Viticultura privita ca afacere

 Piata
Viticultura este o activitate care dateaza in Romania din vremuri stravechi, sturgurii si vinul constituindu-se timp de multe sute de ani drept una dintre cele mai mari bogatii naturale ale tarii. De-a lungul timpului, vinurile romanesti au capatat si si-au pastrat o faima deosebita, datorita calitatii lor, fapt care a plasat tara noastra, alaturi de Franta, Spania, Italia, Germania sau Portugalia, printre cei mai mari producatori si exportatori de vin din Europa.
Dupa 1990, odata cu redobandirea terenurilor de catre fostii proprietari, viile au inceput a fi exploatate individual. Odata cu trecerea timpului si resimtind din plin lipsa fondurilor necesare inlocuirii si/sau intretinerii corespunzatoare, culturile de vita de vie au inceput sa se degradeze calitativ, ceea ce s-a vazut imediat pe planul productiei si al exporturilor.
in ultimele luni ale anului 2002, odata cu deschiderea capitolului de negociere Romania – Uniunea Europeana referitor la agricultura, a reaparut in atentie problema calitatii si competitivitatii in domeniul viticulturii. In planul de actiune convenit s-a stabilit obligativitatea inlocuirii viilor hibride cu vita nobila, in cazul celor care vor comercializa vinul pe piata comunitara. in acest sens, se pune problema acordarii unui sprijin financiar din partea statului pentru plantarea noilor culturi de vita nobila, deoarece operatiunea este foarte costisitoare. Obligativitatea inlocuirii culturilor nu ii va viza si pe cei care produc vin pentru consum propriu sau pentru mic comert regional.
Tot in aceasta directie, tara noastra si-a asumat raspunderea inventarierii plantatiilor viticole si organizarii unui registru comunitar al acestora.
La nivelul anului 2010, patrimoniul viticol al Romaniei a fost de 254 mii hectare, iar productia de vin s-a situat la aproximativ 5,5 milioane de hectolitri.

Clientii
Clientii se diferentiaza in functie de marimea firmei si de complexitatea procesului de prelucrare. Pentru exploatatii de mici dimensiuni, clientii sunt in mare parte localizati in proximitatea vanzatorului, acesta adresandu-se pietei locale.
in cazul marilor podgorii, cu capacitati de productie insemnate, piata este una mult mai larga, extinzandu-se de cele mai multe ori si in afara granitelor tarii.

Concurenta
Un intreprinzator care demareaza o astfel de afacere trebuie sa tina seama de concurenta de pe piata interna (pe plan local cat si national) insa nu trebuie sa omita concurenta indirecta pe care o reprezinta producatorii straini si mai cu seama cei din tarile Uniunii Europene. Aceste considerente devin foarte actuale in conditiile in care tara noastra se pregateste pentru aderarea la structurile europene, iar produsele autohtone vor trebui sa tinda spre standardele calitative ridicate impuse de aceasta noua piata.
in acest sens, studii recente arata ca, din punct de vedere valoric, productivitatea unui hectar de vie este de 6 ori mai mica in Romania decat in tarile UE. Productia de struguri la hectar se cifreaza in Romania la 70% din cea a tarilor UE, iar productia de vin – la 45%.
Pe plan national, exista cativa “jucatori” importanti, printre care: Vie Vin Murfatlar, Vincon Vrancea, Jidvei, Cotnari. Acestia se adreseaza de regula atat pietei interne, cat si exportului si in general nu pot fi vazuti drept concurenta de un producator mic, nou infiintat. Acesta trebuie sa se raporteze la rivalii de pe piata locala, acolo de unde vin cei mai multi dintre clienti.

Promovarea
Datorita posibilitatilor financiare limitate din perioada de inceput a afacerii (situatia cea mai frecvent intalnita) promovarea va fi cu precadere una locala.
Se poate recurge la diverse promotii, organizarea unor degustari, sponsorizarea unor evenimente locale prin oferirea de vin in mod gratuit etc. in plus, se pot da anunturi in presa scrisa sau se pot disemina materiale publicitare tiparite (fluturasi, pliante) printre potentialii clienti sau toate cele de mai sus.
Oricum, strategia promotionala trebuie sa vizeze optimizarea raportului intre rezultatele asteptate a se obtine in urma campaniei publicitare si costul acesteia.

Costurile de inceput
in cazul in care exista plantatia, cea mai mare parte a resurselor financiare este directionata catre lucrarile agricole. Daca afacerea este luata de la zero, trebuie previzionate costurile infiintarii unei asemenea culturi, care sunt mari (depasesc 10.000 € pe hectar).
De asemenea, avand in vedere faptul ca primele incasari apar dupa o perioada lunga (un an) de la demararea lucrarilor, trebuie anticipata o suma de bani necesara intretinerii viei de-a lungul unui an, cheltuieli care se ridica la 1500-2000 € / hectar. in aceasta suma sunt cuprinse lucrarile agricole periodice care trebuie intreprinse, substantele utilizate etc.

Pregatire si calificare
Pentru cei care nu detin cunostinte teoretice si doresc sa le dobandeasca exista de multe ori, in cadrul facultatilor de agricultura / agronomie, specializarea viticultura.
Totusi, de cele mai multe ori, cultivarea viei este o traditie care se mosteneste, iar procedurile si tehnicile specifice se invata prin practica. Pentru muncile
efective se foloseste personal necalificat, forta de munca fiind, in acest caz, extrem de ieftina.

Cadrul legal
Pe langa avizele obisnuite, care trebuie obtinute de orice firma inainte de in vederea infiintarii, pentru exploatarea plantatiilor viticole sunt necesare o serie de autorizatii specifice, printre care (in functie de caz):
– Autorizatie de plantare a vitei de vie;
– Autorizatie de defrisare a viilor;
– Decizie de acordare a dreptului de a produce vinuri cu denumire originara;
– Certificat de atestare a dreptului de comercializare a vinurilor cu denumire de origine;
– Aviz pentru efectuarea invechirii distilatelor si a imbutelierii vinarsurilor in afara arealului delimitat pentru denumirea de origine revendicata;
– Aviz pentru efectuarea fermentarii in butelii in afara arealului delimitat de provenienta a strugurilor.

Parul si pielea nutriilor

In afara labelor, cozii si urechilor, tot corpul nutriilor este acoperit de un par des si bogat. Parul primar incepe sa cresca la embrion din a doua luna, astfel ca puiul la nastere este complet acoperit de un par destul de des. Cresterea parului primar continua pana la varsta de 35-40 de zile.

O a doua serie de fire de par (parul secundar) incepe sa creasca de la varsta de 1-2 zile si continua pana la varsta de 3-4 luni.

La varsta de 1.5-2 luni, parul incepe sa se rareasca din cauza caderii parului primar si in acelasi timp a cresterii animalului (marirea suprafetei pielii).

Apoi, incep sa cada firele de par secundar si sa apara firele de par tertiare sau firele de par de animal adult la varsta de 5-6 luni. La 7.5-8 luni, parul este destul de lung si de des, pentru ca blanurile valorificate la aceasta varsta sa fie de calitate. Calitatea optima se obtine la varsta de 9-12 luni. Dupa aceasta varsta, parul incepe sa naparleasca.

La nutrie, nu exista o naparlire masiva si totala, ci o naparlire continua, dar care are doua perioade mai intense pe an. Astfel, prima perioada se intensifica incepand cu jumatatea lunii martie si scade in intensitate pe la inceputul lunii iulie, astfel ca pentru sacrificari de vara, perioada 15-30 iunie este optima. Apoi incepe a doua perioada de intensificare a naparlirii care dureaza pana la sfarsitul lunii septembrie.

Perioada 15 octombrie-15 februarie este momentul cel mai potrivit pentru sacrificarea animalelor, in vederea valorificarii blanurilor. Din punct de vedere al exteriorului, parul este apreciat ca lungime si desime.

Din cele 3 categorii de fire de par: firele de acoperire reprezentate prin spic, firele mijlocii sau spicul intermediar si puful, cel mai important este puful. Acesta formeaza blana propriu zisa, care asigura stratul izolator ce nu permite patrunderea apei pana la piele.

Dimensiunea firelor de par difera in functie de categorie si de regiunea corporala. O alta metoda de apreciere practica a desimii pufului consta in desfacerea cu degetele a unei carari pe mijlocul spinarii si abdomenului. Dupa latimea fasiei de piele vizibila se apreciaza desimea pufului. Astfel, daca nu se vede pielea sau fasia de piele vizibila este sub 0.5mm, desimea variaza intre 14-16000 si 10-14000/cmp (foarte deasa); cand fasia de piele este de 0.5-1mm, blana este deasa, de 1-2mm – relativ rara si peste 2mm – rara.

Dezvoltarea corporala a nutriei

Dezvoltarea corporala se apreciaza totdeauna in raport cu varsta si sexul nutriei. Deasemenea, influenta asupra dezvoltarii are si varietatea animalului.

Dezvoltarea se apreciaza dupa greutate, masa si dimensiunile corpului, care se stabilesc prin cantarire si marurare si nicidecum prin apreciere cu ochiul liber.

Cantarirea nutriilor. A doua zi de la nastere se cantaresc puii nou nascuti, pentu a vedea daca sunt normal dezvoltati si deci viabili. Puii la nastere au 100-250 de grame, iar la 30 de zile ajung la 550-700g in functie de sex. Apoi, nutriile cresc cu 600-700g pe luna. Cantarirea decadala a puilor pana la varsta de 2 luni si cantarirea animalelor tinere si adulte ne arata daca hranirea este suficienta, daca unele animale raman in urma cu cresterea (gonite de la hrana sau nu asimileaza hrana din diferite cauze) iar la femelele gestante, cantaririle ne arata in plus, cum creste greutatea embrionilor in utimele 2-2 1/2 luni de gestatie.

Cantarirea animalelor se face in custi sau plase, folosind diferite feluri de cantare (terezie, dinamometrie, cu cadran).

Masurarea animalelor. Se face cu panglica de panza, masurandu-se lungimea pe animalul tinut de coada si sprijinit pe membrele anterioare, astfel ca sa nu stea inchircit.

Zootehnic, lungimea se masoara de la varful nasului, la baza cozii.

Comercial, lungimea se masoara de la baza nasului (linia care uneste ochii), pana la baza cozii. Aceasta, pentru ca pielea botului nu are valoare comercial-industriala, ea are importanta numai prin aceea ca permite o mai corecta intindere a pieilor pe calapod.

O alta dimensiune care arata dezvoltarea este perimetrul toracic, care se masoara tot cu panglica, ce se infasoara pe corpul animalelor, inapoia spetelor. Este mai greu de apreciat, deoarece animalele nu stau linistite.

Conformatia corporala a nutriei

Aprecierea condormatiei nutriei este subiectiva. Se apreciaza caracterul principalelor regiuni corporale.

Regiunea capului. Capul este mare, a 6° parte din lungimea corporala, greoi, cu fruntea plata, botul bont, urechile mici si rotunde, ochii mari, culoarea lor fiind in functie de culoarea animalelor. Incisivii sunt mari, iesiti in afara, ca la orice rozator, de culoare portocalie intens.

Deasemenea, de ambele parti laterale ale botului se gasesc mustatile. La femele, capul este mai fin. Un crescator de nutrii cu experienta poate recunoaste sexul animalului, dupa conformatia si marimea capului nutriei.

Regiunea gatului. Gatul este scurt, legat strans de cap si trunchi. Partea inferioara, cuprinsa intre membre, rpezinta interes pentru aprecierea constitutiei si a calitatii blanei.

Regiunea membrelor anterioare. Membrele anterioare sunt scurte, nu au o palma propriu-zisa, dar au degete foarte dezvoltate, terminate cu unghii lungi si puternice. Membrele anterioare au o indemanare deosebita: cu ele nutria apuca hrana, se piaptana, isi face cuibul. Nu prezinta insa interes pentru aprecierea exteriorului.

Regiunea spinarii si regiunea crupei. Spinarea trebuie sa fie lunga, fiind regiunea care contribuie cel mai mult la lungimea corporala. Pe spinare, se apreciaza lungimea si desimea parului. In cazul deficientelor de crestere si hranire, sira spinarii poate prezenta devieri de la pozitia normala (cifoza, scolioza etc).

Crupa este usor tesita, dar bine legata. Ea trebuie sa aiba aceleasi calitati cu spinarea, cu care este in continuare.

Regiunea abdomenului. Abdomenul trebuie sa fie dezvoltat si imbracat in blana. Are o mare importanta in aprecierea blanii, care aici prezinta cea mai mare desime. Abdomenul supt este defectuos si implica o dezvoltare deficitara. Deasemenea, este defectuos si un abdomen prea balonat.

Regiunea membrlor posterioare. Membrele posterioare sunt mai lungi si mai puternice decat cele anterioare. Primele 4 degete sunt unite printr-o membrana interdigitala, care da aspect de laba de gasca. Datorita acestora, nutria este un inotator bun, miscandu-se mai usor si mai repede in apa, decat pe uscat. Regiunea membrelor posterioare are importanta in aprecierea productiei de carne.

Regiunea cozii. Coada nu are importanta decat in contentia nutriei si in productia pielicelelor pentru marochinarie (imita pielea de sarpe). Importanta pentru contentie este atat de mare incat nutria cu coada degerata si cazuta trebuie sacrificata, caci manipularile ulterioare sunt aproape imposibile.

Fructele de soc

(Sanbucus nigra) – le-am lasat in mod intentionat ultimele, pentru ca sunt probabil cele mai puternice si mai complexe depurative din flora noastra medicinala. Se foloseste tinctura obtinuta din fructe proaspete, tinctura pe care in prezent o gasiti in mai toate magazinele naturiste de la noi. Care sunt efectele acestei tincturi?

Continue reading Fructele de soc