Category Archives: Flori de casa si gradina

Insamantarea cactusilor

clip_image004_thumbExista cateva motive bune pentru a cultiva cactusi din seminte decat sa cumperi plante. Poti gasi seminte pentru mult mai multe specii decat poti gasi plante si poti fi destul de sigur ca sunt corect identificate; deasemeni, semintele pot fi transportate mult mai usor decat plantele intregi. Astfel poti obtine plante care sa se adapteze mai bine conditiilor tale de crestere si scazi riscul de a aduce acasa diferite boli si daunatori.
Pe de alta parte, mentinerea in viata a "semanaturilor", a tinerelor plantute, presupune mai mult timp si o oarecare indemanare. Se poate sa esuezi chiar de cateva ori pana sa faci totul cum trebuie, dar cu putin noroc, plantele ar trebui sa supravietuiasca oricarei catastrofe. Pentru a face lucrurile mai simple, voi descrie cum seman eu; am convingerea ca in principiu acest proces decurge la fel la toti amatorii de semanaturi; difera numai prin materialele avute la indemana – soluri (pamanturi), tavi si incinte de germinare.

Etapa 1
Prepararea pamantului si vaselor

Exista mai multe retete de preparare a pamantului in care vom semana, acesta trebuind sa fie, in principiu, cu putin continut de materie organica, sa fie usor si sa retina umezeala. In acelasi timp, suprafata solului nu trebuie sa fie neteda ci sa contina destule "microdenivelari" care sa adaposteasca semintele. Amestecul pe care am ajuns sa-l folosesc in fiecare an este compus din turba rosie, nisip grosier si pietris (sfaramaturi de roci de 2-4 mm) in volume egale, amestecate bine si tinute intr-o punga de plastic (pentru a nu-si pierde umezeala) cel putin o luna inaintea semanatului, pentru omogenizarea compozitiei.
Inainte de folosire, amestecul se poate trata termic, in baie de abur sau intr-un cuptor cu microunde, cu scopul de a distruge eventualii paraziti. Se poate trata si cu fungicide dar se spune ca acest lucru ar duce la ingreunarea germinarii, asa ca eu nu obisnuiesc.
Vasele folosite sunt din plastic, bine dezinfectate, de 4-5 cm adancime, cu gauri de scurgere a apei. Nu trebuie sa fie prea largi pentru ca de obicei nu avem atatea seminte ca sa le umplem; vom observa mai tarziu ca speciile au diferiti timpi de germinare si unele, dupa germinare, e bine sa fie “scoase la aer” inaintea celorlalte; astfel, un vas mic este mult mai usor de manevrat. Stiu ca nu sunt usor de gasit vasele potrivite; eu folosesc cutii de margarina RAMA, cele mai mici, semanand intr-o cutie, pe cat posibil, semintele aceluiasi gen sau seminte cu conditii de germinare si evolutii in timp asemanatoare.
Pe fundul vaselor astern un strat de pietris pentru a impiedica amestecul de pamant sa curga prin gaurile de scurgere, umplu vasul cu pamantul preparat, il bat de masa pentru o tasare usoara iar deasupra astern un strat de pitricele de 2mm, obtinute de obicei din nisip cernut inainte. Cu ajutorul unor fasii de plastic delimitez niste zone pe suprafata solului. Acum e timpul sa umezesc continutul vasului, cu apa de ploaie fiarta (si racita!), pana cand umezeala ajunge la suprafata; acest lucru il vom observa mai usor cu ajutorul unui "indicator" de umezeala (un praf de caramida , de exemplu, daca altfel nu putem)
Etapa 2
Semanarea
Nu este deloc dificila aceasta operatie. Se face cumva diferit numai in functie de marimea semintelor. Semintele mari pot fi semanate una cate una si presate in pamant atat cat sa ramana putin vizibile. Semintele de dimensiune medie (aproximativ 1mm diametru ) se pot aseza la fel de bine cate una , alegand locurile mai adanci, fisurile de pe suprafata solului. Mai sunt semintele de dimensiune foarte mica, si ma gandesc la cele de parodia sp. in primul rand, mai obisnuite, care pur si simplu se imprastie necontrolat pe sol, in speranta ca totul va fi bine. Plasarea semintelor in fisurile sau adanciturile solului are doua scopuri principale: asigura un contact mai bun al invelisului semintei cu umezeala solului (ajuta germinatia ) si ajuta tinerele plantute sa se fixeze de ceva atunci cand primele radacini incearca sa penetreze solul. Cand termin, pun cutiile intr-o tavita de plastic si totul este "sigilat" intr-o punga de plastic, transparenta. 
Etapa 3
Germinarea

Acum trebuie sa asteptam ca natura sa-si urmeze cursul. Solul este ud, atmosfera este umeda, vasele sunt puse la lumina, la fereastra (spre sud e ideal).Trebuie sa le protejam de prea mult soare intrucat inauntru se pot atinge temperaturi destul de ridicate care pot "fierbe" plantutele. Exista specii care germineaza mai greu dar cele mai multe ne fac bucuria aceasta in maxim o saptamana. Teperatura optima este in general in jurul valorii de 25°C, fara oscilatii mari intre noapte si zi. Dupa germinare temperatura poate oscila ±5°C. Germinatia este influentata si de prospetimea semintelor sau de tratamentul aplicat acestora, dar aceasta este alta poveste.
Etapa 4
Plantutele

La inceput, plantutele au o culoare verde palida, cu un smoc de perisori fini in jurul radacinii. Deja incep sa se observe deosebiri intre genuri: unele sunt elongate, cu vizibile cotiledoane, in timp ce altele sunt rotunde, cu un "H" in varf. Plantutele nu trebuie lasate niciodata sa se usuce in primele luni, cel putin pana apar primii spini. Pe de alta parte , umezeala poate stimula mucegaiul si algele, care apar dupa o saptamana-doua; acestea pot incetini cresterea plantutelor. Fiecare poate sa combata aceste fenomene cu ce are la indemana; e bine de stiut ca un sol acid nu favorizeaza dezvoltarea algelor.
Dupa cateva saptamani germinatia incetineste si incep sa apara primii spini pe plantutele mai "harnice". E timpul sa aerisim cate putin incinta in care s-a efectuat germinarea. Aceasta se poate face gaurind putin punga de plastic (in cazul de fata). Tot acum putem creste si nivelul de iluminare, pentru ca plantutele sa nu se etioleze. Cu cat vom aerisi mai mult cu atat va scadea riscul inmultirii algelor. Deja plantutele incep sa prinda forma adevarata, sa creasca adevaratul corp al viitorului cactus, de obicei incet si neregulat. Unele specii depun un efort mai mare in dezvoltarea radacinilor.  Aglomerarea/inghesuiala plantutelor, desi impiedica cresterea, este uneori de preferat transplantarii in timpul careia putem deranja radacinile firave. De acum trebuie sa ne preocupe "calirea" plantutelor.

Lolium perene – gazon, sistematica si soiuri

Genul Lolium are un număr relativ mic de specii (7), dintre care pentru agricultură importanţă mai mare o au: raigrasul peren (Lolium perene L.), raigrasul aristat (Lolium miltiflorum Lam.) şi raigrasul hibrid (Lolium hybridum Kunth).

După modul de polenizare, speciile genului Lolium se împart în două grupe:

– specii alogame: Lolium perene (specie perenă), L. multiflorum sin. L. italicum, (raigrasul peren sau italian);

– specii antogame : Lolium temulentum, L. remotum, L. persicum, L. subulatum.

În funcţie de perioada de vegetaţie, în cultură există două tipuri de raigras peren:

● tipul tardiv, destinat exploatării prin păşunat şi pentru lucrări de gazonare;

● tipul precoce, folosit pentru consumul în stare proaspătă sau însilozat.

clip_image002[1]Soiuri cultivate în ţara noastră:

Rapid, omologat în anul 1975, soi precoce, cu potenţial bun de producţie (35-40 t / ha masă verde), rezistenţă bună la ger şi secetă, însă slabă la mucegaiul de zăpadă (Fusarium nivale) şi la rugini (Puccinia sp.), cultivat în amestecuri complexe pentru exploatarea prin păşunat sau mixt;

Rapsod, omologat în anul 1979, este un soi semitardiv, înspică cu 15-20 zile mai târziu decât soiul Rapid, capacitate bună de regenerare, mai rezistent la mucegaiul de zăpadă, rezistenţă scăzută la ger, valoare furajeră bună, recomandat pentru înfiinţarea de pajişti temporare, folosite mixt sau prin păşunat;

Marta, omologat în anul 1981, soi tardiv, rezistenţă bună la iernare şi rugini, producţii de peste 10 t / ha S.U., calitate bună, recomandat pentru zonele umede, în amestecuri simple sau complexe;

Mara, omologat în anul 1989, mai tardiv cu 2-3 zile decât soiul Marta, rezistenţă ridicată la boli şi la iernare, recomandat pentru păşune.

 

Zonele ecologice de cultura

Sunt larg utilizate pentru terenuri de sport, în special sporturile de iarnă în zonele cu climă temperată, din cauza rezistenţei sale şi capacitatea acesteia de a se regenera

Perene raigrasul poate sa fie productiva intr-un sezon de crestere lung, cum e acela din Marea Britanie, sa fie foarte rezistenta la boli, in special impotriva ruginei in Franta si este foarte rezistenta in conditii de iarna chiar si in Rusia.

Lolium perene – gazon, tehnologia de cultivare

Rotatia culturii

O cultura in rotatie cu cereale sporeste cantitatea de azot si imbunatateste structura solului.

Fertilizarea culturii

Perene raigrasul răspunde rapid la fertilizare. În anumite circumstanţe şi potasă fosfor va aduce bun răspuns în anumite domenii.
Recomandat este 3-5 kg de azot la 1000 metri2.

Este mai eficient atunci cand este aplicat in parti egale : in primavera si in toamna . În unele regiuni o cerere de fosfor şi potasiu poate fi de dorit pentru a menţine calitatea. Când perene Raigrasul este aproape de tăiat (ca pe un miniteren), o dublare a rata de azot este recomandată. Un pH-ul solului de 6,5 este ideal pentru raigrasul, dar va efectua, de asemenea, într-un gamă de 5,5 la 8,5.

Samanta si semanatul

Perene raigrasul poate fi semănat pe mirişte sau terenuri ne arate sau altfel preparate fie umedclip_image002 nefavorabile sau uscat. Acesta va dezvolta rapid un sistem de radacini puternice şi va fi bun de pasunat in 90 de zile sau mai putin .

Creşterea este cea mai rapidă atunci când însămânţate în oricare toamna sau primăvara devreme. În regiunile în care iernile sunt lungi şi severe, se recomandă ca acesta să fie însămânţate în primăvară.

În cultură pură norma de semănat este de 25-30 Kg/ha.

Suprainsamantarea este metoda ideala de a mentine calitatea si productivitatea unei culturi. În primii 2-3 ani de utilizare, productia scade cu 20-25%, iar dupa 5-8 ani, o cultura poate avea pana la 50% mai putine specii.

Recoltarea si valorificarea

clip_image004Ca toate speciile de furaje, calitatea este influenţată foarte mult de etapa de maturitate.

Pentru un compromis optim între calitate şi cantitatea, perene raigrasul este tăiată în faza de boot.

Perene raigrasul este considerate o sursa foarte buna de furaje si fan deoarece are u gust bun pentru animale .
De asemenea, este util ca hrană pentru animale sălbatice.

Este rezistent la pasunatul frecvent si calcat in picioare ( deacea este utilizat ca si terenuri pentru sport)

ficus

clip_image001Este originar din regiunile subtropicale şi tropicale şi, în prezent, sunt cunoscute peste 800 de specii. Ficusul creşte sub formă de arbust foarte apreciat pentru frumuseţea frunzelor de un verde închis, lucioase. Dacă primăvara şi vara, ficusul trebuie udat abundent, stropit cu apă şi pe frunze, toamna şi iarna se udă mai puţin şi, de asemenea, stropirea frunzelor făcându-se mai rar. Iarna, temperatura nu trebuie să scadă sub 10°C.

Cum se înmulţeşte ficusul?

Pregătiţi ghiveciul, un amestec de turbă cu nisip, un borcan şi un ţăruş. Cu un cuţit ascuţit sau cu un foarfece de grădină tăiaţi vârful plantei (cam 8 cm) cu tot cu frunză. Puneţi-l deoparte câteva ore. Capătul inferior al răsadului se înfige în pământul umed, pus într-un ghiveci cu un drenaj bun (un strat de 4-5 cm), până la baza frunzei. Alături bateţi ţăruşul. Frunza se înfăşoară în jurul butaşului şi al ţăruşului. Legaţi totul cu un şnur sau o sârmuliţă subţire, nu prea strâns. Acoperiţi butaşul cu un borcan. Păstraţi ghiveciul la o temperatură de 25 C. Descoperiţi butaşul în fiecare zi, câte 15 minute. Dacă pământul se usucă, udaţi-l. După 3-4 săptămâni desfaceţi frunza. Dacă din mugur se dezvoltă frunze tinere, lăsaţi planta neacoperită.

Principalii daunatori ai lalelelor in sera si gradina

 Paduchii de frunze ( Aphidae) sunt printre cei mai periculosi dusmani ai lalelelor, deoarece ataca in colonii. Apar pe lalelele in sera, cand umiditatea atmosferica este prea scazuta sugand, in general, partile tinere si moi ale plantelor.

Paianjenul de radacina (ryzoglyphus echinopus). Atacul se recunoaste dupa ingalbenirea brusca a frunzelor datorita distrugerii radacinilor si cepelor.

Soarecii si sobolanii sunt daunatori foarte periculosi. Primii ataca, in special partile aeriene, iar ceilalti bulbii. Lalelele fiind preferate de acesti daunatori sunt distruse complect.

Protejarea impotriva inghetului a lalelelor plantate in gradina in vederea scoaterii la fortat se va face cat se poate de tarziu pentru a nu atrage soarecii cu materialul de acoperire.

Intrebuintarile lalelelor

Lalelele pot fi folosite ca flori la ghivece, ca flori taiate la buchete, la vase in diferite aranjamente, la vaze, sau in parcuri pentru imbogatirea decorului de primavara.

Cu cat temperatura incaperilor este mai scazuta si umiditatea relativa a aerului mentinuta la 75-80 %, cu atat timpul de pastrare a lalelelor este mai mare.

Pentru pastrarea prospetimii lor se folosesc mai multe procedee. Cel mai simplu procedeu consta in a taia tulpinile in apa.

Unul dintre cele mai eficace procedee de pastrare a florilor taiate este folosirea urmatoarei compozitii :

-la 100 g de apa se pun 50 g zahar, se amesteca bine pana ce apa se indulceste, apoi se adauga 1 g nitrat de argint si se amesteca, apoi se introduc florile.

Intretinerea culturii de lalelele

Lucrarile de ingrijiore incep inainte de rasarirea olantelor, odata cu formarea crustei la suprafata solului sau aparitia buruienilor. Afanarea solului si distrugerea buruienilor se fac de cate ori este nevoie si, mai ales dupa fiecare ploaie mai abundenta.

Maruntirea pamantului se face cu multa grija, fara a se deranja sau rani planta.

Udatul, ca si combaterea crustei, se face ori de cate ori este nevoie.Cerinta cea mai mare de apa o au lalelele in perioada cresterii frunzelor si florilor. Se poate folosi udatul prin aspersiune.

Modul de aplicare a ingrasamintelor difera de la o faza la alta astfel : in primele faze de crestere cand radacinile sunt putin dezvoltate, pentru a nu dauna plantei, se aplica doze mici, administrate superficial, in jur de 4 cm. Adancime. Cand radacinile devin mai puternice si deci planta mai dezvoltata, se pot aplica doze mai mari, administrate intre randuri si ceva mai adanc.

Un element important in viata plantelor este fosforul, un bun regulator al respiratiei, care favorizeaza absorbtia sarurilor minerale si are o influenta buna asupra infloritului. Impreuna cu calciul si potasiul mareste rezistenta plantelor la boli si la indoirea tijelor florale.

Un alt element important este potasiul care joaca un rol destul de mare in intensificarea asimilarii de catre plante a azotului si sintezei substantelor azotoase. Lipsa de potasiu a solului face ca plantele sa fie slab dezvoltate, sa apara pete brune pe frunzele mai batrane, de-a lungul nervurii principale, iar in cazuri exrtreme, planta se usuca, capatand la vraf culoarea albastra. De asemenea se observa o slaba ramificare a plantei, infloritul intarzie si calitatea florilor scade simtitor.

Cultura lalelelor in sera

Pentru cultura lalelelor se poate folosi orice fel de sera care poate fi incalzita. Rezultatele cele mai bune s-au obtinut, insa, in sere de tip inmultitor, care au instalate in interior suficiente tevi de incalzire, atat sub parapet cat si la coama, astfel incat sa se poata obtine o temperatura constanta corespunzatoare si pe geruri mai mari.

Daca din diferite motive, geamurile de la sera au inghetat si zapada continua sa se depuna, vom imprastia pe toate suprafata de sticla sare, care are un efect favorabil asupra topirii zapezii si ghetii. Sera inmultitor mai are avantajul ca se poate incalzi si raci repede, dupa nevoie. De asemenea distanta dintre parapet si acoperis este mica, ceea ce permite o crestere normala a tijelor florale.

Sera este bine sa fie prevazuta cu sistem mecanic de umbrire si cu instalatie de apa calda si rece, astfel ca udarile sa se faca la temperatura mediului. Lalelelel aduse in sera se aseaza pe parapet. Cele care sunt dezvoltate normal, se lasa cateva zile la o lumina difuza care se realizeaza printr-o usoara umbrire a serei, pentru ca frunzele sa capete treptat, culoarea de verde viu deschis. Cand lastarii sunt prea scurti se recomanda sa fie asezati cateva zile sub parapet, la intuneric, ori se acopera parapetul sau sera cu folii de polietilena neagra. Sera se mai poate acoperi si cu rogojini, obloane sau cand sunt cantitati mai mici de ghivece, aceste se pot acoperi cu altele, puse invers, dupa ce li s-a astupat, mai intai, orificiul de drenaj.

Cand plantele ating inaltimea dorita si mugurele floral a iesit in intregime din bulb, materialele folosite la umbrire se indeparteaza treptat si lalelele raman in plina lumina. Umbrirea plantelor in aceasta perioada are drept scop sa accelereze cresterea tijei florale, astfel incat floarea sa nu mai ramana jos, intre frunze.

Floarea mai poate ramane jos datorita unei inradacinari defectuase, fortarii soiurilor tarzii prea devreme sau udarii plantelor cu apa rece in timpul culturii. In primele zile, temperatura poate fi, de 13-14°C, urcadu-se treptat la 16-17°C. Daca se observa ca lalelele nu merg destul de bine se poate ridica temperatura pana la 19°C, valoarea maxima la care se poate ajunge.

Soiuri de lalele

 Tulipa caufmanniana. Regel. Are bulbul colorat cafeniu, este de marime mijlocie. Tulpina este destul de scurta, 20-25cm, cu frunze alungite, in forma de lance, de un verde-albastrui, purtand in varf flori mari, alungite, cu diviziunile ascutite. Petalele sunt colorate in alb crem, striate cu rosu mai ales spre varf. La baza celor trei diviziuni externe au cate o pata galbena portocalie. Infloresc primavara timpuriu (sfarsitul lunii martie, inceputul lunii aprilie).

Tulpina fosteriana. G.Hoog. Are flori mari, timpurii, viu colorate in rosu portocaliu, flori decorative pe tije rigide care apar in mijlocul unei rozete de frunze de un verde mai inchis. Inaltimea plantei este cuprinsa intre 30-35cm.

Tulipa turkestanica. Regel. Florile sunt de culoare alba, cu centrul galben, iar pe dosul petalelor cu striuri verzi.

Tulipa Greigii. Regel. Are bulbul piriform, ascutit, de culoare castanie. Cele doua frunze inferioare sunt late de 4-5cm, lungi de 15cm. Floarea deschisa are diametrul de 12-15cm. Este luminoasa, cu diviziunile recurbate in afara, cu cate o pata neagra la baza. Specie rustica, se inmulteste greu prin bulbi si seminte.

Tulipa clusiana. DC. Este o specie destul de veche si creste spontan in regiunea mediteraneana. Florile sunt mici, de culoare alba, cu partea exterioara roz sau rosie. Inaltimea plantei nu depaseste 30cm.

Tulipa Praecox. Ten. Este originara din sudul Europei. Are bulbul ovoid ascutit, de culoare castanie. Forma frunzelor este lata, ondulata, ascutindu-se spre varf. Au culoarea verde palid albastruie. Tulpina are in medie 11cm inaltime, este moale si paroasa spre varf. Florile au petalele oval ascutite, cu o lungime medie de 6cm, cu un parfun destul de placut. Baza si varful petalelor sunt galbene, iar restul petalei este rosu stacojiu inchis. Infloresc in luna aprilie.

Tulipa praestans. Hoog. Este o specie multi flora (are pe o tija mai mute flori). Florile sunt mari, cu cupa larga, rosii portocalii. Inflorirea abundenta si uniforma determina valoarea deosebita a acestei specii pentru rabate, stincarii si cultura fortate. Se introduc in sera la 25 ianuarie. In cultura libera infloresc in jurul datei de 1 mai. Pot atinge 25-30cm inaltime.

Principalele boli ale lalelelor

In general bolile lalelelor sunt provocate de diferiti agenti patogeni, ca: virusi, bacterii, ciuperci, etc.

Virozele sunt cauzate de virusuri. Boala este transmisa in mod direct prin insecte sugatoare cum sunt: paduchii de frunza si prin cepele infectate. Preventiv se combat insectele daunatoare si se foloseste un material sanatos pentru plantare.

Putrezirea coletelor si caderea lalelelor sun provocate de ciuperca Pythium de barynum.

Pentru a preveni aparitia bolii trebuie sa se tina seama de urmatoarele sfaturi atat la cultura in sera cat si la cultura in gradina :

– sa nu se cultive prea devreme in gradina

– sa nu se dea caldura pamantului ; cutiile si ghivecele se vor aseza, cel mai bine, pe parapet sau stalaje in sera

– aerul in sera nu trebuie sa fie umed, de aceea este bine sa se aeriseasca seara, udatul se va face numai dimineata si apoi, imediat, se va aerisi in sera

– se vor evita diferentel bruste de temperatura in sera

– distantele de plantare nu vor fi prea mici in gradina

– materialul saditor trebuie sa fie sanatos ;

– serele, ghivecele si pamantul, inainte de plantare se dezinfecteaza cu formalina in sera.

Despre lalele

Eleganta si cu numeroase varietati multicolore, laleaua (Tulipa gesneriana) ne incanta in fiecare primavara cu florile sale, fara de care gradinile n-ar mai la fel de atragatoare. Foarte populara lalea creste dintr-un bulb acoperit cu o tunica protectoare de culoare maronie. In fiecare an din bulbul initial apar alti cativa, care ajuta la reinoirea culturii si permite utilizarea lalelei pe scara larga ca planta decorativa in gradini si jardiniere dar si ca floare taiata. Din mugurii aflati pe discul bulbului pornesc tulpinile aeriene care au flori in varf si frunze de culoare verde-albastrui, cu forma alungita si latita spre baza. Inaltimea tulpinilor, forma si culoarea florilor precum si perioada maxima de dezvoltare variaza in functie de soi. Impresionante sunt lalelele bicolore cu petale franjurate sau cele care se aseamana cu florile de nufar sau crin.

Atunci cand doriti sa infiintati o plantatie cu lalele, trebuie sa aveti grija sa alegeti terenuri insorite, cu sol bine drenat, usor nisipos si cu pH 6,5-7. Daca solul este suficient de fertil si cantitatile de apa sunt optime, florile vor fi incantatoare. Temperaturile scazute nu prezinta un pericol, dar pe cele ridicate nu le suporta. Pentru a preveni aparitia bolilor, este necesar ca dupa 6-7 ani de cultura a lalelelor sau a altor plante bulboase sa faceti o rotatie a terenurilor folosite. Inmultirea se face prin bulbi sau bulbili, ajutati sa se dezvolte prin metode speciale.

Dupa trecerea florilor si uscarea frunzelor, bulbii se scot din pamant, se curata, se verifica si se sorteaza in functie de marime, culoare si alte criterii in asa fel incat cultivatorul sa obtina efectele decorative dorite. Pastrarea bulbilor scosi din pamant se face in ladite si in spatii uscate. Pana in luna august cand apar mugurii floriferi temperatura potrivita este de 20 de grade C. Dupa acest moment important in evolutia plantei, temperatura poate sa scada pana la 9 grade C.

In luna octombrie se planteaza bulbii in brazde late si la o adancime calculata ca fiind de doua ori inaltimea bulbului. Distanta dintre brazde trebuie sa fie de 20-30 cm si cea dintre bulbi de 5-10 cm. Terenul pe care se planteaza trebuie sa fie bine arat si nivelat. Cu 1-2 zile inainte de plantare, bulbii se dezinfecteaza cu solutii speciale. In zonele cu ierni reci se practica mulcirea solului cu paie si frunze, atat pentru protejarea bulbilor cat si pentru pastrarea structurii solului. Primavara se indeparteaza acest strat, se afaneaza si se uda solul. Fertilizarea se face toamna la pregatirea solului si primavara in perioada de dezvoltare, in 3-4 reprize folosind ingrasaminte complexe.

Bolile lalelelor sunt: fusarioza, mucegaiul cenusiu si virozele. Primele doua se trateaza cu substante speciale dar in cazul virozelor plantele bolnave de indeparteaza. De asemenea, trebuiesc indepartate si buruienile. Florile se recolteaza dimineata sau seara si se pastreaza la intuneric daca se intentioneaza vanzarea lor. Ideala este recoltarea in faza de boboc bine colorat. Lumina si temperaturile ridicate provoaca deschiderea si trecerea prematura a florilor.

Cultura lalelelor in gradina

Cultura lalelelor in gradina se face pentru obtinerea de flori taiate, bulbi si samanta.

Alegerea terenului. Cepele de lalele nu sunt pretentioase fata de conditiile de sol. Totusi se obtin rezultate mai bune intr-un pamant bine lucrat, argilo-nisipos, bogat in humus si cu o reactie neutra. Solurile nisipoase sau grele pot fi folosite numai in cazul in care li se aplica, in prealabil, anumite tratamente.

Terenurile destinate culturilor de lalele trebuie sa fie expuse la soare, deci bine luminare si protejate de vanturile reci, sa aiba suprafata plana, fara adincituri in care sa stagneze apa, fapt care ar provoca aparitia bolilor criptogamice si, in consecinta, stricarea bulbilor.

Trebuie evitata vecinatatea constructiilor, gardurilor si a arborilor, deoarece pe terenurile puternic umbrite, bulbii de lalele sunt mici. Totusi, soiurile tardive pot fi amplseate la semiumbra unde infloresc mai indelung.

Lalelele se dezvolta foarte bine in terenurile in care apa freatica este aproape de suprafata solului, mai ales in perioada de vegetatie, cu conditia ca orizontul superior sa fie bine aerisit.

Pregatirea terenului in vederea plantarii are o importanta foarte mare, deoarece de felul cum se face aceasta pregatire depinde, in mare masura, calitatea bulbilor si a florilor.

Una dinrte cele mai importante lucrari este aratura adanca sau sapatul solului cu cazmaua la 40-45cm. In cazul unui sol argilos va trebui imbunatatita compozitia prin adaugarea de nisip de rau, iar in cazul solurilor nisipoase, se va adauga mranita bine putrezita sau pamant de telina.

Lalelele nu suporta ingrasarea solului cu balegar proaspat inainte de plantare deoarece aceasta duce la putrezirea sistemului lor radicular. Cel mult ingrasarea se va face cu un an inainte, la planta premregatoare sau la ogorul negru. Chiar cantitatile mici de balegar proaspat dauneaza. Nu este indicat sa fie folositi la inmultire bulbii recoltati de pe astfel de terenuri. In functie de sol si de posibilitatile cultivatorului se poate aplica plantei premregatoare (de preferat o prasitoare), cu 2-3ani inainte de plantarea lalelelor cca 150t balegar la hectar. De fapt, cele mai bune premregatoare sunt leguminoasele. Se va evita cultivarea cartofilor, tutunului, fasolei, mazarii ca plante premregatoare, deoarece acestea sunt, deseori atacate de virusuri fata de care si bulbii florilor sunt sensibili.

Plantele premergatoare trebuie sa paraseasca terenul cel mai tarziu pana la sfarsitul lunii septembrie, inceputul lunii octombrie, pentru a nu se face plantatul tardiv.

Dupa efecuuarea plantarii, terenul se acopera cu un strat de cca 8cm turba in stare umeda, care protejeaza bulbii contra inghetului, previne formarea crustei si reduce cresterea buruienilor.

Cand suntem nevoiti sa facem o cultura pe un sol la care timpul nu ne-a permis sa aplicam o gunoire plantei premregatoare, recurgem, cu cateva luni inainte de plantarea bulbilor, la aplicarea mranitei bine putrezita. Rolul ei este de a asigura plantei, in timpul culturii, un mediu de crestere bine structurat.

Cand solul este prea acid, inafara de ingrasamintele organice, putem folosi, cu rezultate bune,si ingrasamintele chimice, dar cu multa prudenta in respectarea dozelor.

 

Amendamente

Dezinfectarea solului este faorte necesara. Se poate face cu aburi, pe cale chimica, ca formalina sau cu preparate organo-

mercurice. Cel mai rapid si usor mijloc pentru dezinfectarea solului este, insa, folosirea substantelor chimice ca formalina.

Plantarea lalelelor

De regula, tuberobulbii se planteaza la o adincime com de trei grosimea bulbilor, deci in medie 12cm adincime, exceptie facind lalelele tarzii, care se pot planta pana la o adincime de 20cm. Pe soluri le mai usoare, plantarea se face mai adanc cu 2cm fata de solurile grele.

Operatia de plantare se face toamna, astfel ca bulbii sa aiba timp sa se inradacineze pana la venirea gerurilor.

Prima data, se planteaza soiurile timpurii, apoi cele semitimpurii si pe urma cele tardive.

Plantatul lalelelor se executa manual.

Pentru plantarea manuala ne putem folosi de harlete sau plantatoare obisnuite din lemn sau metal.

Ca sa putem realiza plantarea lalelelor la aceeasi adancime trasam santulete, in care se pun cu mana cepele la distanta stabilita pe rand.