Infectiile fungice la struti

1031533_ostrich_female Aspergiloza. Aspergiloza poate aparea din cauza hranirii cu furaj mucegait. Conditiile aparitiei acestei boli sunt create prin: tinerea furajului in aceeasi incapere in care sunt tinuti puii, in conditii de umiditate mare de ventilatie insuficienta. Agentii patogeni responsabili sunt urmatorii: Aspergillus niger, Aspergillus flavus si Aspergillus fumigatus. Transmiterea acestei infectii se face inspirand sporii din aerul contaminat. Daca un ou contaminat este pus la incubat acesta va imprastia sporii si la celelalte oua, puii fiind afectati. Puii care nu au apucat sa isi dezvolte sistemul imunitar contra saprofitelor vor fi cei mai afectati de aceasta infectie si vor muri la varsta de sub o luna. Simptome: puii afectati merg cu capul in jos, simptomele fiind similare constipatiei si rahitismului. Tratamentul este adesea inutil. Recomandarile in cazul acestei infectii sunt: Ketoconazol.

Candidiaza. Candidiaza este o infectie provocata de catre Candida Albicans. Aceasta se poate depista in cavitatea bucala a strutului, sub forma unei pseudomembrane galbene. Simptomele externe sunt urmatoarele: retard de crestere, deformari ale ciocului, necroza pe partea de sus a ciocului. Pasarile afectate nu sunt capabile sa se hraneasca singure si vor muri din cauza infometarii. La reproducatori Candidiaza provoaca mortalitatea embrionului. Boala poate fi provocata prin nespalarea vaselor de apa sau de hrana sau prin administrarea de antibiotice in apa. Pentru a se trata leziunile la ciocul strutului se recomanda administrarea de Nistatin pe cale orala (100.000 U.I/ kg pasare). Se poate administra sub forma de injectii Ketoconazol intre 5-20mg/ kg pasare. In cazurile mai grave este recomandata hranirea fortata a strutului.

Cactusii Lobivia

Este un gen de cactusi controversat o lunga perioada de timp, mentionat prima data pe la mijlocul secolului al XIX-lea. La inceput, pentru mult timp, plantele au fost numite Echinopsis. Abia in 1922, Briton si Rose au redenumit toti Echinopsisii cu floare scurta cu numele de Lobivia, o anagrama a numelui tarii de origine – Bolivia. Mai sunt intalnite, de asemenea, in Peru si Argentina. In 1975, Walter Rausch incearca sa reorganizeze cele aproximativ 300 de specii in mult mai putine (cam 50). A fost o reducere destul de drastica, continand chiar si genurile Pseudolobivia si Reicheocactus generate de K. Backeberg, astfel ca in urmatoarea sa carte, din 1985, a redresat oarecum situatia, marind numarul de specii. A ramas totusi un aspect discutabil si in aceasta editie, in care au fost introduse in gen si unele specii de Rebutia si Acanthocalycium.

clip_image001 Lobiviile sunt plante mai degraba mici, globulare sau cilindrice, care pot creste solitare sau in grup. Florile au lungimea mai mica decat la Echinopsisii si culori stralucitoare de galben, rosu, portocaliu sau purpuriu. Pentru a inflori in primavara, au nevoie de o iarna rece (0 – 6 gr.C), uscata si insorita. Au nevoie de soare, dar sa nu uitam sa le protejam de soarele arzator al verii. In habitat ele beneficiaza (fiind mici) de protectia altor plante, iar ierburile le ofera destula protectie. Astfel, ne dam seama si de solul de care au nevoie, poros, cu pietris, nisip si pamant de telina. Udarea se face de cate ori se usuca pamantul in timpul verii, dar iana trebuie sa ne abtinem. Trebuie sa fim atenti la aparitia daunatorilor (in special paduchii lanosi), mai ales iarna. Transplantarea se face primavara sau la inceputul verii si nu se uda imediat ci dupa 3-4 zile.

Lobiviile se pot inmulti usor prin seminte si lastari (inradacineaza usor in 2-6 saptamani, in functie de specie). Formeaza foarte usor hibrizi intre specii, chiar si cu Echinopsisii si Chamaecereusii. L. cinnabarina are forma sferica de pana la 15 cm in diametru, cu 20 de coaste spiralate formate din tuberculi bombati, intre care apar areolele. Spinii maronii isi schimba culoarea in gri cu timpul. Au flori rosii de pana la 4 cm diametru si 2 cm lungime, deschise doua zile. L. argentea formeaza grupuri de 10-15 cm inaltime si diametru. Coastele tuberculate au margini ascutite inarmate cu 14 spini radiali si unul central de pana la 7 cm lungime. Areolele sunt lanoase iar florile au culori ce variaza de la alb-argintii pana la roz-lila. L. famatimensis are o forma ovala, 18-24 coaste tuberculate, acoperite cu numerosi spini albi, mici, intrepatrunsi. Florile ajung pana la 5 cm in diametru si 3 cm lungime, cu petalele exterioare variind de la crem la rosu, inchizandu-si culoarea spre centru.

Selectia cabalinelor dupa descendenti

Alegerea reproducatorilor dupa descendenti reprezinta cel mai sigur mijloc pentru a define valoarea lor de ameliorare, constituind ultima si cea mai importanta veriga a selectiei. Pe baza fenotipului descendentilor, prin metode statisce, putem determina obiectiv si corect caracteristicile genotipice ale reproducatorilor si modul cum acestia le transmit in generatii succesive, in functie de care, se califica ca:imbunatatitori, indiferenti sau inrautatitori pentru actiunea de ameliorare a populatiei in care se folosesc.

Capacitatea de transmitere creditara a insusirilor urmarite conditioneaza castigul genetic (efectul selectiei) care sta la baza stabilirii rationale a sistemului de potrivire a perechilor.

Testarea reproducatorilor pe baza performantelor descendentilor se utilizeaza in principal pentru alegerea reproducatorilor masculi, insa in cazul hergheliilor se folosesc si pentru alegerea iepelor de reproductie.

Metodele de testare a reproducatorilor dupa descendenta in herghelii sunt diferite in functie de scop, astfel:

-in lucrarile de bonitare anuale (conform instructiunilor de bonitare- Decretul 43/1976), testarea se face dupa valoarea a cel putin doua serii de descendenti pentru armasari si de minimum doi manji nascuti in conditii normale, pentru iepe.aprecierea se exprima prin note de la 10 la 1, astfel:

A) Pentru armasari si iepe din herghelii:

– Descendenti in majoritate din clasele elita si record……………………….10-8

– Descendenti majoritar din clasa elita……7-6

– -Descendenti in principal din clasa a I-A…5

– Descendenti majoritar din clasa a ii-a …4

B)pentru armasari de monta publica:

-descendenti cel putin 75% din clasa a i-a si mai buni…..10-8

-descendenti minimum 50% din clasa a I-a, restul necorespunzatori pentru reproductie 8-6

-descendenti cel putin 25% din clasa I-a, 6-4

-toti descendentii necorespunzatori pentru reproductie…….sub 4

Incadrarea in clase dupa valoarea descendentilor se face in functie de nota acestora, dupa aceleasi imite ca si pentru dezvoltarea corporala.
In lucrarile speciale de alegere ( selectie) a reproducatorilor masculi dupa descendenta, se utilizeaza una dintre metodele de testare cunoscute, tinand sau nu seama de influenta mamelor, numarul descendentilor necesari este in functie de rasa si de gradul de ameliorare, fiind de minimum 10-15 descendenti, in cazul raselor Pur sange englez si Trapasi si de cel putin 15-20 descendenti la celelalte rase. Dintre aceste numeroase metode, in functie de semnificatia lor, mai mult utilizate sunt urmatoarele:

a. Metoda productiei potentiale, prin care valoarea de ameliorare a unui reproducator ( T ) se determina prin diferenta intre media insusirilor descendentilor ( D ) si ale mamelor ( M ), sau chiar numai prin diferenta dintre valoarea insusirilor reproducatorului respectiv cu media descendentilor sai.Exemplificand valoarea de ameliorare a armasarului ,, Oslo’’ de rasa Trapasa pentru insusirea de viteza ( timp/km ), este urmatoarea:

b. T=M-D; T= 1,28,6- 1’25,9= 2 SEC 7 zecimi

Sau T- D; 1’25,9- 1’20,0 = 5 SEC 9 zecimi

Aceasta metoda se foloseste in general orientativ, deoarece nu tine seama de fiecare imperechere, exprimand doar diferenta medie cu indici de siguranta redusi.

c. Metoda gratarului ereditatii, prin care valoarea de ameliorare a reproducatorilor se stabileste in mod grafic si respectiv prin calificativele : imbunatatilor, indiferent sau inrautatitor.Rezultatul testului dupa descendenta prin compararea insusirii de viteza ale acestora cu ale mamelor pentru armasarul Decision de rasa Trapas si respectiv pentru armasarul ,, Hroby X ‘’ de rasa Hutula ( fig.54 si 55 respectiv 56 si 57 ) releva calitatile de ameliorator ale armasarilor respective, permitand in acelasi timp analiza combinativ reproductive a cuplurilor realizate, in vederea dirijarii cat mai judicioase a potrivirii perechilor. Cu toate ca metoda este complexa si singura, are dezavantajul ca nu tine seama de influenta conditiilor de mediu, compararea facandu-se intre indivizi din loturi si perioade diferite ( mame-descendenti ).

d. Metoda de apreciere a reproducatorilor, prin cumpararea valorii descendentilor cu grupe de descendenti ai altor reproducatori de aceeasi varsta, in aceeasi perioada de timp si crescuti in aceasi conditii cu cei ai reproducatorului in testare, deci contemporan cu acesta. Este o metoda a careI eficienta este cu atat mai sigura cu cat femelele cu care se imperechiaza armasarii reproducatori sunt mai omogene si numarul descendentilor mai mare. Procedeul de calcul are in vedere diferenta dintre valoarea medie a insusirii descendentilor ( Y ) reproducatorului analizat ( T ) si valoarea medie a insusirii contemporanilor ( A ) sau a descendentiilor altor reproducatori contemporani ( T x ), fata de care se stabileste si semnificatia diferetei. Acest procedeu il exemplifica prin rezultetele obtinute de tineretul din rasa Hutula, la proba de calificare in atelaj pe diferenta de 10 km cu 1200 kg tractate in alura de trap.

Irigarea plantatiilor de mar

Cât priveşte aportul hidric, ţinând cont de condiţiile actuale şi previzibile, .s-a ajuns la concluzia că irigarea mărului presupune aplicarea de udări frecvente cu norme mici de apă, pentru asigurarea unei cantităţi optime în anumite zone ale sistemului radicular, care sunt în măsură să susţină metabolismul pomilor la un nivel ridicat. Ca urmare este indicat să se utilizeze metode de irigare localizată, la suprafaţă sau subteran, în funcţie de tipul de sol şi mai ales, de condiţiile climatice.

În livezile tinere de măr situate în zonele de stepă şi silvostepă, pentru pomi şi portaltoi vegetativi cu înrădăcinare superficială se folosesc 200-250 m3/ha apă la o udare, pentru umectarea solului până la adâncimea de 35-40 cm. Pentru pomii cu înrădăcinare mai profundă se utilizează cantităţi mai mari de apă la o udare (300-350 m3/ha), pentru a se umecta solul pe o adâncime de 50-60 cm. Numărul de udări variază de la 2-3 până la 4-5 funcţie de perioadele de secetă.

În livezile pe rod se aplică 4-5 udări cu cantităţi de apă cuprinse între 400-700 m3/ha. Momentele de aplicare a udărilor sunt: înainte de dezmugurit (dacă iarna a fost secetoasă); la 15-20 zile după legarea fructelor; după căderea fiziologică din iunie, în timpul creşterii intense a lăstarilor; la 20-25 zile înainte de recoltatul fructelor şi după recoltare pentru aprovizionarea solului.

În condiţiile ecologice de NE a României, pentru optimizarea umidităţii din sol la cultura intensivă a mărului este necesară o normă de irigare de 900 m3/apă/ha pentru metoda de irigare localizată (prin picurare) şi de 1500 m3/ha pentru udarea prin aspersiune deasupra coroanei. Pentru celelalte metode (prin scurgere la suprafaţă) este necesară o normă de irigare de 2000 m3/ha administrate în minim 4 reprize mai ales în perioadele critice pentru pomi .

Infectia cordonului ombilical si al sacului vitelin la struti

846254_ostrich_-_masai_mara_-_kenya Sacul vitelin este galbenusul resorbit dupa eclozare in abdomenul puiului de strut. Aceasta problema este frecvent intalnita la fermele in care nu se respecta normele de igiena. O alta cauza a acestei afectiuni ale strutilor este legata de un management defectuos al fermei.

Agentii patogeni responsabili de aparitia acestor afectiuni sunt: Proteus, E.Coli, Salmonella, Stafiloccocus. Sunt pui care mor dupa o zi, sunt pui care pana la varsta de 10 zile se dezvolta normal apoi mor subit. Absorbtia tarzie a sacului vitelin poate fi provocata de catre omfalita putandu-se depista datorita unei coloratii de culoare verzui a abdomenului. Infectia cordonului ombilical se poate preveni prin tratarea puilor cu Iod 7% imediat ce puiul iese din ou. Daca apare un nodul de infectie se va incerca indepartarea acestuia cu grija si se va trata din nou puiul cu Iod 7% sau cu un gel cu antibiotic.

Simptomele infectiei sacului vitelin sunt: puiul afectat are o pozitie si un mers de pinguin, la palparea abdomenului puiului se constata faptul ca degetele nu se mai ingroapa in abdomenul acestuia, abdomenul este de culoare verde-albastrui, apatitul puiului afectat sufera modificari.

Sacul vitelin infectat se poate indeparta printr-o interventie chirurgicala extirpandu-se atat ombilicul cat si punga de galbenus afectata. Se poate interveni si prin tratament cu antibiotice dar este destul de riscant din cauza ca sacul vitelin este o sursa de anticorpi care provin de la mama. Puii de struti au nevoie de acesti anticorpi pana la trei saptamani. Dupa varsta de trei saptamani acestia incep sa-si dezvolte proprii anticorpi.

Simturile olfactiv si gustativ al bovinelor

Vitele au un simt olfactiv foarte bine dezvoltat , acestea atunci cand mananca , miroase tot ce se afla in jurul lor .

Ele isi folosesc simtul olfactiv foarte mult atunci cand deosesbesc tipul de hrana care li se administreaza . Daca ingrijitorii de vaci , le pun acestora furaje care nu sunt pe placul lor , acestea nu le vor manca niciodata . Continue reading Simturile olfactiv si gustativ al bovinelor

Cactusul Leuchtenbergia principis

Dupa Wilhelm Barthlott (1979), acest cactus a fost cultivat in Europa inca din 1846. William Hooker a fost cel ce l-a descris in 1848, denumindu-l in onoarea lui Eugene Beauharnais, duce sau print de Leuchtenberg si fiu vitreg al lui Napoleon Bonaparte. Leuchtenbergia (cactusul agava) probabil ca este inrudita cu genul Ferocactus, obtinindu-se, pana acum, hibrizi ai celor doua genuri, numiti Ferobergia.

clip_image002 Corpul plantei este simplu, ramificandu-se de la baza cu trecerea anilor. Atinge inaltimi de 50 cm, in habitat pana la 70 cm, iar trunchiul 20 cm diametru. Se distinge prin niste tuberculi triunghiulari de pana la 12 cm lungime, care cu timpul iau culoarea gri, dupa care maro pentru ca in final sa se usuce si sa lase semne neplacute pe trunchi; aceasta face ca, desi genul este apreciat si respectat printre colectionari, sa nu fie prea des intalnit. Spinii sunt fini, papirosi, galbeni maronii; spinii radiali, 6 pana la 14, sunt rasuciti in moduri destul de ciudate; cei 1-2 centrali sunt drepti sau usor curbati, de pana la 15 cm lungime. Cam la varsta de 8 ani, florile apar in varful tuberculilor mai tineri, pe partea interioara a areolei. Ele sunt de pana la 8 cm in diametru si de culoare galben-verzui. Baza plantei se lemnifica in timp. Semintele sunt relativ mari (aproximativ 2mm diametru).

clip_image004 Multor oameni nu le vine sa creada ca aceasta planta este un cactus, datorita infatisarii sale ciudate. Forma sa speciala face ca acest gen sa fie unic printre ceilalti. In habitat – in centrul si nordul Mexicului (San Luis Potosi, Hidalgo) la inaltimi intre 1500 si 2000 m, creste raspandit pe suprafete mari, puternic inierbate. Nu este o planta dificila. Are nevoie de un pamant obisnuit de cactusi. Datorita radacinii pivotante mai lungi, are nevoie de ghivece relativ inalte. In perioada de crestere are nevoie de umezeala mai multa si nu tolereaza bine soarele puternic. E bine sa fie protejata. Iarna necesita temperaturi de pana la 5°C si aer uscat, odihnindu-se din decembrie pana in aprilie. Daca are si lumina intensa, poate avea multi lastari la baza si putem obtine plante noi prin detasarea acestora. Foarte bune rezultate are si inmultirea prin seminte.

Cerintele marului fata de apa

Mărul este o specie cu pretenţii ridicate atât faţă de umiditatea din sol cât şi faţă de cea atmosferică. Rezultatele foarte bune în cultura mărului se obţin în zonele unde precipitaţiile depăşesc 650-700 mm bine distribuite în cadrul perioadei de vegetaţie. În condiţii de irigare mărul se comportă bine şi în zona de stepă cu precipitaţii chiar sub 500 mm.

Coeficientul de transpiraţie (cantitatea de apă necesară pentru 1 kg substanţă uscată) al mărului este de 170-300 kg fiind influenţat de umiditatea relativă, lumină, temperatură şi vânt.

Perioadele de secetă cât şi excesul de apă din sol, sunt greu suportate de măr, portaltoii franc şi cei de vigoare mare comportându-se cel mai bine în aceste cazuri comparativ cu cei de vigoare slabă.

Umiditatea optimă a soiului pentru specia măr este de 70-75% din capacitatea de câmp, iar cea relativă aerului de 70-80%. Soiurile din grupa Red Delicious necesitând valori mai scăzute pentru umiditatea relativă (65-70%). Soiurile au o comportare diferită faţă de necesarul de apă existând soiuri cu cerinţe mai mari (Pătul, Creţesc, Frumos de Borkoop, Renet de Canada, Bohmer Kaltherer, Rădăşeni) sau mai mici (Golden, Starkrimson, Jonathan) care pot suporta chiar perioade mici de secetă.

Excesul de apă este greu de suportat de către măr şi nu trebuie să depăşească 10-14 zile în perioada de repaus relativ şi 4-5 zile în timpul perioadei de vegetaţie. De asemenea, umiditatea atmosferică ridicată favorizează atacul unor boli foarte periculoase (rapăn), micşorează fotosinteza, prelungeşte perioada de vegetaţie împiedicând maturarea lemnului şi fructelor etc.

Soiurile de vară au nevoie de mai puţină apă decât cele de toamnă şi iarnă.

Perioadele critice pentru apă: creşterea intensă a lăstarilor şi creşterea intensă a fructelor.

Nivelul apei freatice trebuie să se situeze la 1,2-1,5 m în cazul soiurilor altoite pe portaltoi de vigoare slabă şi de 2,5-3,0 m în cazul portaltoilor viguroşi cu înrădăcinare profundă.

Probleme de incubatie la fazani 4

1371338_emu Pui de strut care respira dificil

Cauze

Remedii

Fumigatia inadecvata a oualor

Urmarea recomandarilor in ceea ce priveste fumigatia oualor si, sau a incubatorului.

Boli respiratorii

Identificarea si tratarea reproducatorilor. Curatarea si dezinfectarea incubatorului si a clocitorului.

Pui morti in clocitor, miros neplacut.

Cauze

Remedii

Ventilatie insuficienta

Cresterea ventilatiei din incubator, avandu-se grija in acelasi timp la curentii de aer. La o inaltime mare, aceasta poate fi necesara pentru oxigenare.

Temperatura scazuta de incubatie

Verificare temperaturii de incubatie recomandata.

Verificarea temperaturii in incubator (termostat si termometru), ajustarea temperaturii daca este cazul.

Infectia cordonului ombilical

Curatarea incubatorului si a accesoriilor sale intre incubatii

Stocarea adecvata si fumigatia oualor inainte de incubatie.

Mortalitate ridicata a puilor de strut


Cauze

Remedii

Umiditate medie sau prea scazuta

Mentinerea nivelului de umiditate recomandat pentru acest tip de pasare.

Verificarea si etalonarea higrometrului. Ajustarea higrometrului.

Temperatura de incubatie prea ridicata

Verificare temperaturii de incubatie recomandata.

Verificarea temperaturii in incubator (termostat si termometru), ajustarea temperaturii daca este cazul.

Ventilatie excesiva

Reducerea ventilatiei in incubator evitand sufocarea embrionilor.

Mentinerea puilor de strut prea mult timp in ouator.

Transferarea puilor de indata ce sunt uscati sau cel tarziu la 24 de ore de la ecloziune.

Cordon ombilical rugos sau necicatrizat

Cauze

Remedii

Temperatura de incubatie neadecvata

Verificare temperaturii de incubatie recomandata.

Verificarea temperaturii in incubator (termostat si termometru), ajustarea temperaturii daca este cazul.

Umiditate medie prea ridicata

Mentinerea nivelului de umiditate recomandat pentru acest tip de pasare;

Verificarea si etalonarea higrometrului;

Infectia cordonului ombilical

Curatarea incubatorului si a accesoriilor sale intre incubatii

Stocarea adecvata si fumigatia oualor inainte de incubatie.