Albina – agent polenizator

Paralel cu asigurarea de produse apicole pentru alimentatie, sanatate si industrie, in prezent se pune un accent deosebit pe actiunea de polenizare a culturilor agricole entomofile si a pomilor fructiferi cu ajutorul albinelor. In conditiile chimizarii agriculturii si reducerii accentuate a entomofaunei spontane polenizatoare, folosirea albinelor pentru polenizare trebuie inteleasa ca o necesitate obiectiva.

In agricultura romaneasca, desi polenizarea cu albine este considerata in general ca facand parte din tehnologiile agricole si pomicole, serviciile respective nu sunt remunerate. Contractarea acestor actiuni ar aduce substantiale avantaje materiale apicuiturii, care si-ar putea finanta modernizarea.

In tarile cu agricultura avansata, apicultura este orientata in directia unei dezvoltari mixte: pentru polenizarea culturilor agricole entomofile si pomilor fructiferi, pentru realizarea de produse apicole necesare populatiei si nevoilor unor ramuri industriale, rolul preponderent revenind actiunii de polenizare.

Posibilitati si limitari in cadrul altoirii

O altoire presupune cel putin doi parteneri: portaltoiul cu radacini dezvoltate si ochiul, sau lastarul cu mai multi ochi, care se implanteaza pe portaltoi undeva deasupra pamantului. In afara posibilitatii de innobilare prin altoire, portaltoiul ar ramane fara vreo valoare anume.

Prin innobilare, ansamblul altoi-portaltoi devine valoros. Aceasta combinatie este considerata reusita abia atunci cand se dovedeste a fi de durata si perfect functionala din punct de vedere psihologic.

Despre lalele

Eleganta si cu numeroase varietati multicolore, laleaua (Tulipa gesneriana) ne incanta in fiecare primavara cu florile sale, fara de care gradinile n-ar mai la fel de atragatoare. Foarte populara lalea creste dintr-un bulb acoperit cu o tunica protectoare de culoare maronie. In fiecare an din bulbul initial apar alti cativa, care ajuta la reinoirea culturii si permite utilizarea lalelei pe scara larga ca planta decorativa in gradini si jardiniere dar si ca floare taiata. Din mugurii aflati pe discul bulbului pornesc tulpinile aeriene care au flori in varf si frunze de culoare verde-albastrui, cu forma alungita si latita spre baza. Inaltimea tulpinilor, forma si culoarea florilor precum si perioada maxima de dezvoltare variaza in functie de soi. Impresionante sunt lalelele bicolore cu petale franjurate sau cele care se aseamana cu florile de nufar sau crin.

Atunci cand doriti sa infiintati o plantatie cu lalele, trebuie sa aveti grija sa alegeti terenuri insorite, cu sol bine drenat, usor nisipos si cu pH 6,5-7. Daca solul este suficient de fertil si cantitatile de apa sunt optime, florile vor fi incantatoare. Temperaturile scazute nu prezinta un pericol, dar pe cele ridicate nu le suporta. Pentru a preveni aparitia bolilor, este necesar ca dupa 6-7 ani de cultura a lalelelor sau a altor plante bulboase sa faceti o rotatie a terenurilor folosite. Inmultirea se face prin bulbi sau bulbili, ajutati sa se dezvolte prin metode speciale.

Dupa trecerea florilor si uscarea frunzelor, bulbii se scot din pamant, se curata, se verifica si se sorteaza in functie de marime, culoare si alte criterii in asa fel incat cultivatorul sa obtina efectele decorative dorite. Pastrarea bulbilor scosi din pamant se face in ladite si in spatii uscate. Pana in luna august cand apar mugurii floriferi temperatura potrivita este de 20 de grade C. Dupa acest moment important in evolutia plantei, temperatura poate sa scada pana la 9 grade C.

In luna octombrie se planteaza bulbii in brazde late si la o adancime calculata ca fiind de doua ori inaltimea bulbului. Distanta dintre brazde trebuie sa fie de 20-30 cm si cea dintre bulbi de 5-10 cm. Terenul pe care se planteaza trebuie sa fie bine arat si nivelat. Cu 1-2 zile inainte de plantare, bulbii se dezinfecteaza cu solutii speciale. In zonele cu ierni reci se practica mulcirea solului cu paie si frunze, atat pentru protejarea bulbilor cat si pentru pastrarea structurii solului. Primavara se indeparteaza acest strat, se afaneaza si se uda solul. Fertilizarea se face toamna la pregatirea solului si primavara in perioada de dezvoltare, in 3-4 reprize folosind ingrasaminte complexe.

Bolile lalelelor sunt: fusarioza, mucegaiul cenusiu si virozele. Primele doua se trateaza cu substante speciale dar in cazul virozelor plantele bolnave de indeparteaza. De asemenea, trebuiesc indepartate si buruienile. Florile se recolteaza dimineata sau seara si se pastreaza la intuneric daca se intentioneaza vanzarea lor. Ideala este recoltarea in faza de boboc bine colorat. Lumina si temperaturile ridicate provoaca deschiderea si trecerea prematura a florilor.

Stupi primitivi, confectionati in trecut

Stupii sistematici cu rame mobile, adecvati practical unei apiculturi rationale, eficiente, moderne s-au introdua in tara noastra pe la sfarsitul secolului XIX, dar mai cu seama la inceputul secolului XX. Secole de-a randul au fost utilizati ca adaposturi pentru albine stupi primitivi cu faguri naturali (claditi de albine), stupi confectionati din diferite materiale, avand forme si marimi variate si un randament scazut.

Despre altoire

Fructele delicioase ale marului Jonathan sau ale parului Williams nu s-au putut obtine doar prin voia naturii. Perfectiunea multora dintre soiurile cunoscute astazi se datoreaza unui proces lent si indelungat de transformare la care au concurat forte diferite. Lupta extrem de dura pentru supravietuire este unul dintre factorii de selectie naturali. Aceasta selectie naturala, in cele mai multe cazuri, nu a condus la pastrarea soiurilor valoroase pentru om, ci dimpotriva. Astfel, este cunoscut ca soiurile cu cresteri naturale puternice se impun, in lupta pentru existenta in fata soiurilor cu cresteri mai slabe. Dar soiurile cu cresteri mai slabe, in multe cazuri, rodesc mai devreme si mai abundent, asadar sunt mai interesante pentru om.

Abia o data cu interventia omului in domesticirea plantelor a inceput selectarea soiurilor valoroase care in lipsa interventiei, probabil ca ar fi fost invinse in lupta pentru existenta. Activitatea constienta de obtinere a soiurilor prin selectie simpla a fost mai mereu impulsionata chiar de catre natura, prin aparitia intamplatoare de plante cu caracteristici noi sau prin aparitia de anumiti mutanti.

De multe ori, caracteristicile principale ale soiurilor noi erau superioare celor ale soiurilor cunoscute pana atunci. Treptat, s-au definitivat caracteristicile plantelor salbatice precum si ale sortimentelor derivate dintr-un soi primar.

In epoca moderna, cultivarea metodica isi aduce aportul ei la imbunatatirea insusirilor plantelor de cultura. Prin mijloace specifice se urmareste obtinerea de particularitati dorite.

Cea mai mare parte a soiurilor (cu exceptia unor soiuri de prun) au putut fi mentinute in trecut numai cu ajutorul altoirii (inmultire xenovegetativa). Deoarece nici o alta forma de inmultire nu a avut succes. Astazi sunt create premisele de obtinere a soiurilor nobile si prin alte metode. Inmultirea autovegetativa, de exemplu, implica folosirea butasilor verzi pe propriile radacini. Metoda aceasta este folosita mai mult in cercetare, din cauza mai multor inconveniente.

Cei neinitiati in acest vast domeniu care este viata plantelor se pot intreba de ce sunt necesare atatea metode laborioase pentru inmultirea indivizilor apartinand diferitelor soiuri. Cata vreme fructele au seminte sau samburi care -semanate – pot sa se dezvolte in tinere plante. Daca ar fi asa. pomicultura s-ar simplifica mult. Dar experienta a aratat ca insusirile descendentilor obtinuti astfel difera foarte mult fata de cele ale pomului-mama si, de asemenea, difera neuniform.

Aproape toate soiurile de samantoase si de samburoase sunt autosterile. adica necesita polen de alte soiuri pentru fecundarea florilor. Dar atat donatorul de polen, cat si primitorul reprezinta cate un genotip unic. Fiecare noua incrucisare conduce la o aglomerare a diferitelor aptitudini mostenite. Descendentii obtinuti prin insamantare sunt catalogati drept bastarzi. Acesti bastarzi pot fi intalniti in aglomerari impresionante, in anumite localizari. Fructele lor pot fi insa utilizate doar pentru ceaiuri sau sucuri. In pomicultura moderna, astfel de elemente pomicole, de multe ori, nu pot fi folosite nici macar ca portaltoi. In livezile organizate este

indicata chiar eliminarea acestor exemplare ratacite. deoarece, in primul rand, nu le sunt cunoscute caracteristicile esentiale.

Multe experimente indica faptul ca, de pilda, doua soiuri cultivate pentru fructe de consum (Jubileu Graham si Bitternfelder) au capacitatea de a produce, prin insamantare, descendenti foarte omogeni, mai ales daca producerea acestora se petrece sub control specializat. Plantele provenite din seminte ..identice cu soiul mama” sunt, la ora actuala, cele mai indicate drept portaltoi. Indicarea lor pentru plantarea si mentinerea in livezi specializate nu este posibila si ar constitui o greseala cu urmari neprevazute.

S-a discutat despre faptul ca lipsa calitatii de autofecundare pentru.anumite soiuri expune la unele insusiri dobandite ale germenului (samanta, sambure). altele decat cele ale soiului mama. Trebuie spus ca soiurile de pomi fructiferi autofecundabile (soiuri de piersic) pot avea descendenti cu caracteristicile pomului-mama. Acest lucru este valabil mai ales pentru urmatoarele soiuri cultivate in Germania:

– Ellerstaedler rosu – Piersic magdalen (rosu si alb)

– Gimbsheimer – Marele Mignon

– Proskauer – Regina livezilor

– Wosa erberg – Wagener.

Dintr-o cantitate de samburi alesi de la pomi selectionati se pot obtine 70% puieti apti de folosire. Aceasta inseamna ca pentru marile plantatii rata de nereusita este prea mare si. deci. metoda nu se aplica, pe cand pentru pomicultorul amator ea poate fi luata in seama. Altfel spus, pentru pepiniere, innobilarea puietilor prin altoire ramane metoda de baza.

Astfel se pot combina optim insusirile portaltoilor cu cele ale altoilor, exploatand judicios potentialele genetice. Cu exceptia corcodusului si a prunului rosu, care se inmultesc ca specii pure din samburi, soiurile tuturor pomilor fructiferi vor fi innobilate pe portaltoi. Ce reguli trebuie respectate in aceasta activitate, vom prezenta in articolele urmatoare.

Cultura lalelelor in gradina

Cultura lalelelor in gradina se face pentru obtinerea de flori taiate, bulbi si samanta.

Alegerea terenului. Cepele de lalele nu sunt pretentioase fata de conditiile de sol. Totusi se obtin rezultate mai bune intr-un pamant bine lucrat, argilo-nisipos, bogat in humus si cu o reactie neutra. Solurile nisipoase sau grele pot fi folosite numai in cazul in care li se aplica, in prealabil, anumite tratamente.

Terenurile destinate culturilor de lalele trebuie sa fie expuse la soare, deci bine luminare si protejate de vanturile reci, sa aiba suprafata plana, fara adincituri in care sa stagneze apa, fapt care ar provoca aparitia bolilor criptogamice si, in consecinta, stricarea bulbilor.

Trebuie evitata vecinatatea constructiilor, gardurilor si a arborilor, deoarece pe terenurile puternic umbrite, bulbii de lalele sunt mici. Totusi, soiurile tardive pot fi amplseate la semiumbra unde infloresc mai indelung.

Lalelele se dezvolta foarte bine in terenurile in care apa freatica este aproape de suprafata solului, mai ales in perioada de vegetatie, cu conditia ca orizontul superior sa fie bine aerisit.

Pregatirea terenului in vederea plantarii are o importanta foarte mare, deoarece de felul cum se face aceasta pregatire depinde, in mare masura, calitatea bulbilor si a florilor.

Una dinrte cele mai importante lucrari este aratura adanca sau sapatul solului cu cazmaua la 40-45cm. In cazul unui sol argilos va trebui imbunatatita compozitia prin adaugarea de nisip de rau, iar in cazul solurilor nisipoase, se va adauga mranita bine putrezita sau pamant de telina.

Lalelele nu suporta ingrasarea solului cu balegar proaspat inainte de plantare deoarece aceasta duce la putrezirea sistemului lor radicular. Cel mult ingrasarea se va face cu un an inainte, la planta premregatoare sau la ogorul negru. Chiar cantitatile mici de balegar proaspat dauneaza. Nu este indicat sa fie folositi la inmultire bulbii recoltati de pe astfel de terenuri. In functie de sol si de posibilitatile cultivatorului se poate aplica plantei premregatoare (de preferat o prasitoare), cu 2-3ani inainte de plantarea lalelelor cca 150t balegar la hectar. De fapt, cele mai bune premregatoare sunt leguminoasele. Se va evita cultivarea cartofilor, tutunului, fasolei, mazarii ca plante premregatoare, deoarece acestea sunt, deseori atacate de virusuri fata de care si bulbii florilor sunt sensibili.

Plantele premergatoare trebuie sa paraseasca terenul cel mai tarziu pana la sfarsitul lunii septembrie, inceputul lunii octombrie, pentru a nu se face plantatul tardiv.

Dupa efecuuarea plantarii, terenul se acopera cu un strat de cca 8cm turba in stare umeda, care protejeaza bulbii contra inghetului, previne formarea crustei si reduce cresterea buruienilor.

Cand suntem nevoiti sa facem o cultura pe un sol la care timpul nu ne-a permis sa aplicam o gunoire plantei premregatoare, recurgem, cu cateva luni inainte de plantarea bulbilor, la aplicarea mranitei bine putrezita. Rolul ei este de a asigura plantei, in timpul culturii, un mediu de crestere bine structurat.

Cand solul este prea acid, inafara de ingrasamintele organice, putem folosi, cu rezultate bune,si ingrasamintele chimice, dar cu multa prudenta in respectarea dozelor.

 

Amendamente

Dezinfectarea solului este faorte necesara. Se poate face cu aburi, pe cale chimica, ca formalina sau cu preparate organo-

mercurice. Cel mai rapid si usor mijloc pentru dezinfectarea solului este, insa, folosirea substantelor chimice ca formalina.

Plantarea lalelelor

De regula, tuberobulbii se planteaza la o adincime com de trei grosimea bulbilor, deci in medie 12cm adincime, exceptie facind lalelele tarzii, care se pot planta pana la o adincime de 20cm. Pe soluri le mai usoare, plantarea se face mai adanc cu 2cm fata de solurile grele.

Operatia de plantare se face toamna, astfel ca bulbii sa aiba timp sa se inradacineze pana la venirea gerurilor.

Prima data, se planteaza soiurile timpurii, apoi cele semitimpurii si pe urma cele tardive.

Plantatul lalelelor se executa manual.

Pentru plantarea manuala ne putem folosi de harlete sau plantatoare obisnuite din lemn sau metal.

Ca sa putem realiza plantarea lalelelor la aceeasi adancime trasam santulete, in care se pun cu mana cepele la distanta stabilita pe rand.

Prisaca

Apicultura sau cresterea albinelor face parte din categoria stiintelor aplicate. Ea are ca obiect tehnologia intretinerii si exploatarii familiilor de albine in scopuri economice. Apicultura isi aduce contributia prin produsele sale la imbunatatrea alimentatiei si sanatatii populatiei, la aprovizionarea industriei cu materii prime, dar mai ales la sporirea productiei de fructe si seminte prin polenizarea culturilor agricole entomofile.

Cu toate dificultatile economice ale perioadei de tranzitie, Romania se situeaza printre tarile cu apicultura in plina dezvoltare. Raportat la suprafata tarii si la numarul total de locuitori, densitatea familiilor de albine este de 3,5 familii pe km2 si de 39 de stupi la mia de locuitori (la 31.12.2003).

Denumire cu iz arhaic, cuvantul prisaca desemneaza, in primul rand, terenul sau locul ales de apicultor pentru adapostirea familiilor de albine, in vederea ingrijirii lor