si se va cerui cu atentie.

Iarna, dupa altoire, portaltoiul se va reteza deasupra zonei de altoire (cu 10-15 cm). Daca este posibil, conul va fi taiat pe un lastar lateral. De acest con va fi legata coroana in vara viitoare. Spre toamna el va fi complet indepartat.

O varianta a altoirii simple sub scoarta este asa-zisa „altoire doicS". Multi pomicultori cunosc sentimentul de furie neputincioasa atunci cand constata ca exemplare de puieti in plina dezvoltare, au fost distruse de iepuri sau de capre si ca scoarta este complet sau foarte mult intrerupta, urmand ca un pomisor ce promitea mult sa se usuce. Exista o posibilitate de salvare! De regula. aceste stricaciuni apar la baza tulpinii dar, cauzate de alti factori, pot fi provocate si la inaltimi mai mari (rani provocate de utilaje de exemplu). Ideea de baza in aceste situatii este crearea unor punti vegetale intre partea sanatoasa de scoarta aflata sub rana si zona intacta aflata deasupra acesteia. Ea nu poate fi aplicata identic in toate cazurile si de aceea vom trata subiectul conform tuturor situatiilor ce pot fi intalnite.

1. Rana la baza tulpinii, lastari aflati sub rana.

In acest caz se va practica o taietura in forma de T invera in scoarta sanatoasa de deasupra ranii, iar capatul lastarului va fi taiat ca pentru copulatie la o inaltime corespunzatoare.

In functie de gradul de dezvoltare al pomului ranit s-ar putea sa fie necesari doi sau trei lastari de jos, altfel trebuie sa ne multumim si doar cu unui. Se desprinde scoarta in jurul taieturii T si se leaga asa cum s-a amintit.

Atunci cand avem de unde alege este bine ca lastarii sa fie crescuti de-a lungul randului pomi pentru a nu fi loviti de mijloacele mecanice care lucreaza in livada.

2. Rana la nivelul solului si nici un lastar nobil crescut sub rana.

Daca ranirea este provocata toamna sau primavara (perioade de sadire), iar scoarta pomului nu este complet distrust, adica pomul mai are inca mijloace (chiar daca minime)

de hranire se vor planta doi portaltoi de o parte si de alta a tulpinii ranite. In sezonul urmator acestia vor fi altoiti la tulpina asa cum s-a mai aratat. Daca accidentul e provocat in fara sezoanelor de plantare, se va astepta pana la momentul potrivit.

3. Rana la inaltime si lastari existenti sub rana.

Nu insistam prea mult asupra celor necesare in acest caz pentru ca sunt similare cu cele descrise la punctul 1. Adaugam insa ca lastarul altoi trebuie legat cat mai aproape de tulpina pentru a nu se dezvolta excentric.

4. Rana la inaltime fara lastari crescuti sub ea.

In aceasta situatie vor fi folositi 1-2 lastari (chiar din pomul respectiv, eventual) care vor fi copulati la ambele capete. Metoda simpla de altoire sub scoarta poate fi folosita si in interiorul coroanei pentru a garnisi locurile golase aflate pe ramificatiile principale sau in cazul unor taieri cu suprafata foarte mare (de intinerire de exemplu) cand plantarea unui altoi sub scoarta ajuta la cicatrizarea mai rapida a ranii. Cand rana s-a inchis altoiul poate fi extirpat.

Altoirea in copulatie perfectionata

Multi pomicultori se confrunta cu dificultati in a mentine perfect suprapuse cele doua suprafete de contact in timp ce leaga zona de altoire. Din acest motiv, a fost resimtita nevoia perfectionarii metodei simple de copulatie.

in cadrul metodei perfectionate, dupa efectuarea celor doua taieri principale (una pe altoi si alta pe portaltoi) se mai executa cate inca o taietura pe fiecare dintre parteneri.

Cum se procedeaza?

Tija lastarului altoi va fi prinsa cu mana stanga, iar cu dreapta se va executa o taietura aproximativ de-a lungul axului, pana la inceputul treimii superioare a taieturii principale. Taietura suplimentara a portaltoiului se executa la fel, doar ca ea se va opri, in acest caz, la inceputul treimii inferioare.

Prin copulatia perfectionata se obtine asadar nu numai o fixare mai buna a altoiului pe portaltoi, dar si o majorare a suprafetei de cambiu ce vine in contact. Legarea se face mai usor pentru ca ambele maini sunt, de’ data aceasta, libere.

Pentru nuc, in cazul altoirilqr de iarna, copulatia perfectionata s-a dovedit foarte potrivita.

Copulatia simpla

Aceasta metoda prezinta o importanta deosebita atat pentru pepiniere cat si pentru pomicultorii individuala. Copulatia simpla se aplica iarna si primavara. Cea mai importanta conditie care trebuie indeplinita la acest tip de altoire este aceea ca atat altoiul cat si portaltoiul trebuie sa aiba grosimi foarte apropiate in zona de unire. Altoirea copulativa poate fi aplicata atat la nivelul solului cat si in coroana. In pepiniere, copulatia in apropierea solului se aplica atunci cand oculatiile nu s-au dezvoltat corect si innobilarea trebuie repetata. Copulatii in coroana sunt necesare la altoii intermediari, dar si in celelalte cazuri.

Mai ales pentru incepatori realizarea celor doua taieri (pe altoi si pe portaltoi) care sa se suprapuna perfect poate parea dificila. Se pot face insa ajustari din aproape in aproape, prin probari repetate si pana la urma procedeul devine facil.

La copulatie vor fi folositi lastari de un an si portaltoi cu aceeasi grosime. Cand se altoieste in coroane vor fi altoite mladitele de un an.

Vom urmari in continuare succesiunea miscarilor ce vor fi facute.

Dupa ce lastarul nobil a fost ales in functie de grosima portaltoiului, se taie cu ajutorul briceagului sau foarfecii de vie. Urmeaza taierea oblica in punctul optim. Pentru aceasta se apuca nuiaua cu mana stanga si se tine strans. Degetul mare va apasa intr-una pe nuia pentru a o tine nemiscata. Apoi bratul stang se va lipi de corp, dar nu si zona de mladita unde se va aplica taierea. Aceasta se va alia la o distanta de aproximativ 5 cm de corp. Mana dreapta va strange tot puternic manerul briceagului. Pentru taiere, lama briceagului va fi asezata aproape paralel cu nuiaua. Taierea trebuie sa decurga lin, nu brusc.

La inceput se vor face cateva taieri de proba pentru a vedea ce greseli s-au facut. Incepatorii trebuie sa aiba mare grija in manuirea briceagului aproape de corp. De obicei taierile facute prea repede („de frica") ies prea scurte.

Daca suprafetele care rezulta sunt ondulate si nu se pot corecta, se va repeta taierea pentru ca este foarte important sa se obtina un contact perfect intre cele doua suprafete. Cele mai reusite taieturi sunt cele care se fac „dintr-o bucata" fara remedieri ulterioare. Oricum, atat pomicultorul experimentat, cat si incepatorul vor face cateva exercitii de proba. Acestea pot fi facute si pe ramuri ale altor copaci, nu neaparat pe cele de pomi fructiferi. Inca de la aceste incercari preliminare se va observa ca o taietura e mai reusita atunci cand se foloseste toata lama briceagului in acelasi timp. Acest lucru este posibil la o taiere din lateral.

De indata ce mai multe incercari de proba consecutive sunt reusite se poate trece la taieri pe altoi si portaltoi. Inainte de aceasta mai trebuie spua un lucru foarte important: altoirea copulativa impune existenta unui mugure al altoiului care sa fie crescut pe partea opusa taieturii si sa se afle cam la mijlocul inaltimii acesteia. Acesta se mai numeste si mugure de pana. In cazul unor lastari cu tije drepte si al respectarii axului portaltoiului pentru altoi mugurele de pana se va dezvolta normal. Sunt soiuri la care tijele ramurilor au un aspect de zig-zag usor dat de asezarile alternante ale internodurilor. In aceste cazuri este recomandabil ca mugurele de pana sa se afle in treimea inferioara a inaltimii penei.

Altoiul folosit pentru copulatie la inaltimea coroanei va avea patru pana la sase muguri, iar in cazul altoirilor la inaltimea solului va avea doi sau trei muguri. Deasupra ultimului mugure de la varful altoiului se va reteza oblic.

Pe portaltoi se va executa aceeasi taietura ca cea descrisa la altoi. Trebuie spua ca la portaltoi, taierile de copulatie nereusite nu pot fi refacute de prea multe ori, mai ales la altoirile in apropierea solului. Cand cele doua taieturi sunt finalizate trebuie verificat daca suprafetele sectiunilbr se suprapun perfect si daca cele doua cambii sunt in contact strans. In cadrul acestor verificari mai pot fi aduse ajustari celor doua taieturi. Atunci cand ultima verificare nu mai indica nici un neajuna se poate trece la legare.

Legatura de rafie sau de fire plastice se va face in spire apropiate. Ea incepe putin deasupra varfului superior si se termina cu putin sub varful inferior. In timpul legarii se va avea grija ca sa nu se miste altoiul si sa nu se fi rupt mugurele de pana. In continuare se va cerui zona de altoire si in special linia de contact. Nu intotdeauna in practica avem de-a face cu dimensiuni ideale intre lastarul altoi si portaltoi. Si in aceste cazuri se pot obtine rezultate bune daca se asigura contactul de cambiu macar pe o parte. Partea stanga sau cea dreapta vor fi alese in functie de suprafata de cambiu pe care o ofera una sau cealalta. Trebuie spua ca cele descrise sunt valabile numai pentru un altoi mai slab altoit pe un portaltoi mai viguros. Invers, succesul este aproape nul.

Deja, la scurt timp dupa altoire, cambiurile incep sa dezvolte tesut nou si concresterea incepe. Cu cat tesuturile sunt in contact mai intim, cu atat procesul de prindere este mai sigur si mai rapid.

Dupa cum evolueaza lastarul altoi se poate aprecia daca acesta s-a prina sau nu. In cazul altoilor de samantoase, semnele de prindere pot fi inselatoare. Astfel mugurii pot imboboci ca sa moara in scurt timp. Cauza a mai fost expusa: de indata ce mugurii incep sa se dezvolte nu mai are loc formarea de calus, atat de necesar in aceasta faza. O prindere reala poate fi observata de exemplu prin ruperea sau tensionarea vizibila a bandajului.

In acest stadiu bandajul trebuie indepartat cu ajutorul unui cutit ascutit fara sa fie ranita scoarta. De regula, in cazul copulatiilor cu parteneri ce au grosimi diferite, cresterea unitara dufeaza mai mult, invelisul nu va fi desfacut decat dupa ce combinatia a devenit suficient de stabila.

in cursul verii pot deveni vizibile cresteri imperfecte. Ca o consecinta a taierilor cu denivelari sau prea lungi de-a lungul lastarilor nobili sau a chituirii imperfecte a zonelor de contact, pot apare zone vizibile de tesut mort.

Acest lucru are repercursiuni serioase asupra cresterii lastarului altoi. In cazurile in care se constata ca rezultatele sunt precare se poate pune problema unei realtoiri in primavara viitoare.

Pentru aceasta se va studia posibilitatea folosirii pentru realtoire a lastarilor crescuti pe portaltoi sub locul de altoire si, deci, nu a trunchiului portaltoiului care, se presupune. a crescut mult in grosime in ultimul an. Procedeul poate fi aplicat inca din februarie si poate fi extina pe toata perioada de inactivitate a mugurilor.

In cazul altoirii tulpinilor inalte de cires, copulatia mai poate fi repetata o data in august, folosind lastari crescuti chiar in anul respectiv.

Toate metodele de altoire care urmeaza sa fie prezentate in continuare deriva din copulatia simpla expusa pana acum. Stapanind acest mod de altoire toate celelalte pot fi invatate mult mai usor.

Altoiri cu fragmente de lastar

Spre deosebire de oculatie, unde se foloseau mici fragmente de scoarta care continea un singur mugure si care era conditional de posibilitatea de dezlipire a scoartei portaltoiului exista si alte metode la care dezlipirea scoartei nu mai e neaparat necesara si care recomanda folosirea drept altoi a unor bucati de lastar nobil care pot avea 3-4 sau mai multi ochi.

In ceea ce priveste intervalul de timp de la recoltarea lastarilor nobili si pana la altoire s-a constatat ca acesta este mult mai mare in cazul altoirilor de iarna si de primavara decat cele de vara.