Indivizii familiei de albine

Albinele melifere sunt insecte care due o viata sociala obligatorie (traiesc in familii). Familia de albine este acea unitate biologica a albinelor care isi asigura de sine statator, in grup social, dezvoltarea si rezervele de hrana, precum si desfasurarea in bune condijii a manifestarilor biologice si fiziologice specifice. Este obligatorie viata „sociala”. O albina nu poate supravietui multa vreme independent de colegele ei de cuib.

Pe timpul verii, fiecare familie este constituita dintr-o matca, singura femela fecunda, care asigura perpetuarea speciei, din cateva mii de femele infecunde, numite albine lucratoare, din cateva zeci sau sute de trantori, precum si din oua si puiet in diferite stadii de dezvoltare. Pe fagurii care permit formarea cuibului si, implicit, constituirea familiei, se afIS si rezervele de hrana, reprezentate de miere si pastura. La sfarsitul verii, trantorii sunt alungati din stup. In timpul verii sau in anotimpurile (perioadele) nefavorabile, cand nu sunt surse de cules in natura, familia inceteaza cresterea puietului si traieste pe baza rezervelor de hrana.

Albinele melifere traiesc, se dezvolta si conviejuiesc in familii perene (familia traieste mai multi ani) si monogine (in mod obisnuit, au o singura femela care depune oua). In evolve, acest mod de viatii a devenit firesc si obligatoriu pentru aceasta specie. Instinctul social a conduce la diviziunea muncii intre membrii unei familii, la acel polimorfism social, care este mai accentuat decat la alte insecte. Indivizii sunt specializati, in functie de varata, de necesitati, de resurae. Capacitatile senzoriale si performantele motrice sunt puternic dezvoltate, fiind bazate pe mecanisme innascute sau de invatate.

Principalii daunatori ai lalelelor in sera si gradina

 Paduchii de frunze ( Aphidae) sunt printre cei mai periculosi dusmani ai lalelelor, deoarece ataca in colonii. Apar pe lalelele in sera, cand umiditatea atmosferica este prea scazuta sugand, in general, partile tinere si moi ale plantelor.

Paianjenul de radacina (ryzoglyphus echinopus). Atacul se recunoaste dupa ingalbenirea brusca a frunzelor datorita distrugerii radacinilor si cepelor.

Soarecii si sobolanii sunt daunatori foarte periculosi. Primii ataca, in special partile aeriene, iar ceilalti bulbii. Lalelele fiind preferate de acesti daunatori sunt distruse complect.

Protejarea impotriva inghetului a lalelelor plantate in gradina in vederea scoaterii la fortat se va face cat se poate de tarziu pentru a nu atrage soarecii cu materialul de acoperire.

Fiziologia innobilarilor

Functiile celor doi parteneri uniti prin procesul de altoire sunt, la inceput, destul de diferite. In timp ce portaltoiul preia, pe langa functia de ancorare in pamant, pe care o are deja, si functia de asimilare a apei si substantelor nutritive, dar si pe cea de sinteza a acizilor aminici si a auxinelor, altoiul prins asigura necesarul de energie prin fotosinteza si sintetizeaza, in plus albumine si hormoni. Aceasta repartizare a sarcinilor intre altoi si portaltoi este identica cu cea existenta in cazul unui pom nealtoit privitor la functia tulpinii si coroanei acestuia, dar in primul caz este vorba de doi parteneri diferiti din punct de vedere genetic, cu schimburi specifice de substante si cu reactii reciproce dintre cele mai variate. Aceste relatii dintre altoi si portaltoi atrag dupa sine aparitia unei multimi de probleme ce pot avea o importanta deosebita pentru pomicultor.

Altoirea prin oculatie aplicata imediat deasupra soiului are si o alta varianta si anume oculatia aplicata la inaltime. In acest caz s-a observat ca mai ales la portaltoii cu cresteri slabe au loc inhibitii ale cresterii altoilor fata de cresterea lor normala in cadrul soiului din care provin.

Aceasta inhibitie a cresterii este cu atat mai accentuata cu cat inaltimea la care se face altoirea este mai mare (Liebster 1968). Puterea de crestere a ansamblului altoi-portaltoi rezulta din raportul intre potentialul de crestere al portaltoiului si al soiului din care s-a prelevat altoiul. Aici trebuie totusi mentionat faptul ca portaltoiul este eel care isi impune mai pregnant propriile-i caracteristici de crestere asupra dezvoltarii generale a ansamblului. Acest lucru a fost demonstrat prin asa-zisele altoiri de schimb. adica altoiri la care s-au alternat rolurile de altoi-portaltoi. Influenta portaltoiului este cu atat mai mare cu cat segmentul pastrat (tulpina) este mai lung. Considerentele expuse mai sus sunt utile pomicultorului nu numai la alegerea soiurilor de altoi. dar si la distantele de plantare definitiva a portaltoilor. De asemenea inaltimile de altoire ajuta substantial realizarea scopului propus sau adaptarea la conditii deja existente.

La mar, influenta portaltoilor a fost demonstrate chiar in ceea ce priveste intrarea pe rod. Faptul ca un portaltoi M9 altoit intra pe rod mai devreme decat toate celelalte combinatii utilizate pana acum face parte din experienta oricarui pomicultor.

Pe langa influenta inceputului, volumului si constantei rodului. portaltoiul influenteaza si perioada de coacere, calitatea fructelor si durata de pastrare a acestora. Englert (1967), Matzner (1976) si Schmid (1982 si 1983) fac comunicari despre influentele portaltoilor asupra substantelor continute in visine (in special la soiul Schattenmorelle).

Gorini (1970) observa ca perele din soiul Passe-Crassane care provin de la peri altoiti pe gutui au adesea o coloratie maronie a pulpei in contrast cu cele obtinute din peri altoiti pe portaltoi par. Practicienii au constatat influente ale portaltoilor si in ceea ce priveste timpurietatea inmuguririi, infloririi si cresterii lastarilor (Streitberg 1967), precum si perioada in care are loc desfrunzirea. Monin (1961) demonstreaza ca exista legaturi clare intre gradul de „ruginire” a fructelor unui soi nobil si natura portaltoiului folosit.

Si’strunk si Campbell (1968), Awad si Kenworth (1963) si Kloke si Schonhard (1968) au putut dovedi influeta portaltoilor in continutul de substante specifice din frunze cu efect direct asupra rezistentei acestora impotriva bolilor si daunatorilor. Existenta sau neexistenta virusilor poate juca, de asemenea, un rol important. Astfel, Boumann si Louis (1980) au constatat ca selectiile de cloni M9 lipsiti de virusi erau capabile sa asimileze semnificativ mai mult calciu comparativ cu portaltoii care au fost doar testati de virusi.

Nu este lipsit de importanta faptul ca portaltoiul poate transmite catre altoi propriile-i boli. virusi, etc. Actiunile inverse adica altoi-portaltoi, sunt mai dificil de evidentiat in urma cercetarilor deoarece sunt necesare masuratori pe partile subterane ale pomului.

Cu toate aceste dificultati. cercetari minutioase an fost totusi intreprinse. Concluzia desprinsa este ca si altoiul poate influenta cresterea portaltoiului si, in mod special, a dezvoltarii radacinii acestuia. Astfel, aceasta isi poate modifica unghiul de penetrare in sol, adancimea de penetrare, dar si numarul de ramificatii pe care le poate dezvolta (WeHer, 1965). Toate aceste modificari pot influenta stabilitatea plantei.

Hilkenbcimer (1979) a putut demonstra in cadrul unui experiment cu noi portaltoi ca de exemplu soiul Golden Delicios este stabil pe M25 in timp ce 25% din altoirile cu Cox Orange sau James Grieve rosu nu sunt stabile.

Atunci cand din motive de compatibilitate sau din alte motive se fac altoiri intermediare (intervine un al treilea partener) este sigur ca influentele reciproce il aplica si pe acest partener. Sensul acestor influente nu poate fi insa previzibil intotdeauna. Ele pot influenta atat pozitiv cat si negativ marimea recoltei, dimensiunea fructelor si culoarea acestora. In consecinta nu se pot astepta influente pozitive ale altoirii intermediare. Sigur este insa ca altoirea intermediara are o influenta mai mica decat cea exercitata de portaltoi si este direct proportionala cu marimea segmentului de altoi intermediar utilizat.

Multe experimente au urmarit influenta altoilor intermediari asupra sporirii rezistentei la inghe| a soiului nobil in speranta ca aceasta influenta ar putea fi pozitiva. Utilizand raciri artificiale, Kornatz (1958) si Czinczik (1969) dau un raspuns clar in aceasta privinta: capacitatea absoluta. Fixate genetic, a unui soi nobil, de a rezista inghetului nu poate fi marita prin folosirea unui altoi intermediar rezistent la inghet.

Chiar daca in anumite situatii s-a remarcat o oarecare rezistenta sporita la ger nu poate fi sigur ca aceasta nu se datoreaza unei „coaceri” mai bune a lemnului decat altoirii intermediare.

Mai mult ca pe o curiozitate notam faptul ca practicienii au observat ca folosirea de portaltoi cu scoarta de diferite nuante de rosu are influenta in intensitatea culorii fructelor. Nu s-a putut dovedi insa ca ar fi vorba de un transfer de pigmenti sau ceva semanator de la portaltoi catre coroana ci ca este mai degraba vorba de ceva intamplator, greu de fundamental. Din punct de vedere al influentei altoiului nobil asupra pomului in ansamblu este dovedit faptul ca acesta devine copartas la cresterea tulpinii in grosime. Lista observatiilor asupra influentelor reciproce ale partenerilor la altoire este lunga si cuprinde chiar rezultate contradictorii. De Haas (1967) ajunge la concluzia formulata astfel: „!n ciuda tuturor afirmatiilor, bine argumentate, despre convietuirea partenerilor de altoire suntem nevoiti sa recunoastem ca acele cunostinte referitoare la reactiile reciproce dintre parteneri sunt inca foarte insuficiente tocmai in ceea ce priveste schimbul de substante. Cele mai putin cunoscute sunt legaturile cauzale.””

Lipsa virusilor la partenerii de innobilare este foarte importanta in urmarirea relatiilor altoi-portaltoi. Altfel, influentele virusurilor pot fi puse pe seama reactiilor reciproce dintre parteneri.

Intrebuintarile lalelelor

Lalelele pot fi folosite ca flori la ghivece, ca flori taiate la buchete, la vase in diferite aranjamente, la vaze, sau in parcuri pentru imbogatirea decorului de primavara.

Cu cat temperatura incaperilor este mai scazuta si umiditatea relativa a aerului mentinuta la 75-80 %, cu atat timpul de pastrare a lalelelor este mai mare.

Pentru pastrarea prospetimii lor se folosesc mai multe procedee. Cel mai simplu procedeu consta in a taia tulpinile in apa.

Unul dintre cele mai eficace procedee de pastrare a florilor taiate este folosirea urmatoarei compozitii :

-la 100 g de apa se pun 50 g zahar, se amesteca bine pana ce apa se indulceste, apoi se adauga 1 g nitrat de argint si se amesteca, apoi se introduc florile.

Familia de albine – un tot unitar. Cuibul albinelor.

Familia de albine isi desfasoara activitatea in cuibul pe care si-l construieste in mod natural, in scorburi de copac, pe ramuri, in crapaturile stancilor, precum si in adaposturi amenatate de om.

Cuibul este alcatuit dintr-un numar variabil de faguri, construiti din ceara produsa de albinele lucratoare, in functie de puterea familiei. De fapt, cuibul este ales de matca si de totalitatea albinelor, format din mai multi faguri, care constituie suportul unde isi desfasoara activitatile esentiale. Acest loc este, de cele mai multe ori, pe fagurii din mijlocul stupului, in apropierea urdinisului. Mierea, pastura si puietul sunt repartizate diferentiat in celulele fagurilor. La suprafata zonei ocupate de puiet, albinele sunt numeroase, umpland intervalele, tinzand spre o forma aproximativ sferica. Aceasta se intampla mai ales atunci cand albinele se straduiesc din rasputeri sa realizeze si sa mentina in cuib caldura necesara. Cuibul de puiet isi pierde din ce in ce mai evident forma sferica, odata cu venirea timpului calduros, pentru a se re-face din nou toamna.

Albinele inconjoara cuibul de puiet cu rezerve de hrana. Atat in spate, cat si in fata, el este inchis prin pro-vizii bogate de miere (mai ales in fagurii marginasi) si de pastura, in imediata vecinatate a puietului.

Sunt „legi” de care apicultorul trebuie sa tina seama neaparat cand intervine intr-o familie (reducerea sau largirea cuibului, schimbarea oranduirii fagurilor, aseza-rea caturilor pentru miere etc.)

Fazele cresterii unitare ale altoiului

Faza 1. In primele doua zile nu se observa la cei doi parteneri de altoire nici o reactie. Exteriorul taieturilor facute capata culoarea maro. in ziua a Ill-a incep deja sa se divida celulele neranite ale cambiului, precum si ale altor tesuturi aflate in zona punctului de altoire. Acest inceput de crestere a celulelor duce in continuare la formarea asa-numitului tesut intermediar care creste in spatiile libere aflate intre altoi si portaltoi. in acest stadiu se poate ajunge la contacte directe intre tesuturilor portaltoiului si ale altoiului. In multe cazuri insa zona ranita a portaltoiului este impinsa de tesutul intermediar inainte si presata catre zona ranita a altoiului. Acum se poate forma zona izolanta despre care s-a vorbit la incompatibilitate. in situatii normale insa, stratul despartitor este depasit de tesutul intermediar. fie prin strapungere sau ocolire, fie prin intrepatrunderea tesuturilor prin impingere.

Faza a 2-a. Cei doi parteneri de innobilare sunt impinsi. prin cresterea in continuare a tesutului intermediar, si mai tare unui catre celalalt. Altoiul se comporta, pana acum, pasiv.

Faza a 3-a. Pornind de la tesutul intermediar al portaltoiului se formeaza in directia tesutului de scoarta al altoiului pene de crestere. Din acestea se dezvolta in continuare poduri de parenchim. Destul de greu la inceput, incepe alimentarea cu apa prin podul de parenchim a altoiului, care incepe si el sa reactioneze. Astfel, cambiul altoiului incepe, treptat-treptat, diviziunea celulara unindu-se. peste podul de parenchim, cu portaltoiul. Tesutul cambial nou format formeaza inspre interior celule lemnoase. iar catre exterior tesut liberian. De indata ce se formeaza poduri lemnoase, alimentarea cu apa incepe sa se faca prin acestea. Conductele „de urgenta’ incep sa se inchida. Cresterea partenerilor de altoire dureaza 30 pana la 50 de zile. Rafia nu trebuie indepartata mai devreme.

Mentinerea in stare de continua activitate a familiei de albine

Dupa culesul de nectar de la salcam si dupa extractia mierii, trebuie luate o serie de masuri care sa asigure dezvoltarea in continuare a familiilor de albine, pentru mentinerea acestora in permanenta stare de activitate. Se va asigura spatiul necesar ouatului matcii si cresterii puietului pentru a nu slabi familiile.

In acest scop se introduc faguri cladifl sau foi de faguri artificiali, iar daca nu exista cules se asigura o hranire cu sirop. Pe timpul caldurilor, urdinisul se deschide larg. In preajma celui de-al doilea cules important, cel de tei, cuibul familiilor de albine se reorganizeaza ca la pregatirile pentru culesul de salcam.

Pentru culesul de floarea-soarelui se asigura spatiu suficient depunerii oualor si nectarului respectiv.

Prin inversarea corpurilor la stupii multietatati se asigura mentinerea in permanent a cresterii de puiet la un nivel ridicat, asigurandu-se totodata si spatiul necesar depozitarii nectarului. Perioada lucrarilor de vara in stupina presupune si luarea masurilor pentru prevenirea roitului, concomitent cu asigurarea in permanent a riimului de dezvoltare a familiilor de albine si a cresterii de puiet si, deci, a men-tinerii acestora in stare activa.

Plantarea altoilor si cresterea unitara a tesuturilor

Gapitolul precedent a tratat cu insistenta notiunea de cambiu, adica singurul tesut capabil si dispus de concrestere in cadrul altoirii. In continuare vor fi expuse cateva conditii suplimentare pe care trebuie sa le indeplineasca acest tesut in vederea altoirii. De regula, in momentul altoirii portaltoii sunt bine fixati in sol, avand asigurata hranirea cu apa si saruri minerale. Asadar, ei constituie un organism perfect functional si sanatos in acelasi timp.

Trebuie sa vedem acum ce se intampla cu tesuturile altoiului care a fost prelevat de la planta-mama si, uneori, depozitat o perioada mai lunga de timp. Am fi tentati sa admitem ca viata lastarului desprins de planta-mama care ?i asigura hrana este in pericol. Acest lucru este chiar o realitate, daca lastarul prelevat este lasat la voia intamplarii. O depozitare corespunzatoare a lastarilor-altoi este de, natura sa inlature acest pericol. Conditiile de depozitare includ spatii racoroase, intunecate si umede. Dintre toate, aportul de apa este o conditie esentiala pentru mentinerea in viata a tesuturilor.

Cu toate acestea, perioada critica a mladitei-altoi incepe cu adevarat dupa ce altoirea propriu-zisa a avut loc. Acum exista pericolul ca factorii externi (caldura, vantul) sa produca uscarea altoiului inainte ca acesta sa inceapa sa faca o Iegatura cu tesuturile portaltoiului si deci sa aiba acces la posibilitatile de hranire oferite de acesta. Abia cand cei doi parteneri au stabilit reciproc o Iegatura prin formare de noi tesuturi, cu ajutorul asa-numitelor poduri de parenchim, poate incepe transportul apei de la portaltoi la altoi. Aceasta ..conducta de urgenta” rSmane intacta pana ce tesuturile de

cambiu se unesc si permit formarea unor punti lemnoase prin dezvoltarea de celule noi. Odata aceste punti lemnoase stabilite, ele preiau transportul apei. Pentru ca toate acestea sa se realizeze, este necesara respectarea unei conditii esentiale: altoii vor fi aplicati pe portaltoi inainte ca mugurii sa inceapa sa iasa din inactivitate. Explicatia acestui fapt este aceea ca mugurii porniti sa se deschida impiedica formarea corespunzatoare de calus la punctul de altoire. Astfel. o crestere unitara a tesuturilor celor doi parteneri nu mai poate avea loc.

Cruppe concluziona, in 1975 – in urma cercetarilor intreprinse asupra altoirilor la cires si prun cu muguri in diverse faze de dezvoltare – ca innobilarea trebuie facuta primavara, cat mai devreme posibil, deoarece conditiile pentru o formare timpurie de calus sunt oferite numai in cazul unei inactivitati simultane a mugurilor. Aceasta recomandare de care practicianul trebuie sa tina seama a fost confirmata si de un experiment norvegian (Maage, 1978) facut pe cires. Faza de cea mai adanca inactivitate a mugurilor este insa in septembrie si octombrie (la cires cu un caracater mai pronuntat decat la visin), adica cu mult mai devreme decat se considera pana atunci. Atingerea unui anumit grad de inactivitate a mugurilor este determinate de o substantia inhibitoare proprie plantei si care se numeste acid abscisin (ASA). Rezultate foarte bune obtine si Cerny (1969), prin altoiri facute intre septembrie si mijlocul lui noiembrie. Rezultate sau imbunatatit cu 60-70%.

In procesul de altoire trebuie urmarita cu atentie existenta apei necesare in lastarul altoi. In timp ce tesuturile, in timpul iernii. au necesitati adaptate sta-diului de inactivitate in care se afla, lastarul infrunzit se gaseste intr-un maxim de prestatie. Orice interventie va avea efectele unui soc brutal care nu poate fi depasit decat printr-un transplant foarte rapid de la planta-mama la portaltoi. In plus, partile altoiului care nu sunt necesare, dar care impulsioneaza pierderea de apa trebuie indepartate imediat dupa prelevare. Din aceasta categorie fac parte In primul rand frunzele. Cand Tntrun capitol viitor referitor la altoirile de vara veti intalni indicatia de a folosi doar un altoi suficient de matur, sa va amintiti si motivul: lastarii maturi elimina mult mai putina apa decat cei verzi. Lastarii ofiliti sau cu inceput de uscare nu ofera nici un r ezultat, precum si cei degenerati. O indicatie pentru aceste afectiuni o ofera culoarea maro a inelului de cambiu sau a unei parti din acesta. Lastarii samantoaselor sunt mai sensibili decat cei ai samburoaselor.

Mai exista o serie de alti factori care pot influenta dezavantajos capacitatea de diviziune celulara a cambiului. Acestia vor fi nominalizati in alt capitol. Acum s-a insistat asupra unor aspecte singulare pentru a arata neccsitatea transplantarii doar a tesuturilor sanatoase. Aceasta conditie trebuie sa o indeplineasca in primul rand altoiul, in sensul ca tesuturile sale trebuie obligatoriu mentinute in viata in timpul ce trece de la prelevare la aplicarea pe portaltoi. Cambiul portaltoiului poate si el suferi din cauza factorilor externi atunci cand este dezvelit in vederea altoirii. Din aceasta cauza este indicat ca taierile necesare la o altoire sa fie facute cursiv, fara pauze prelungite intre o taiere ¦ si urmatoarea.

Experiente recente au demonstrat ca tratamente speciale aplicate organelor destinate altoirii reusesc conservarea tesuturilor timp mai indelungat. In fine, se reaminteste necesitatea realizarii unui contact strans intre tesuturile de cambiu ale altoiului si portaltoiului. Pentru aceasta, zonele de altoire vor fi bine stranse cu rafie sau cu alte mijloace de legare. Dupa ce toate operatiile impuse de activitatea numita altoire au fost incheiate. in ,,incaperea climatizata” care s-a format prin asamblarea etansa a cuplajului altoi-portaltoi acesta incepe sa conlucreze.

Intretinerea culturii de lalelele

Lucrarile de ingrijiore incep inainte de rasarirea olantelor, odata cu formarea crustei la suprafata solului sau aparitia buruienilor. Afanarea solului si distrugerea buruienilor se fac de cate ori este nevoie si, mai ales dupa fiecare ploaie mai abundenta.

Maruntirea pamantului se face cu multa grija, fara a se deranja sau rani planta.

Udatul, ca si combaterea crustei, se face ori de cate ori este nevoie.Cerinta cea mai mare de apa o au lalelele in perioada cresterii frunzelor si florilor. Se poate folosi udatul prin aspersiune.

Modul de aplicare a ingrasamintelor difera de la o faza la alta astfel : in primele faze de crestere cand radacinile sunt putin dezvoltate, pentru a nu dauna plantei, se aplica doze mici, administrate superficial, in jur de 4 cm. Adancime. Cand radacinile devin mai puternice si deci planta mai dezvoltata, se pot aplica doze mai mari, administrate intre randuri si ceva mai adanc.

Un element important in viata plantelor este fosforul, un bun regulator al respiratiei, care favorizeaza absorbtia sarurilor minerale si are o influenta buna asupra infloritului. Impreuna cu calciul si potasiul mareste rezistenta plantelor la boli si la indoirea tijelor florale.

Un alt element important este potasiul care joaca un rol destul de mare in intensificarea asimilarii de catre plante a azotului si sintezei substantelor azotoase. Lipsa de potasiu a solului face ca plantele sa fie slab dezvoltate, sa apara pete brune pe frunzele mai batrane, de-a lungul nervurii principale, iar in cazuri exrtreme, planta se usuca, capatand la vraf culoarea albastra. De asemenea se observa o slaba ramificare a plantei, infloritul intarzie si calitatea florilor scade simtitor.

Echipamentul de lucru in stupina

Echipamentul pentru protectia apicultorului inaumeaza totalitatea obiectelor specifice necesare apicultorului in timpul lucrului in stupina. Acestea sunt: masca apicola, halatul sau salopeta, sortul si manusile apicole. Echipamentul se foloseste in dublu scop: pe de o parte el fereste pe apicultor de intepaturile albinelor (in unele cazuri periculoase), iar pe de alta parte asigura conditiile igienico-sanitare in stupina.

Ca orice om care practica o meserie, apicultorul, pentru a efectua lucrarile in stupina in bune conditii, are nevoie de unelte corespunzatoare, care sa-i usureze munca: dalta apicola, afumatorul apicol, peria apicola, scaunul apicol si multe altele.

Premise histologice

De indata ce tesuturile de cambiu ale portaltoiului vin in contact cu cambiul altoiului poate avea loc o crestere unitara printr-o intrepatrundere a calusurilor. Toate celelalte metode care exclud acest contact dau gres. Desigur. metodele de aducere in contact a celor doua zone de cambiu sunt mai multe, de unde rezulta ca si metodele de altoit sunt mai multe. Sa ne imaginam acum un ochi de altoi sau un lastar deja taiati in vederea aplicarii pe portaltoi.

In ambele situatii, celulele de cambiu sunt vizibile numai in sectiunea creata prin taiere sub forma unei coroane circulare de suprafata foarte mica. Asadar, nu avem la dispozitie o suprafata de cambiu foarte mare pentru a realiza cu usurinta contactul necesar. Zonele de cambiu pot fi scoase la iveala prin metode diferite. In cazul altoirii unor parteneri cu puteri egale ¦* asa-zisele copulatii – atat de-a lungul portaltoiului, cat si al altoiului se practica cate o taietura in unghi. In cazul i deal, cele doua straturi de cambiu se suprapun in intregime. La altoirea in triangulatie (picior de capra) lucrurile se petrec asemanator, numai ca sectorul de cambiu ce vine in contact se rezuma la un contur asemanator oarecum literei V.

Fie ca este vorba de aplicarea unei metode sau a tuturor, important este ca operatia sa se faca foarte atent, astfel incat sa se asigure suprapunere si contact perfecte. La altoirile prin oculatie sau sub scoarta, adica atunci cand se face dezlipirea scoartei de lemn pe un sector mai mare sau mai mic, tesutul de cambiu aflat in zona se rupe. O parte ramane pe partea lemnoasa, iar alta ramane atasata la scoarta. In majoritatea cazurilor va fi folosit numai tesutul cambial ramas pe partea lemnoasa. Suprafata mai mare acoperita de acest tesut ofera sanse mai mari aducerii in contact a cambiilor celor doi parteneri, deci procentul de reusita trebuie sa fie mai mare.

Pentru nuc – specie foarte sensibila – a fost dezvoltat un procedeu propriu de altoire, in cadrul caruia, cu ajutorul unui cutit special cu doua lame, este prelevat un sector de scoarta a altoiului, care contine un mugure, si care se transplanteaza intr-o fereastra de dimensiuni identice practicata in scoarta portaltoiului.

In urma celor expuse pana acum trebuie trasa urmatoarea concluzie: metodele de altoire care implica dezlipirea scoartei au un procent bun de reusita. dar trebuie facute in perioadele anuale cand scoarta se desprinde usor de lemn.

Altoirile facute in afara acestor perioade obliga spre folosirea copulatiei, triangulatiei sau altoirii in despicatura.

Cultura lalelelor in sera

Pentru cultura lalelelor se poate folosi orice fel de sera care poate fi incalzita. Rezultatele cele mai bune s-au obtinut, insa, in sere de tip inmultitor, care au instalate in interior suficiente tevi de incalzire, atat sub parapet cat si la coama, astfel incat sa se poata obtine o temperatura constanta corespunzatoare si pe geruri mai mari.

Daca din diferite motive, geamurile de la sera au inghetat si zapada continua sa se depuna, vom imprastia pe toate suprafata de sticla sare, care are un efect favorabil asupra topirii zapezii si ghetii. Sera inmultitor mai are avantajul ca se poate incalzi si raci repede, dupa nevoie. De asemenea distanta dintre parapet si acoperis este mica, ceea ce permite o crestere normala a tijelor florale.

Sera este bine sa fie prevazuta cu sistem mecanic de umbrire si cu instalatie de apa calda si rece, astfel ca udarile sa se faca la temperatura mediului. Lalelelel aduse in sera se aseaza pe parapet. Cele care sunt dezvoltate normal, se lasa cateva zile la o lumina difuza care se realizeaza printr-o usoara umbrire a serei, pentru ca frunzele sa capete treptat, culoarea de verde viu deschis. Cand lastarii sunt prea scurti se recomanda sa fie asezati cateva zile sub parapet, la intuneric, ori se acopera parapetul sau sera cu folii de polietilena neagra. Sera se mai poate acoperi si cu rogojini, obloane sau cand sunt cantitati mai mici de ghivece, aceste se pot acoperi cu altele, puse invers, dupa ce li s-a astupat, mai intai, orificiul de drenaj.

Cand plantele ating inaltimea dorita si mugurele floral a iesit in intregime din bulb, materialele folosite la umbrire se indeparteaza treptat si lalelele raman in plina lumina. Umbrirea plantelor in aceasta perioada are drept scop sa accelereze cresterea tijei florale, astfel incat floarea sa nu mai ramana jos, intre frunze.

Floarea mai poate ramane jos datorita unei inradacinari defectuase, fortarii soiurilor tarzii prea devreme sau udarii plantelor cu apa rece in timpul culturii. In primele zile, temperatura poate fi, de 13-14°C, urcadu-se treptat la 16-17°C. Daca se observa ca lalelele nu merg destul de bine se poate ridica temperatura pana la 19°C, valoarea maxima la care se poate ajunge.

Stupi sistematici folosti in tara noastra

In ceea ce priveste stuparitul, cel de-al doilea razboi mondial a insemnat scaderea numarului apicultorilor, cat si a numarului de stupi. Asa cum reiese din datele statistice ale anului 1948, in tara noastra ramasesera numai 472.000 de familii de albine, din care peste 30% adapostite in stupi primitivi.

In prezent, conform datelor oficiale, numarul lor este de 839.000 (31.12.2003). Este remarcabil faptul ca aproape in exclusivitate sunt folositi in tara noastra stupi sistematici standardizati, iar producta medie de miere-marfa extrasa a crescut.

Principalele tipuri de stupi sunt:

Stupul orizontal, cu 20-23 de rame, favorizeaza c buna dezvoltare a familiei de albine. Dezvoltarea cuibu lui se face in plan orizontal fata de sol.

Cel mai raspandit, stupul multietatat (sistem Langs-troth sau apropiat), avand 2-3 corpuri, cu cate 10 rame fiecare, este considerat stupul viitorului, intrucat se pre-teaza cel mai bine operatiunilor de volum, fiind indicat in apicultura industriala (intensiva).

Formarea si dezvoltarea ulterioara a unei altoiri

Pentru a intelege cresterea unitara a doi parteneri cu caracteristici initial diferite, trebuie pornit de la dezvoltarea tesuturilor. Pentru aceasta ne vom opri putin asupra tesuturilor divizibile (meristeme), care au mare importanta in intelegerea explicatiilor care vor urma.

La fel ca toate organismele vii, cresterea pomilor fructiferi are loc datorita diviziunii celulare. Pomul creste o data cu inaintarea in varsta, atat in lungime cat si in grosime. La extremitatile radacinilor si ale pomilor exista asazisele puncte de vegetatie cu tesuturi capabile de diviziune (meristeme primare) care asigura cresterea in lungime. Acest lucru este usor de imaginat, chiar si pentru un nespecialist.

Cresterea in grosime este ceva mai greu de imaginat, insa. Desigur, in zona meristemului primar celulele se divid si asigura prin aceasta atat o crestere in lungime, cat si una in grosime a sectorului respectiv. In anul urmator, zona aceasta devine deja lemn de doi ani. iar tesuturile divizibile au trecut in zona de crestere anuala aflata la extremitate.

Cu toate acestea, trunchiul se ingroasa in continuare, iar ramurile, in ansamblu. la fel. Meristemul primar nu mai poate fi si aici principalul factor de expansiune a dimensiunilor pomului. In situatia aceasta, un alt strat de celule divizibile (meristem secundar) este raspunzator de crestere. Acesta este cambiul.

El se situeaza intre partea lemnoasa si zona vaselor liberiene si se dezvolta atat inspre interior, cat si inspre exterior prin formarea de vase liberiene. Acest strat de tesut nu este activ in tot timpul unui an, iar activitatea lui scade o data cu inaintarea in varsta. In primavara, cambiul formeaza celule mari. cu pereti subtiri, ale caror dimensiuni scad pana toamna, devenind insa din ce in ce mai dure. In perioada de la inceputul lui mai si pana la inceputul lunii iunie, adica in perioada in care cambiul are celule mari cu pereti subtiri, posibilitatea dezlipirii scoartei de lemn este mult mai mare decat in perioada imediat urmatoare, dar reapare dupa mijlocul lui iulie si pana la mijlocul lui august. Toamna si in lunile de iarna. Dezlipirea scoartei de pe lemn este dificila.

Aceste realitati ale naturii sunt cunoscute din vechime de catre tinerii de la tara, care, in perioadele optime, prin ciocanirea scoartei unui segment de ramura reusesc sa scoata scoarta de lemn in vederea confectionarii de fluiere. Pomicultorul acorda si el o mare importanta acestor perioade, dar din cu totul alte motive: numai stratul de cambiu face posibila finalizarea cu succes a altoirilor.

Soiuri de lalele

 Tulipa caufmanniana. Regel. Are bulbul colorat cafeniu, este de marime mijlocie. Tulpina este destul de scurta, 20-25cm, cu frunze alungite, in forma de lance, de un verde-albastrui, purtand in varf flori mari, alungite, cu diviziunile ascutite. Petalele sunt colorate in alb crem, striate cu rosu mai ales spre varf. La baza celor trei diviziuni externe au cate o pata galbena portocalie. Infloresc primavara timpuriu (sfarsitul lunii martie, inceputul lunii aprilie).

Tulpina fosteriana. G.Hoog. Are flori mari, timpurii, viu colorate in rosu portocaliu, flori decorative pe tije rigide care apar in mijlocul unei rozete de frunze de un verde mai inchis. Inaltimea plantei este cuprinsa intre 30-35cm.

Tulipa turkestanica. Regel. Florile sunt de culoare alba, cu centrul galben, iar pe dosul petalelor cu striuri verzi.

Tulipa Greigii. Regel. Are bulbul piriform, ascutit, de culoare castanie. Cele doua frunze inferioare sunt late de 4-5cm, lungi de 15cm. Floarea deschisa are diametrul de 12-15cm. Este luminoasa, cu diviziunile recurbate in afara, cu cate o pata neagra la baza. Specie rustica, se inmulteste greu prin bulbi si seminte.

Tulipa clusiana. DC. Este o specie destul de veche si creste spontan in regiunea mediteraneana. Florile sunt mici, de culoare alba, cu partea exterioara roz sau rosie. Inaltimea plantei nu depaseste 30cm.

Tulipa Praecox. Ten. Este originara din sudul Europei. Are bulbul ovoid ascutit, de culoare castanie. Forma frunzelor este lata, ondulata, ascutindu-se spre varf. Au culoarea verde palid albastruie. Tulpina are in medie 11cm inaltime, este moale si paroasa spre varf. Florile au petalele oval ascutite, cu o lungime medie de 6cm, cu un parfun destul de placut. Baza si varful petalelor sunt galbene, iar restul petalei este rosu stacojiu inchis. Infloresc in luna aprilie.

Tulipa praestans. Hoog. Este o specie multi flora (are pe o tija mai mute flori). Florile sunt mari, cu cupa larga, rosii portocalii. Inflorirea abundenta si uniforma determina valoarea deosebita a acestei specii pentru rabate, stincarii si cultura fortate. Se introduc in sera la 25 ianuarie. In cultura libera infloresc in jurul datei de 1 mai. Pot atinge 25-30cm inaltime.

Ciclul evolutiv al albinei

Ca insecte apartinand ordinului Himenopterelor, albinele se inmultesc sexuat. In urma imperecherii matcii cu trantorii rezulta oua, din care apar albinele lucratoare si, rareori, matci. In urma dezvoltarii oului, prin metamorfoza completa, din larva rezulta pupa sau nimfa si, in final, adultul (albina). Matca poate, insa, depune si oua nefe-cundate, din care, prin partenogeneza (deci, asexuat) se dezvolta trantorii.

Executand o sectiune prin fagurele de puiet se pot observa, sub randurile de celule din partea de sus, care contin miere capacita (miere naturala, pe care albinele au acoperit-o cu capacele de ceara), celule cu miere ne-capacite (coroana de miere) si celule cu polen (coroana de polen). Urmeaza cuibul de puiet. Oul are trei trepte de varata zilnica (de o zi, asezat perpendicular pe fun-dul celulei, de doua – inclinat si de trei – culcat). Din ou eclozioneaza larva si apoi, timp de 6-7 zile, aceasta se dezvolta in celula necapacita.

Din larva tranaformata in pupa sau nimfa (dupa ce si-a tesut un cocon si albinele adulte au acoperit celula respectiva cu un capacel poros) rezulta, in 11-12 zile, o albina ce roade capacelul celulei si iese, incepand, in mod oranduit, sa-si indeplineasca indatoririle: contacte de hrana, comunicari prin antene, curatirea celulelor fagurilor si lustruirea lor cu propolis, ingrijirea larvelor, hranirea acestora, indesarea in celule a polenului adua de alte albine, cladirea fagurilor, paza cuibului, evaporarea surplusului de apa din nectar pentru a-l tranaforma in miere, recoltarea nectarului, apei, propolisului etc.

Durata ciclului de dezvoltare, la albina lucratoare, este de 21 de zile. La matca, el este de 16-17 zile, iar la trantor de 24 de zile. In primele trei zile de viata, toate larvele sunt hranite cu o hrana glandulara bogata: laptisorul de matca. Apoi, larvele sunt hranite diferentiat, majoritatea cu un amestec de miere cu polen. Din celula aiungita, numita botca, rezulta, prin dezvoltare, o matca, hranita pe toata durata dezvoltarii si Vietii ei cu laptisor de matca. O matca poate trai mai multi ani (pana la 4-5, iar dupa unii autori chiar peste 5). Interesante ca prolificitate si eficienta sunt matcile tinere (de 1-2 ani). Pentru a cunoaste varata lor, apicultorul efectueaza marcari cu un punct de vopsea colorata pe toracele matcii, conform unui Cod international recunoscut. In anii care au cifra finala 1 sau 6 – alb, 2 sau 7 – galben, 3 sau 8 – rosu, 4 sau 9 – verde, 5 sau 0 – albastru.

O lucratoare traieste 30-35 de zile in sezonul activ normal, 40-60 de zile in sezoanele cu activitate mai redusa si pana la cateva luni (6-8) in cazul albinei de ier-nare. Un trantor viejuieste, in mod normal, de la cateva saptamani pana la cateva luni. In mod exceptional, in cazul unei matci neimperecheate, ramasa in stup peste iarna, li se permite si trantorilor sa ramana pana in pri-mavara.

Incompatibilitatea altoirii

Reusita unei serii intregi de combinatii este perceputa astazi ca un lucru de la sine inteles. Daca sunt indeplinite anumite conditii, si anume o compatibilitate suficienta si putina dexteritate in timpul altoirii, atunci procentul de succes trebuie sa fie foarte mare.

Numai actiunile neprevazute ale unor factori externi sau actiunea unor virusi pot schimba rezultatul acesta favorabil.

Oricum, simbioza aceasta perfecta intre doua organisme diferite poate fi considerata o minune. Nu se poate afirma insa ca gradul de cunoastere in Iegatura cu compatibilitatea diferitelor combinatii a ajuns la limita superioara peste care nu se mai poate trece. Cercetari se fac inca in toata lumea si rezultatele acestora sunt insemnate. Destule intrebari nu au insa raspuns. Astfel, sunt frecvente cazurile de incompatibilitate in cazul samburoaselor. In plus, s-au constatat cateva cazuri cand doua soiuri, fiecare compatibil cu un anumit portaltoi. atunci cand sunt altoite simultan pe acest portaltoi se dovedesc incompatibile. Des intalnita de pomicultori este si incompatibilitatea intre anumite soiuri de par si portaltoiul gutui care, pana acum, facea necesara o altoire intermediara. Cercetarile au demonstrat ca. in acest caz. utilizarea de mladite de par lipsite de virusi preintampina incompatibilitatea.

Necesitatea altoirilor duble s-a ivit si in cazul samburoaselor, dar succesul inregistrat a fost minim {Jordan 1967). Oricum, diferentele notabile intre caracteristicile de baza ale altoilor si portaltoilor fac obiectul de baza al nereusitelor in altoire.

Intre incompatibilitatea totala si incompatibilitatea absolute exista practic toata gama de situatii: de la usoare dereglari pana la unele mai grele. inca din pepiniera apar situatii in care portaltoiul nu accepta deloc sau accepta cu mare dificultate un anumit altoi. O atare situatie poate fi generata si de alte cauze. dar ivirea incompatibilitatii nu poate fi exclusa.

Manifestarile incompatibilitatii sunt destul de evidente. Astfel. daca sudura din punctul de altoire se rupe sub actiunea unor factori mecanici (vant) si daca la examinare se constata ca tesuturile nu s-au intrepatruna corespunzStor. este vorba de incompatibilitate (Masa e 1962). Buchloh descoperea in 1958. in urma unor combinatii intre pSr si gutui, ca numai lemnificarea in totalitate a celulelor ambilor parteneri la punctul de altoire poate conduce la o impreunare solida si de durata. Nu intotdeauna altoirile nereusite se manifesta prin ruperi in punctele de sudurs. Mult mai des pomii se usuca si mor treptat. fara sa se rupa in punctele de altoire. La altoirea visinului pe primus mahaleb trebuie sa se tina seama de rezultatele experientei. care arata ca incompatibilitatea devine mai amenintatoare pe masura ce varsta subiectilor creste. Sunt cunoscute combinatii la care incompatibilitatea nu a aparut inainte de al 10-lea an de viata (la nuc exista un caz cu 40 de ani). Pe de alta parte, s-au constatat si incompatibilitati trecatoare manifestate prin inhibitii ale cresterii imediate dupa altoire si care s-au echilibrat in perioade relativ scurte de timp.

Cercetarile asupra cauzelor incompatibilitatii au aratat ca, in cazul marului. atunci cand s-a facut o combinatie incompatibila. deasupra locului de altoire se acumuleaza amidon ce nu poate trece de zona de altoire (incompatibilitate transmisa – Masa e 1962). Alte cercetari arata ca. chiar daca substantele produse in altoi pot fi transportate. dar intr-o forma simpla, in cazul combinatiilor incompatible lipseste enzima necesara pentru a coordona reacda reciproca.

Celulele ranite ale tesutului taiat (zona ranita) se coloreaza maro sub influenta oxigenului din aer. In timpul sudarii. calusul crescut din portaltoi preseaza zona de contact altoi-portaltoi inspre altoi. Astfel. se formeaza o zona de separare in sectorul in care s-a aplicat altoirea. Cresterea ulterioara a tesuturilor poate determina descompunerea acestei zone de separare. Acest lucru trebuie sa se intample dupa 3 pana la 6 luni, daca nu a intervenit ceva nedorit. Daca stratul maro de separatie continua sa se mentina in intregime sau chiar numai partial, este un semn clar ca nu se va putea realiza o legatura rezistenta. de durata.

In cazul perilor altoiti pe gutui, al piersicilor, prunilor sau ciresilor care s-au frant, se poate observa la zona de frangere existenta stratului de tesut de culoare maro. Speciile enumerate mai sus sunt eel mai usor afectate de acest neajuns.

Cercetarile efectuate demonstreaza ca, in regiuni propice si cu ingrijire adecvata. asemenea imperecheri pot forma un sistem de vase viabil, astfel incat un caz de incompatibilitate sa poata fi ..ascuns” ani de zile printr-o dezvoltare aparent sanatoasa. Stratul izolator singur nu poate fi cauza incompatibilitatii, deoarece, in mod normal, el va fi strapuns sau ocolit de catre substantele circulante. De aceea. se presupune ca reactiile celulelor vecine ale altoiului si portaltoiului sunt diferite doar in cazul partenerilor compatibili. S-a constatat ca nu toate dereglarile cauzate de incompatibilitate due neaparat la moartea ansamblului altoi-portaltoi (cu sau fara rupere). Mult mai des se poate constata o putere vegetativa diminuata, o rodire insuficienta sau o dezvoltare nesatisfacatoare a fructelor. Dar aceste manifestari pot fi cauzate si de alti factori, cum ar fi, de exemplu, virozele (Baumann si Lemming, 1965). In aceasta situatie, practicianul care observa neajunsurile citate mai sus poate fi tentat sa dea mai degraba vina pe boli, decat pe incompatibilitate si deci, se poate insela usor. In cazul ciresilor si visinilor altoiti, un semn important de incompatibilitate la altoire este aparitia pe scoarta a cleiului.

Lucrari de primavara in stupina.

Odata cu venirea primaverii, activitatea familiilor de albine intra intr-un ritm nou, prin intensificarea cresterii de puiet. In acest scop, una din operatiunile importante este aceea de a stimula familiile de albine spre a efectua cat mai de timpuriu zborul de curafire fiziologica.

Se efectueaza o revizie sumara de primavara, care consta dintr-un control rapid al familiilor de albine. Odata cu stabilizarea vremii, se executa revizia de fond, pen-tru a verifica puterea familiilor la iesirea din iarna, prezenta si cantitatea hranei din cuib, cat si pentru a asigura un regim termic optim dezvoltarii.

Pe masura ce timpul se incalzeste si familiile de albine se dezvolta, operatiunea de largire a cuibului, prin introducerea de faguri goi de o parte si de alta a ulti-melor rame cu puiet, se repeta, putandu-se folosi si faguri mai deschisi la culoare si, ulterior, chiar rame cu foi de fagure artificiali. Aceasta operatiune se numeste spargerea cuibului.

Una din lucrarile necesare in primavara este indepartarea resturilor de pe fundul stupului (ceara, albine moarte etc., cazute in perioada iernarii).

Principalele boli ale lalelelor

In general bolile lalelelor sunt provocate de diferiti agenti patogeni, ca: virusi, bacterii, ciuperci, etc.

Virozele sunt cauzate de virusuri. Boala este transmisa in mod direct prin insecte sugatoare cum sunt: paduchii de frunza si prin cepele infectate. Preventiv se combat insectele daunatoare si se foloseste un material sanatos pentru plantare.

Putrezirea coletelor si caderea lalelelor sun provocate de ciuperca Pythium de barynum.

Pentru a preveni aparitia bolii trebuie sa se tina seama de urmatoarele sfaturi atat la cultura in sera cat si la cultura in gradina :

– sa nu se cultive prea devreme in gradina

– sa nu se dea caldura pamantului ; cutiile si ghivecele se vor aseza, cel mai bine, pe parapet sau stalaje in sera

– aerul in sera nu trebuie sa fie umed, de aceea este bine sa se aeriseasca seara, udatul se va face numai dimineata si apoi, imediat, se va aerisi in sera

– se vor evita diferentel bruste de temperatura in sera

– distantele de plantare nu vor fi prea mici in gradina

– materialul saditor trebuie sa fie sanatos ;

– serele, ghivecele si pamantul, inainte de plantare se dezinfecteaza cu formalina in sera.

Rudenia in cadrul altoirii

Intr-o practica ale carei inceputuri se pierd undeva in negura timpului trecut, omul probabil ca a incercat cele mai  nastrusnice combinatii de altoiportaltoi. Observatiile facute au permis stabilirea unor reguli clare referitoare la aceasta compatibilitate. Astazi. in orice manual de specialitate competent pot fi citite recomandari cu privire la portaltoii pentru diferite soiuri de pomi “fructiferi. De multa vreme s-a descoperit ca daca partenerii au un anumit grad de inrudire se pot obtine parteneriate stabile (mar: mar paduret sau cloni M). Aceasta este o conditie necesara care nu asigura insa o reusita in mod obligatoriu si de asemenea nu exclude si alte posibilitati.

Se cunoaste faptul ca la altoirea diferitelor soiuri de mar pe portaltoi Malm baccata poate aparea o incompatibilitate absoluta. Pomicultorii au putut observa multe incompatibilitati, in special in cazul combinatiilor altoi-portaltoi facute la samburoase si in care combinatia apartine aceleiasi specii.

Combinatiile de par si portaltoi mar sau intre mar si gutui ca portaltoi sunt posibile, dar nu prezinta importanta economica. Aceasta stare de fapt nu a putut fi schimbata nici macar in cadrul celor mai recente experimente care au folosit material de innobilare lipsit de virusi (TUBBS 1975).

Combinatia par pe portaltoi-gutui se practica cu succes. In acest caz este vorba de o inrudire foarte indepartata.

In concluzie, lucrarile de altoire in vederea innobilarii trebuie sa tina in mod obligatoriu cont de compatibilitatile si incompatibilitatile combinatiilor. Combinatiile intamplatoare pot da uneori rezultate, dar de cele mai multe ori esueaza sau dau nastere unor exemplare neviabile.