Cactusi Lithopsii – pietricele vii

Descris pentru prima oara in 1811, acest gen este cel mai cunoscut din familia mesembriantemaceelor. Sunt clasificate 35 de specii, cu mai multe varietati. Planta este constituita din doua frunze foarte suculente unite la baza. O fanta mediana permite trecerea bobocului floral; tot pe aici se innoieste planta cu frunzele noi; primavara, frunzele vechi se departeaza pentru a lasa sa iasa frunzele noi, acestea folosind pentru crestere rezervele de hrana din frunzele vechi; frunzele vechi se golesc de resurse si se usuca, protejand de soare frunzele noi.

clip_image002
Lithopsii sunt raspanditi natural in Africa de Sud, in zone desertice (desertul Namaqua, desertul Namibiei si desertul Kalahari), pe portiunile pietroase ale vechilor rauri (acum disparute), in crapaturile solului sau pe crestele muntilor; in toate cazurile, solul este foarte drenant si aproape ca nu contine humus. Conditiile climaterice sunt extreme, cu temperaturi de 70°C la nivelul solului (30-40°C in aer) si 0°C in timpul noptii, cu cer senin in unele regiuni. Umiditatea atmosferica este mica, variind in functie de regiune. In desertul Namibiei, aflat pe coasta oceanului, umiditatea este ameliorata de ceturi; precipitatiile sunt putine, uneori mai mici de 250 mm pe an.

clip_image004
Pentru a se proteja in conditiile extreme in care se gasesc, lithopsii au adoptat cateva mijloace de supravietuire. In primul rand ei se pozitioneaza foarte jos pe sol, uneori nelasand vizibile decat suprafata frunzelor; pentru producerea fotosintezei. In aceste conditii, lithopsii si-au dezvoltat adevarate "ferestre" care filtreaza lumina, pe suprafata frunzelor; aceste ferestre, prin formele lor, ne permit identificarea speciilor. Pentru a se proteja de pradatori, lithopsii practica cu succes mimetismul, avand deseori culorile pietrelor inconjuratoare, astfel incat nu se pot vedea bine decat atunci cand infloresc. Chiar faptul ca au numai doua frunze este o adaptare; o crestere mai "extravaganta" ar insemna o risipa inutila de apa si energie.

Cand cultivam lithopsii, e bine sa ne gandim la conditiile in care cresc ei in habitatul original; nu cred ca putem sa le copiem. Aproape toate necazurile pe care le putem intampina provin din udarea excesiva si lipsa aerului proaspat in conditiile umezelii si temperaturilor scazute. Locatia ideala este o fereastra cu expunere sudica, chiar si una estica, cu cel putin 5 ore de lumina directa dimineata; la o expunere vestica va trebui sa avem grija ca razele fierbinti sa nu ii arda. Daca plantele nu au suficienta lumina se vor alungi, isi vor pierde din farmec si vor fi mult mai sensibile la udari excesive. De asemenea, in lipsa luminii plantele tind sa se inverzeasca si sa-si piarda modelul specific de pe frunze. Ei pot tolera temperaturi inalte atat timp cat au aer proaspat din belsug. Expunerea la soare plin, dupa o perioada de cateva zile noroase, poate crea multe neplaceri; e bine sa protejam plantele in astfel de situatii.

Udarea plantelor trebuie sa se opreasca la sfarsitul lui octombrie, cu exceptia L.optica v. Rubra, care infloreste mai greu daca nu este udat pana in decembrie. Trebuie sa fie lasati "pe uscat" iarna si primavara, la adapost de inghet. In aceasta perioada planta isi genereaza un nou corp, o noua pereche de frunze sau chiar isi dubleaza numarul de frunze. Atunci cand vechile frunze se vor fi uscat se va putea relua udarea, de obicei in mai . Udarea trebuie sa fie profunda si trebuie sa se permita ca solul sa se usuce complet intre doua udari. Apa de udare ideala este apa de ploaie, dar in lipsa putem folosi apa de la robinet pastrata cateva zile intr-un vas deschis. In serile fierbinti de vara, apa trebuie sa aiba 25°C. Udarea depinde si de marimea ghiveciului, insa atat timp cat planta nu se "increteste" nu trebuie sa ne facem griji in privinta udarii. Trebuie sa ajungem, prin observare si experienta, la un echilibru: prea putina apa – planta se va "sfriji", cu tendinta de a "intra in pamant", prea multa apa – planta va putrezi sau , in caz fericit, va produce frunze noi intr-o perioada gresita a anului; in acest caz trebuie oprita udarea pana se vor consuma substantele hranitoare din vechile frunze. Pe timpul verii, planta intra in repaos, udarea se va face sporadic, urmand a fi reluata la sfarsitul lui august.

Resturile de frunze sau flori este bine sa fie indepartate cu atentie folosind o mica foarfeca. Pamantul in care ii cultivam trebuie sa fie asemanator cu cel al cactusilor, cu un plus de nisip si pietris marunt, foarte drenant. Ghivecele e bine sa fie de 6-7 cm adancime. Intr-un vas e bine sa puneti mai multe plante, inconjurate de pietricele mici, colorate, pentru un aspect cat mai placut. Inflorirea are loc in septembrie-decembrie; daca udam in aceasta perioada, riscam ca bobocii aparuti sa nu mai infloreasca. Florile sunt albe sau galbene, mai rar oranj sau rosii (L.verruculosa "Rose of Texas"), de 2-4 cm diametru, usor parfumate. Dureaza mai multe zile iar fructul care urmeaza (daca polenizarea a fost efectuata) se deschide usor in timpul ploilor sau daca il udam accidental, astfel sunt imprastiate semintele microscopice.

Inmultirea se face foarte usor din seminte, asemanator cactusilor. Transplantarea se poate face la 3-4 ani, cu mare atentie la radacinile foarte fine si foarte multe, ce impanzesc tot ghiveciul, primavara. In concluzie, lithopsii reprezinta plantele ideale pentu intocmirea unei colectii; statura mica, cresterea inceata si compacta, culorile multiple, ne dau posibilitatea ingrijirii unei colectii intr-un spatiu redus.

Selectia cabalinelor dupa criterii fenotipice

Efectul selectiei in masa innumeroase cazuri da rezultate contradictorii, depinzand in mare masura de structura ereditara a populatiei, de insusirile urmarite si mai alesde valoarea coeficientului de ereditare al acestora.Folosirea reproducatorilor masculi selectionati individual, potrivirea judicioasa a perechilor si asigurarea conditiilor optime in favoarea frecventei genelor valoroase si la exteriorizarea potentialului insusirilor economice utile.

TEHNICA SELECTIEI

Individualizarea reprezinta la cabaline o practica veche, care se asigura prin dangalizarea sau criomarcarea unor semne specific rasei, menita sa excluda orice confuzie cu privire la origine.Marcarea cuprinde litere, cifre si semne conventionale care indica rasa, originea individului dupa parinti si provenienta, herghelia sau unitatea producatoare.

Aplicarea dangalelor se face diferit in functie de rasa, astfel:

– Initiala tatalui si semnul de mama se aplica pe latura dreapta a locului seii la rasele ,,pur sange’’ (pur sange englez, Arab si trapas); si respectiv pe latura stinga, pentru restul raselor si pentru jumatatile de sange (Lipitana, Hutula, Ardeneza, Ghidran, Nonius si Furiso-North Star)

– Marca hergheliei si numarul de produs se aplica pe latura stanga a locului seii la rasele ,,Pur sange’’ si respectiv pe latura dreapta la ,,Jumatatile de sange’’.

In momentul admiterii in nucleul de reproductie, iepelor li se infiereaza pe latura stanga a gatului, in treimea mijlocie si superioara numarul de iapa mama (numarul curent din registrul genealogic al rasei(fig. 51) .

Examenul sanitar. Sanatatea este un important factor de productie, care trebuie luat in considerare in alegerea ambilor reproducatori. La reproductie se accepta numai indivizii afectati de unele boli contagioase ca durina, morva s.a. cei afectati de anomalii sau boli ereditare congenital letale sau neletale, cei ale caror organe genital sunt anormale (hermafroditism, sterilitate, criptorhidie, aspermie, azoospermie s.a.)

Ecloziunea la struti

478601_ostrich Observarea strutilor salbatici a demostrat faptul ca masculul este cel care participa la spargerea cojii in momentul eclozarii. Studii realizate la un numar mai mare de crescatorii americane au demonstrat ca mortalitatea in primele trei luni de la ecloziune este mai ridicata daca crescatorul este cel care ajuta puiul sa iasa din cochilie. Alegerea de a participa sau nu la ecloziune ii apartine deci crescatorului care trebuie, a posteriori, sa constate daca interventia lui a fost sau nu benefica.

Din momentul in care puiul de strut sparge membrana, acesta este capabil sa respire si poate sa scoata primele sunete. Poate supravietui astfel inca 2-3 zile. Din momentul in care puiul reuseste sa sparga coaja oului el are acces la oxigenul de care are nevoie.

Ouale vor fi transferate in clocitor cu doua zile inainte de data prevazuta sau din momentul in care puiul de strut scoate primele sunete in interiorul oului. Temperatura in clocitor trebuie sa fie de 36-36,7 grade Celsius.

Inainte de ciocnirea oului, cu putin timp puiul de strut va absoarbe punga de galbenus din cordonul ombilical in abdomen. Greutatea vitelusului va atinge pana la 1/3 din greutatea puiului de strut reprezentand sursa de hrana in primele zile de viata ale puiului de strut (primele 1-7 zile). Imediat dupa ecloziune pot surveni unele probleme: inflamarea pungii cu galbenus, infectia pungii viteline sau infectia ombilicului. Ultimele doua sunt cauzate de manevrarile dese ale puilor de strut cu mainile nespalate, de o proasta igienizare a incubatorului, proasta igienizare a clocitorului.

Pagubele produse de buruieni

Buruienile consuma apa si hrana din sol in dauna plantelor cultivate. O serie de buruieni, cum ar fi palamida, sulfina, folosesc de doua ori mai multa apa decat graul. Palamida, pe un hectar consuma de trei ori mai mult azot, o data si jumatate fosfor si de cinci ori mai mult potasiu decat un lan de grau. Reduc spatiul care revine plantelor cultivate, le umbresc, determina scaderea termperaturii la suprafata solului cu 2-4 grade C, saracesc atmosfera in bioxid de carbon de care plantele cultivate au nevoie. Intr-un lan in care sunt buruieni, plantele cresc mai firave, au rezistenta mai mica la cadere, fructifica mai slab si devin sensibile la boli si daunatori..

Anumite buruieni si seminte de buruieni, consumate de animale pot provoca intoxicarea sau iritarea organelor interne ale animalelor si pot imprima un gust neplacut laptelului si untului. Exemple de burieni ar fi: laptele cucului, brandusa de toamna, usturoiul salbatic, pelinul, sulfina galbena etc.

De asemenea buruienile ingreuneaza efectuarea lucrarilor agricole, incarca costurile de productie. Datorita coacerii esalonate, in semintele plantelor de cultura pot sa ramana seminte de buruieni cu umiditate mare, care pot produce alterarea cerealelor inmagazinate

Principii active si intrebuintari ale patlaginei

clip_image002Frunzele de patlagina (Folium Plantaginis FR VIII)pot proveni de la P. Lanceolata, media si P.major.Ele contin o glicozida labila din grupa iridoidelor, acubina, substante mucilaginoase si polifenoli.In cursul unei uscari neatente, incete, acubina se transforma in subs. Brune-negre.

In medicina noastra populara foile proaspete de patlagina se pun pe taieturi pentru oprirea sangerarii si pe rani pentru inlesnirea vindecarii.Unguentele preparate din drog sau din zeama stoarsa din frunzele proaspete se folosesc cu succes in tratamentul plagilor atone, a hemoroizilor.

Intern, siropul de patlagina, preparat de industria noastra de medicamente, se foloseste in inflamatiile cailor respiratorii, mai ales la copii, fiind complet lipsit de actiune daunatoare.In bronsite se foloseste mai cu seama la inceputul afectiunii, in cazuri acute, pe urma in cazuri cronice se utilizeaza madicamente pe baza de saponozide(v.Primula officinalis)sau de ulei volatil(v.Primpinella anisum).

Particularitati tehnologice in cultura caisului

La cais se impune mai mult ca şi la celelalte specii folosirea materialului săditor de un an cu coroană formată sau vergi. Plantarea se recomandă să se facă toamna imediat după căderea frunzelor la distanţe de 4 – 4,5 m între rânduri şi 3,5 – 4,0 m între pomi pe rând. Până la intrarea pe rod se va urmări temperarea creşterilor vegetative şi favorizarea coacerii lemnului în cea de a doua jumătate a perioadei de vegetaţie. Continue reading Particularitati tehnologice in cultura caisului

Ouale de strut

563693_ostrich_close_up Oul de strut este oval, cam cat o minge de rugby, fiind echivalentul a 20 de oua de gaina. Ouale de strut au o culoare alb-galbuie asemanatoare fildesului vechi. Talia medie a unui ou de strut este urmatoarea:

  • Lungimea: de la 13 la 16 cm;
  • Diametru: 1135 mm;
  • Greutate: 1100-1900 g;

Coaja oului de strut este stralucitoare ca si portelanul. Coaja oului de strut are in jur de 2mm fiind acoperita de un strat antibacterian, cuticula. Coaja este constituita in principal din carbonat de calciu. Este sursa de calciu pentru embrion. Coaja poate fi vanduta pentru obiectele artizanale. Vitelusul (galbenusul) ocupa in jur de 1/3 din volumul oului. Galbenusul furnizeaza energie si majoritatea nutrientilor necesari dezvoltarii embrionului. Albumina furnizeaza apa, vitamine, proteine si oligoelemente. Albumina are si o actiune bactericida datorita PH-ului ridicat si datorita actiunii lizozimelor. Nivelul de vitamine si de minerale din ou variaza in functie de alimentatia reproducatorilor.

Omleta preparata din ouale de strut este cea mai dietetica omleta din lume! Este extrem de gustoasa si, in plus contine putin colesterol. Cu un ou de strut se va satura o intreaga familie!

Oul de strut fiert moale este gata in 50 de minute, pentru a-l fierbe fiind nevoie de 90 de minute. Coaja oului de strut este atat de tare incat trebuie sparta cu ajutorul unui cutit zimtat. Pentru a se consuma se recomanda agitarea inainte, golindu-se apoi printr-o gaura.

Piata oualor de strut este in continua dezvoltare. Iubitorii de delicii gastronomice sunt in special cei care cumpara ouale de strut.

Cactusul Gymnocactus

Gymnocactus si Ortegocactus sunt adesea grupate impreuna in expozitii si colectii, datorita marimilor similare si conditiilor de crestere asemanatoare. Ortegocactus este un gen monotip din Oaxaca (Mexic). Gymnocactus este un gen cu putine specii, cu plante relativ mici (maxim 20 cm inaltime si 8-9 cm diametru) raspandite in centrul si nord-estul Mexicului. Speciile acestui gen au fost cam "instabile" din punctul de vedere al clasificarii, in ultimul timp observandu-se o trecere a acestora atat in genul Neolloydia cat si in genul Turbinicarpus.

clip_image001

Gymnocactusii nu sunt greu de crescut. Au nevoie de lumina foarte puternica si sunt sensibili la udare excesiva. Se spune ca provocarea, pentru colectionar, nu este de a-i creste ci de a-i creste cum trebuie. In natura, aceste plante cresc in crapaturile stancilor, pe supafete stancoase. Cresc deci in soluri in care singura materie organica provine din resturile de frunze batute de vant si care ajung sa fie oprite de spinii acestor cactusi, pentru ca mai apoi sa se depuna in crapaturi, hranind radacinile. Asa ca solul de cultura trebuie sa fie in foarte mare proportie mineral, cu putina argila. In general, gymnocactusii sunt plante globulare sau scurt cilindrice, de culoare verde-albastrui, cu 13-20 coaste spiralate, dizolvate in proeminente piramidale, areole lanoase albe, spini subtiri albi, gri sau maro deschisi, flori roz violaceu, albe sau purpurii.
Gymnocactus beguinii este o specie cu cateva forme, in general fiind plante mici, solitare, cu corpul verzui ascuns de spini densi, albi-gri. Gymnocactus subterraneus este din Tamaulipas Mexico. Asa cum ne sugereaza numele, in natura, o mare parte din corpul sau este subteran sau ascuns in crapaturi. Are o radacina groasa si este foarte sensibila la umezeala. Corpul verde inchis este acoperit cu spini albi (cei radiali) si negri (spinul central). Nu masoara mai mult de 2-3 cm in diametru si inaltime, adesea putin alungiti. Florile sunt roz pana la purpuriu deschis, aproape la fel de mari ca si planta. Exista o varietate in Zaragoza, Nuevo Leon: Gymnocactus subterraneus v. zaragosae – care creste pe peretii aproape verticali ai unor stanci de gips.

Gymnocactus viereckii este o alta specie din Tamaulipas. Aceasta specie lastareste bogat. Este o planta aratoasa, cu spinii radiali albi, areolele lanoase iar spinul central negru. Corpul este mai globular decat la Gymnocactus subterraneus. Gymnocactus knuthianus a fost denumit astfel in cinstea contelui F. M. Knuth din Knuthenborg in Bandholm (Danemarca). Se poate spune ca este o "necesitate" a oricarei colectii. Are un corp sferic sau scurt cilindric, de obicei ramane solitar si cu greu ajunge la 9-10 cm diametru la maturitate. Este partial "ascuns" de spinii radiali intrepatrunsi si curbati pe planta. Infloreste relativ tanar, iar in habitat bobocii se pot observa inca din decembrie, pentru ca florile roz sa apara in martie. In conditii de sera, la noi in tara  intotdeauna infloreste in octombrie-noiembrie. Iarna e bine sa nu ajunga la temperaturi mai mici de 10°C.

Bazele biologice ale cresterii si dezvoltarii animalelor

Organismele vii sunt produsul interactiunii dintre baza ereditara si mediul în care aceasta s-a dezvoltat. In aceasta interactiune, uneori predomina factorii legati de baza ereditara (în acest caz organismele având un accentuat conservatism ereditar), alteori predomina factorii de mediu (organismele au ereditatea zdruncinata). Continue reading Bazele biologice ale cresterii si dezvoltarii animalelor